Infofinanciar > Info > Investițiile AQUILA continuă. Mai mult de 6 milioane de euro în flota de vehicule
Info

Investițiile AQUILA continuă. Mai mult de 6 milioane de euro în flota de vehicule

Flota AQUILA, sursa foto: arhiva companiei
Sursa foto: arhiva companiei

AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova a făcut o investiție mai mare de 6 milioane de euro. Banii au mers către reînnoirea flotei de vehicule care deservește activitatea de distribuție a companiei.

Investiția realizată se aliniază cu strategia de stustenabilitate care a fost lansată anul 2022. Concret, investiția a constat în contractarea și achiziționarea tuturor celor 196 de vehicule planificate pentru anul acesta. Incluse aici au fost și 25 de camioane cap tractor, marca DAF, cu motor Euro 6.

Creșterea eficienței logistice

Pentru a crește eficiența operațiunilor logistice, AQUILA a investit și în utilaje de înfoliere semi-automată, unelte de bandare automată a paleților și dispenser automat de bandă de hârtie pentru sigilarea cutiilor, în conformitate cu planul de investiții comunicat anterior.

Pentru anul în curs, AQUILA a bugetat investiții de 12,7 milioane de euro, din care 7,6 milioane de euro pentru cumpărarea de mijloace de transport.

În cadrul evenimentului Ziua Investitorului AQUILA din 27 noiembrie, organizat pentru a doua oară de la listare, peste 50 de părți interesate au avut  oportunitatea de a vedea o parte din investițiile realizate la facilitățile companiei din Dragomirești – Vale și de a afla detalii despre realizările și planurile companiei.

 Strategia de sustenabilitate

„Investițiile realizate sunt în linie cu strategia de sustenabilitate a companiei. Prin modernizarea flotei auto și investițiile în echipamente pentru depozite ne-am propus reducerea amprentei de carbon și a deșeurilor generate în cadrul operațiunilor curente. Vom continua să implementăm măsuri în vederea atingerii țintelor de decarbonare stabilite pentru 2026: reducerea cu 20% a amprentei de carbon la nivelul flotei de vehicule și cu 3% a depozitelor.

Aceste măsuri includ înlocuirea treptată a flotei, cu vehicule cu emisii scăzute, creșterea eficienței energetice, respectarea standardelor de mediu și sustenabilitate în activitatea companiei. Toate vehiculele achiziționate au normă de poluare Euro 6, fiind dotate majoritar cu motorizări pe propulsie de benzină, GPL și hybrid.”

Echipamentele pentru depozite achiziționate contribuie la sporirea productivității, diminuarea costurilor operaționale și implicit la reducerea deșeurilor generate din activitatea de înfoliere și sigilare.

În prezent, AQUILA deține peste 1.600 de vehicule, cu o flotă de transport de mărfuri pregătită pentru bunuri din toate categoriile de temperatură (ambiental, refrigerat, congelat).

O amprentă de carbon mai mică

În 2022, compania a înregistrat o reducere notabilă a amprentei de carbon și a deșeurilor. Potrivit raportului de sustenabilitate, amprenta totală de carbon a companiei a înregistrat o scădere de 6,5%, însumând 36.837 tone CO2 echivalente (tCO2e), conform metodei de calcul pe bază de locație. De asemenea, intensitatea emisiilor (calculată pe baza locației) raportată la cifra de afaceri s-a îmbunătățit cu 18,4%, iar cea calculată la numărul de km parcurși cu 4,6%. La nivelul companiei consumul de energie a scăzut cu 3,1%, iar eficiența energetică raportată la cifra de afaceri s-a îmbunătățit cu 15,4%. În privința gestionării deșeurilor, compania a redus cantitatea generată cu 19%, prin metode mai eficiente de ambalare și gestionare.

Raportul de sustenabilitate al Grupului AQUILA pentru anul 2022 – a fost elaborat pe baza standardului de raportare al Global Reporting Initiative (GRI) 2021. Companiile care intră în scopul raportului sunt Aquila Part Prod Com S.A. (România), Trigor AVD S.R.L. (Republica Moldova) și Printex S.A. (România), se arată într-un comunicat de presă al companiei.