Infofinanciar > Lumea la zi > India și SUA vor coopera în industria de apărare! Mișcări importante pe scena internațională a politicii
Lumea la zi

India și SUA vor coopera în industria de apărare! Mișcări importante pe scena internațională a politicii

India și SUA vor coopera în industria de apărare! Mișcări importante pe scena internațională a politicii
FOTO: CNN

Prim-ministrul indian, Narendra Modi, a sosit marți, 20 iunie, în Statele Unite pentru o vizită de stat cu obiectivul de a dezvolta și diversifica parteneriatul dintre cele două țări. Este a treia vizită de stat din timpul președinției lui Joe Biden, un semn al consolidării legăturii dintre Washington și New Delhi și al distanței pe care au parcurs-o de când se aflau în părți opuse ale Războiului Rece.

Modi a aterizat la New York, unde are întâlniri de afaceri și va marca miercuri, 21 iunie, Ziua Internațională a Yoga înainte de a se îndrepta spre Washington, unde va participa la o cină privată cu Joe Biden urmată de discuții la Casa Albă și de un dineu.

Modi: „Mă voi întâlni cu unii dintre cei mai importanți directori”

Se așteaptă ca în cadrul vizitei cele două țări să își extindă cooperarea în industria de apărare și în sectoarele de înaltă tehnologie, India urmând să aibă acces la tehnologii americane esențiale pe care Washingtonul le împărtășește rareori cu cei care nu sunt aliați. „Această invitație specială reflectă vigoarea și vitalitatea parteneriatului dintre democrațiile noastre. Mă voi întâlni, de asemenea, cu unii dintre cei mai importanți directori executivi pentru a discuta despre oportunitățile de ridicare a relațiilor noastre comerciale și de investiții și de construire a unor lanțuri de aprovizionare globale rezistente”, a declarat Narendra Modi înainte de plecare.

Premierul indian s-a întâlnit marți cu directorul executiv al Tesla, Elon Musk, care urma să îl informeze cu privire la planurile de înființare a unei baze de producție de vehicule electrice în India. „A fost excelent și o conversație foarte bună. Sunt încrezător că Tesla va fi în India și va face acest lucru cât mai curând posibil din punct de vedere uman”, a declarat Musk după întâlnirea cu Modi, la car a adăugat că intenționează să viziteze India anul viitor.

Premeriul Indiei negociază cu Elon Musk

Reprezentanții Tesla au purtat discuții cu guvernul indian cu privire la stimulente pentru producția de automobile și baterii și a propus înființarea unei fabrici în India pentru a construi vehicule electrice, a relatat Reuters în luna mai.

Elon Musk este, de asemenea, președintele executiv al Twitter, care a avut conflicte cu guvernul lui Modi. Săptămâna trecută, cofondatorul Twitter, Jack Dorsey, a declarat că New Delhi a amenințat că va închide rețeaua de socializare în India dacă nu se conformează ordinelor de restricționare a conturilor critice față de modul în care a gestionat protestele fermierilor, acuzație pe care guvernul lui Narendra Modi a calificat-o drept o „minciună sfruntată”.

SUA consideră India un partener vital în eforturile sale de a contracara influența tot mai mare a Chinei la nivel mondial, deși unii analiști pun la îndoială dorința Indiei de a se opune colectiv Beijingului în probleme precum Taiwanul. Washingtonul este, de asemenea, îngrijorat de lipsa de voință a Indiei de a condamna invazia Rusiei în Ucraina. Cu toate acestea, oficialii americani consideră că o Indie mai puternică, care își poate apăra propriile interese și poate contribui la securitatea regională în Indo-Pacific, este un lucru bun pentru Statele Unite. 

Diferențele persistă între Washington și New Delhi cu privire la invazia Rusiei în Ucraina

Legislatorii americani l-au invitat pe Modi să se adreseze unei ședințe comune a Congresului. O onoare rară pentru un lider căruia i s-a refuzat cândva viza de intrare în Statele Unite din cauza unor preocupări legate de drepturile omului. Marți, zeci de colegi democrați ai lui Biden l-au îndemnat pe acesta să abordeze problema drepturilor omului cu Modi. Parlamentarii s-au declarat îngrijorați de intoleranța religioasă, de libertatea presei, de accesul la internet și de vizarea grupurilor societății civile.

Diferențele persistă între Washington și New Delhi cu privire la invazia Rusiei în Ucraina. India nu a condamnat Rusia și a îndemnat ambele părți să își rezolve diferendele prin diplomație. India rămâne dependentă de vechiul prieten Moscova pentru nevoile sale de apărare și a crescut puternic importurile de petrol rusesc ieftin, frustrând Occidentul.

Întrebat de Wall Street Journal despre criticile Statelor Unite la adresa Indiei pentru că nu a adoptat o poziție mai fermă împotriva Rusiei în legătură cu Ucraina, Modi a declarat: „Nu cred că acest tip de percepție este larg răspândită în SUA. Cred că poziția Indiei este bine cunoscută și bine înțeleasă în întreaga lume. Lumea are deplină încredere că prioritatea cea mai importantă a Indiei este pacea”, a declarat premierul Indiei, potrivit japantimes.com.