Lumea la zi

Halep și Sorana Cîrstea pot pleca acasă cu o avere de la US Open! Peste 60 de milioane de dolari pentru jucători anul acesta

halep wtatennis.com
sursă foto: wtatennis.com

Ultimul Grand Slam al anului, US Open-ul de la New York vine cu o premieră în istoria tenisului. Reprezentanții au anunțat că au mărit bugetul acestui an pentru acordarea premiilor cu 2,5 milioane de dolari față de anul trecut. Astfel, s-a ajuns la suma totală de 60 de milioane de dolari care vor fi împărțiți de cei ce vor trimfa la concursul sportiv internațional. Printre participanți se află și românca Simona Halep.

Hotărârea aceasta vine după ce, la propunerile Consiliului jucătorilor din ATP şi WTA, Federaţia americană de tenis (USTA) care organizează tot evenimentul a fost de acord să suplimenteze bugetul pentru fondul de premiere al US Open cu încă 2,5 miliaone de dolari. Iar astfel, suma finală a ajuns la valoarea de 60 de milioane de dolari, scrie publicația stiripesurse.ro.

Cu câți bani vor fi premiați campionii de tenis din acest an

În urma acestei hotărâri, câştigătorii titlurilor de la Flushing Meadows vor primi din partea organizatorilor câte 2,6 milioane dolari, în timp ce finaliştii vor beneficia de o recompensă însumată la 1,3 milioane dolari.

Cu toate acestea, se pare că cea mai considerabilă majorare a câștigurilor se va înregistra în primele două tururi. Astfel, jucătorii care vor pierde încă din primul tur primesc cu un cec în valoare de 80.000 dolari, iar concurenții care nu trec de turul doi vor încasa din partea Federaţiei americane de tenis suma de 121.000 dolari. Premiile din primele două tururi sunt cu 85%, respectiv 57% mai mari decât cele din 2016, conform datelor USTA.

În același sens, tabloul de calificare se va bucura la rândul lui de premii mai mari. Astfel, suma alocată ajunge la 6,26 milioane de dolari în total, ceea ce reprezintă o creştere cu 223% faţă de anul 2016, când cuantumul câştigurilor era de doar 1,94 milioane dolari. De asemenea, jucătorii care câştigă ultimul tur de calificare al campionatului de tenis pe tabloul principal au asigurată suma de 44.000 dolari. Pe tabloul principal, semifinaliştii vor fi răsplătiţi cu premii de 705.000 dolari, în timp ce sfert-finaliştii vor încasa anul acesta 445.000 dolari.

Halep la US Open

Tenismena româncă Simona Halep (în vârstă de 30 de ani) a anunțat că își va lua 11 zile de odihnă înainte de concursul US Open pe baza oboselii. Sportiva a avut parte recent de o săptămână plină de competiții, participând la meciurile de la Toronto și la Cincinnati, locul unde a luat prima victorie.

Halep se află acum pe locul 7,, după ce a coborât în ierarhia WTA, imediat după ce Aryna Sabalenka a reușit calificarea în sferturile de finală ale întrecerii de categorie WTA 1000 de la Cincinnati.