Infofinanciar > Lumea la zi > „Cursa combustibililor”! Șoferii ungari își cumpără benzină și motorină din România sau Slovacia pentru a economisi bani
Lumea la zi

„Cursa combustibililor”! Șoferii ungari își cumpără benzină și motorină din România sau Slovacia pentru a economisi bani

Pompă benzină
Sursă foto: Realitatea

Șoferii maghiari care își cumpără carburant pentru iarnă își fac plinul propriilor mașini peste graniță, în țările vecine, pentru a evita creșterea prețurilor din Ungaria. Guvernul de la Budapesta pune rata inflației de 25% pe seama sancțiunilor UE împotriva Rusiei, exportator de combustibili fosili.

Euronews a călătorit în Slovacia și România pentru a vedea dacă, într-adevăr, ambele țări beneficiază de un „turism al combustibilului”, alături de un alt vecin al Ungariei, Croația.

Párkány din Slovacia este cel mai apropiat oraș de Esztergom din Ungaria. Cele două orașe sunt separate de un pod peste Dunăre, iar Euronews a văzut zeci de mașini cu numere de înmatriculare ungurești în timp ce se aflau acolo.

„Traversăm pentru că benzina este mai ieftină aici”, a spus un automobilist. „Când s-a deschis podul, acum douăzeci și ceva de ani, era tot așa”, a mai adăugat acesta, scrie Euronews.

Dar pentru un alt vizitator din Ungaria, diferența de preț nu a fost atât de mare pe cât ar fi sperat.

„Nu este cu mult mai avantajos, diferența este de 30-40 HUF (aproximativ 10 eurocenți)”, a spus șoferul. Acesta a adăugat: „Am alimentat cu motorină. Evident, cursul de schimb al euro este un pic mai bun acum în comparație cu HUF, iar asta face ca situația să fie puțin mai favorabilă.”

Economii de zeci de euro

Inflația în Slovacia a fost de 15,4% în decembrie 2022, față de 24,5% în Ungaria în aceeași lună.

Întrucât ungurii constată că pot economisi aproximativ 20 de euro de fiecare dată când alimentează în Slovacia, achizițiile de combustibil în țările vecine se dovedesc a fi populare pentru cei care locuiesc în apropierea granițelor.

Pentru persoanele care locuiesc în Kübekháza, în sudul Ungariei, o călătorie peste graniță, în România, poate economisi mai mulți bani. Municipalitatea orașului își duce microbuzele peste graniță pentru a face plinul de combustibil.

„În calitate de șef al unei municipalități, nu pot risipi banii așa cum face guvernul nostru”, a declarat primarul Robert Molnar. „Prin urmare, am decis că vom merge de la Kübekháza la benzinăria de lângă un orășel din România pentru a alimenta cu combustibil, deoarece acolo este cu 100-120 HUF (0,25 euro) mai ieftin pe litru pentru combustibil, iar noi trebuie să alimentăm de 2-3 ori pe lună, deci contează.”, a mai spus acesta.

Prețurile în Ungaria au explodat

La fel ca în România, de la începutul anului 2023, prețurile benzinei și motorinei au cunoscut creșteri succesive după ce  premierul maghiar Viktor Orban a decis să renunțe la plafonarea aplicată litrului de carburant, deoarece aceasta provocase o lipsă acută de combustibil.

Astfel, în Ungaria, tarifele combustibililor au crescut cu echivalentul a doi, trei lei pe litru, după un an 2022 în care au fost aplicate plafonări (precum cea a Guvernului de la București de 50 de bani/l).

Pentru a plăti mai puțin, mai mulți șoferi din Ungaria au decis să viziteze benzinăriile din vestul României și să-și facă plinul maşinilor aici, cu bani mai puțini.

„Vin de la 4 km distanţă şi, în orice caz, benzina este mai ieftină în România. Asta înseamnă cam 1,30 de lei pe litru, ceea ce la un plin înseamnă 6.000 forinţi (n.r. – 75 lei economisiți).”; „Cam jumăte de preţ faţă de Ungaria costă aici, poate şi mai mult. Deci, se poate face economie.”, a mărturisit un șofer maghiar celor de la Observator.