Infofinanciar > Lumea la zi > Croația are „drum liber” la zona euro din 2023. România stă la coadă
Lumea la zi

Croația are „drum liber” la zona euro din 2023. România stă la coadă

Croația în zona euro - sursa foto - bani.md
Sursa foto: bani.md

În Uniunea Europeană, în mai bine de jumătate dintre țările membre se folosește ca moneda națională euro. Se pare că acest număr va deveni și mai mare chiar din prima zi a anului viitor. Croația are acum „drum liber” spre utilizreaz euo ca monedă de circulație în țară.

La această „masă” a țărilor care folosesc drept monedă principală euro nu are loc oricine. Trebuie respectată o listă întreagă de criterii. În cazul Croației, au trebuit satisfăcute standardele Uniunii Europene pentru diverse aspecte, precum: un sistem financiar puternic și o situație stabilă atunci când vine vorba de prețuri și de schimburi valutare. În urmă unor controale stricte venite din partea formațiunii politico-economice, s-a decis că statul respectă aceste criterii.

Croația va avea acces în zona euro

De asemenea, Comisia Europeană a fost implicată în acest proces. Această instituție a trebuit să verifice modul în care legislația din Croația este în concordanță cu normele pe care le are Banca Centrală Europeană, dar și dacă traictoria din punct de vedere economic a acestui stat se îndreaptă spre aceeași tendință ca în cazul celorlalte țări din zona euro, conform Antena 3.

Astfel, începând cu prima zi a anului 2023, Croația o să fie cea de-a douăzecea țară din zona euro. Asta după ce Consiliul Uniunii Europene a adoptat trei documente care vor face posibilă intrarea statului la această „masă a bogaților”.

Potrivit sursei menționate, țara trebuie să se asigure că în următoarele luni va avea un cadru prin care moneda euro să fie adoptată. Deja s-a stabilit o rată de conversie, mai exact un euro să fie schimbat pentru 7.53 kuna, moneda națională a Croației.

Croația a putut, România nu încă

Dacă ar fi să se facă o comparație, există mai multe domenii la care România este superioară Croației, dar totuși această țară a reușit să obțină înaintea noastră biletul către zona euro. Potrivit Wall-Street, Adrian Câciu a precizat chiar la începutul acestui an că un termen rezonabil pentru intrarea țării noastre în acest „cerc select” este anul 2029. Guvernul a mai dat în ultimii ani două termene, dar niciunul dintre ele nu s-a concretizat, fiind vorba despre anii 2014, respectiv2019.

Înainte de Croația, ultima țară care a intrat în zona euro a fost Lituania. În mod normal, aproape toate țările care fac parte din Uniunea Europeană trebuie să adopte euro ca monedă națională, dar încă sunt puține țări care încearcă să se conformeze cu această normă. Există și o excepție de la această regulă, și anume Danemarca. Acest stat nordic a negociat o clauză cu formațiunea politico-economică. Astfel, a obținut dreptul de a folosi în continuare coroanele daneze, țara nefiind obligată să treacă la euro.