În ultimele unsprezece luni, lumea s-a schimbat radical, iar această intensitate a schimbărilor va continua în mod inevitabil în viitorul apropiat. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, precum și amploarea, brutalitatea, obrăznicia și impunitatea rușilor care duc războiul, devin, din păcate, ceva obișnuit în noua noastră lume. Rusia lovește instalații de infrastructură, ucide copii, bombardează școli și spitale, comite violențe sexuale, jefuiește case, se angajează în șantaj nuclear și ocupă centrale nucleare. Aceasta comite crime de război în timp ce întreaga lume privește.
Acesta este primul război în care lumea poate vedea toate aceste crime în timp ce sunt comise. Acesta este primul război care a fost înregistrat pe milioane de telefoane, pe zeci de mii de camere video și foto și în care dovezile au fost transferate instantaneu la acces liber. Acesta este primul război în care este posibil să se găsească numele și adresele violatorilor, jefuitorilor și criminalilor prin amprentele digitale din rețeaua globală. O astfel de transparență și claritate a fost greu de găsit în războaiele anterioare.
Cum este acest război în lumea modernă?
O altă caracteristică a acestui război este autoorganizarea extraordinară, aproape fenomenală, a oamenilor în comunități de ajutorare, ale căror caracteristici principale sunt descentralizarea, autonomia și eficiența impresionantă. În plus, unicitatea acestor entități orizontale constă în solidaritatea lor globală milioane de oameni de diferite naționalități, rase și identități din întreaga lume s-au alăturat pentru a ajuta Ucraina. Acesta este cu siguranță un fenomen uimitor care va fi studiat ani de zile după victoria Ucrainei.
Unul dintre motivele acestei implicări la nivel mondial constă tocmai în faptul că oamenii pot înțelege instantaneu cine este cine în acest război. Disponibilitatea informațiilor prin intermediul rețelelor de socializare, contactul direct cu refugiații care sunt martori ai crimelor și, în cele din urmă, oportunitatea de a merge în Ucraina pe cont propriu și de a vedea totul cu ochii proprii creează o situație de sprijin public puternic pentru Ucraina din partea cetățenilor din diferite țări de pe glob.
Lumea s-a schimbat foarte mult în ultimii 30 de ani, dar Rusia nu a reușit să se schimbe în 300 de ani. Nu s-au schimbat nici metodele (distrugere totală, violuri în masă, glorificarea războiului, justificarea violenței), nici comportamentul rușilor (în intervalul de la „îl susținem pe Fuhrer” la „nu putem face nimic”).
În același timp, acest război i-a surprins pe mulți prin viteza relativă cu care au fost luate anumite decizii politice. Suedia, care timp de zeci de ani, generație după generație, a perceput neutralitatea ca fiind elementul său de bază și unde discuțiile despre aderarea la NATO au fost văzute ca un anarhism mai degrabă marginal încă din februarie 2022, în jumătate de an așteaptă deja, împreună cu Finlanda, confirmările finale ale aderării la NATO, Mai mult, împreună cu alte țări, Suedia continuă să furnizeze armele necesare Ucrainei.
Războaiele devin un test de turnesol pentru a verifica eficiența instituțiilor care au fost create după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a promova și menține pacea. Multe dintre ele s-au dovedit a fi disfuncționale, deoarece nu pot (sau nu doresc?) să recunoască și să accepte schimbările rapide pe care aceste vremuri le impun pentru a supraviețui.
Disfuncționalitatea Organizației Națiunilor Unite
Îmi amintesc că am participat la o reuniune la sediul Națiunilor Unite dedicată situației din Crimeea și a tătarilor din Crimeea, oameni pe care Rusia a încercat să îi suprime după ocuparea peninsulei, deoarece erau principala forță care se opunea ocupației. Sentimentul care nu m-a părăsit după această discuție a fost stângăcia și carnavalizarea ei.
A existat o formă, a existat un protocol. Vorbitorul vorbea, ascultătorul colectiv asculta. Totul era înregistrat și se întocmeau rapoartele necesare. A existat măcar un oarecare efect terapeutic în urma acestei întâlniri? Eu personal nu am observat niciunul. Dimpotrivă, am rămas cu sentimentul că a fost o convenție inutilă.
Un alt lucru care a rămas ca o observație a fost etnicizarea grotescă a Eului colectiv. Unii participanți purtau pene pe cap, iar alții erau îmbrăcați în costume etnografice. Era clar că acești oameni nu se îmbrăcau așa în viața de zi cu zi – era făcut intenționat, pentru că nu exista o altă modalitate de a fi remarcați și auziți. Acesta a fost un strigăt de supraviețuire și o articulare grotescă – și totul de dragul de a spune povești despre crimele din epoca de piatră în instituția secolului trecut. Prin urmare, imaginea unui carnaval trist a rămas și după ieșirea din instituție.
Ne obișnuim cu tragedia de nedescris, cu morții și cu terorismul, în timp ce Rusia continuă să desfășoare acțiuni fundamental inumane fără a fi trasă la răspundere pentru crimele sale.
Cum este posibil ca, după crimele de război sistemice de la Mariupol, Bucha, Harkov, Kherson și Dnipro, ONU să fie reticentă în a obține în sfârșit ceea ce i se cerea să blocheze cel puțin prezența Rusiei în cadrul organizației?
Care mai este rolul ONU în aceste zile?
Am în continuare aceleași sentimente: ONU există doar pentru a-și continua existența de dragul ei. Care este valoarea sa? De ce ar trebui ca impozitele cetățenilor să meargă către o instituție care provoacă daune prin inacțiunea sa? Dacă ONU vrea să supraviețuiască și să depășească această criză, primul lucru pe care ar trebui să-l facă este să priveze definitiv Federația Rusă de statutul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și să o excludă din calitatea de membru al ONU.
Rusia încalcă în mod sistematic Carta ONU, prin urmare, din punct de vedere legal și moral, nu are dreptul de a fi un membru privilegiat al grupului de țări responsabile pentru pacea de pe planetă. De fapt, Federația Rusă își folosește singurul instrument de care dispune – dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU. Orice acțiune care ar putea opri continuarea agresiunii Rusiei este blocată de Rusia însăși. Prin utilizarea dreptului său de veto, Rusia profită de ineficiența acestui instrument de prevenire și contracarare a agresiunii, planificând la rândul său alte intervenții și invazii.
Paralizia Consiliului de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate al ONU, în calitate de organism responsabil pentru menținerea păcii internaționale, este complet paralizat. Acțiunile Federației Ruse contrazic conceptul de stat „iubitor de pace”. Cele trei decenii de prezență ilegală a acesteia în cadrul ONU au fost marcate de războaie și de confiscarea teritoriilor altor țări, de schimbarea cu forța a granițelor recunoscute la nivel internațional și de încercările de a-și satisface ambițiile invazive și neoimperiale, conform kyivpost.com.
Cauzele profunde ale tuturor acestor crime se află nu numai în politica Rusiei de incitare a conflictelor, ci și în blocarea sistematică a deciziilor necesare pentru rezolvarea acestora. Din 1991, Federația Rusă a opus veto-ul Consiliului de Securitate al ONU de 31 de ori, aproape de două ori mai des decât orice alt membru permanent al Consiliului de Securitate.
Cel mai important lucru este că Rusia nu are niciun drept legitim de a face parte din ONU, deoarece locul ocupat de Rusia a aparținut URSS. După prăbușirea URSS, tranziția președinției nu a fost formalizată în mod corespunzător, iar carta ONU nu conține deloc cuvintele „Federația Rusă”. Această frază lipsește și în articolul 23 din Statut, care enumeră membrii permanenți ai Consiliului de Securitate.
Este timpul să se procedeze cu pașii simpli: să se marcheze Rusia ca „membru suspendat temporar” și să se înghețe statutul său în modul așteptat. Procedați mai departe.
Singurul argument pe care l-am auzit în favoarea susținerii acestei instituții este că nu există alta mai eficientă, iar aceasta, cumva, descurajează agresiunea. Mie mi se pare că amploarea genocidului, ecocidului, urbicidului, amenințărilor nucleare, deportărilor în masă, torturii în masă și atacurilor teroriste, pe care Rusia le comite în mod deschis de aproape un an, ar trebui să sugereze că o instituție foarte preocupată ar trebui să își recunoască imediat, în mod sincer, slăbiciunea și ineficiența.
ONU are nevoie de o nouă conducere și de un nou management care să fie gata să facă schimbările urgente de care aceste vremuri extrem de dificile au cu adevărat nevoie. Numai acțiunile necesare menționate mai sus vor ajuta ONU să depășească criza profundă în care se află și să devină o instituție mai puternică și mai fiabilă. În caz contrar, atunci ONU se va prăbuși la fel ca și Federația Rusă.
Cum rămâne cu rolul umanitar al ONU?
Pentru a justifica activitatea organizației în sine, apărătorii susțin că, cel puțin, aceasta are funcții critice în sfera umanitară. Da, funcționează așa cum ar fi funcționat orice organizație cu un buget de peste 3 miliarde de dolari. Cu toate acestea, eficiența și rentabilitatea operațiunilor sale suscită, de asemenea, îngrijorări puternice.
Cât de mult din buget este alocat cheltuielilor administrative? Linia oficială este că este de doar 10-20%. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că proiectele costă milioane, cheltuielile administrative costă sute de mii. Salariile exagerat de umflate, DSA (indemnizațiile zilnice de ședere), necesitatea de a cumpăra vehicule și echipamente noi, călătoriile, toate acestea reduc semnificativ ceea ce un grup relativ mic de țări donatoare oferă ONU pentru a face față provocărilor umanitare.
„Nu văd un sfârșit al războiului în viitorul imediat” sau „Nu văd nicio șansă în momentul de față de a avea o negociere de pace serioasă între cele două părți”.
Acestea sunt doar exemple aleatorii de declarații importante atribuite domnului Guterres. Nu prea este ceea ce lumea are nevoie de la un secretar general al ONU.
