Marile puteri ale lumii au tratat Africa mai degrabă ca pe o Cenușăreasă. Un respect mai mare i-a arătat China, devenită principalul ei investitor străin. Dar odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, Africa a început să fie curtată tot mai intens și de alți actori internaționali de prim rang, precum Rusia, UE și Japonia. SUA au intrat la rândul lor puternic în cursă, programând un summit crucial în decembrie.
Dar să începem prin a vorbi despre unul dintre primii și cei mai statornici prieteni ai Africii: China. Relațiile bilaterale s-au intensificat după venirea comuniștilor la putere. Încă de la sfârșitul anilor 1950, Beijingul a semnat acorduri comerciale bilaterale cu Algeria, Egipt, Guineea, Somalia, Maroc și Sudan.
sursa foto: qggen
Relația dintre China și Africa
În anii 1960, premierul chinez Zhou Enlai a întreprins un amplu turneu în Africa, iar China a început să le ofere țărilor africane și mișcărilor de eliberare sprijin economic, tehnic și militar. Sprijinul financiar al Chinei e deosebit de apreciat în Africa și datorită faptului că nu este condiționat politic. Beijingul a cerut doar ca țările africane să recunoască „Principiul Chinei unice”. Iar în 1971, Africa a avut ocazia să-și demonstreze loialitatea din acest punct de vedere. 26 de națiuni africane din ONU au susținut atunci Rezoluția 2758, care a retras recunoașterea Taiwanului, prevăzând că reprezentanții guvernului chinez sunt singurii reprezentanți legali ai Chinei la ONU. Statele africane au ținut și cu alte ocazii partea Chinei la ONU. De exemplu în 2020, când și-au declarat susținerea pentru controversata legea a securităţii naţionale pentru Hong Kong.
Relațiile bilaterale au mers strună și din punct de vedere economic, ele cunoscând un adevărat boom mai ales în anii 1990, când comerțul dintre China și Africa a crescut cu 700%. Dacă în 1980, volumul total al comerțului chinezo-african se ridica la 1 miliard de dolari, în 2006, el ajunsese la 55 de miliarde de dolari, depășind Franța (47 de miliarde) și transformând China în al doilea partener comercial după SUA (91 de miliarde). Tedința a continuat, iar din 2009 China a devenit cel mai mare partener comercial al Chinei. În 2011, volumul schimburilor comerciale dintre China și Africa se ridica deja la166 de miliarde de dolari. Africa importa mai ales produse manufacturate și exporta în special minereuri, petrol și produse agricole.
În 2017, experții estimau că în Africa își desfășoară afacerile a peste 10.000 de corporații chineze, majoritatea fiind companii private care investesc în infrastructură, energie și sectoarele bancare. E demn de amintit că o treime din rezervele de petrol ale Chinei provine astăzi din Africa. Iar investițiile companiilor chineze în sectorul energetic s-au ridicat în 2019 la 78 de miliarde de dolari.
sursă foto: atlanticcouncil
Rusia-Africa, o relație cu hopuri
Relațiile dintre Rusia și Africa au și ele vechime, însă au fost mult mai puțin statornice. Favorabilă decolonizării, Uniunea Sovietică a stabilit parteneriate cu țările africane la scurt timp după ce acestea și-au revendicat independența. Pe lângă angajamentul ideologic, implicarea URSS a fost motivată de interese economice pragmatice, precum și de nevoia de a construi alianțe în contextul Războiului Rece. La rândul lor, țările africane, aveau o nevoie disperată de parteneri economici care să le ajute să-și construiască economiile și să supraviețuiască pe termen lung. Uneori la concurență cu China, URSS a întreținut relații cu multe țări africane, oferindu-le între altele asistență industrială și militară. După prăbușirea URSS, în 1991, Federația Rusă a întâmpinat inițial prea multe probleme pentru a se mai putea concentra la fel de mult pe Africa. Dar de îndată ce s-a repus pe picioare, relațiile au reînceput să se apropie.
În 2008, președintele Vladimir Putin a vizitat Libia, pe care a iertat-o între altele de plata unor datorii contractate în era sovietică. În 2009, succesorul lui Putin, Dmitri Mevedev, a făcut a rândul său un turneu în Africa. El a fost însoțit de o delegație formată din 400 de oameni de afaceri, iar călătoria s-a concentrat pe vânzarea tehnologiei ruse, pe domeniul energetic și explorarea minereurilor. În 2011, s-a produs însă un nou scurtcircuit în relațiile ruso-africane. Sperând să reseteze relațiile dintre Moscova și Washington, Rusia a dat indirect undă verde intervenției NATO în Libia, prin faptul că s-a abținut să voteze în Consiliul de Securitate al ONU. Decizia a avut efecte teribile. Intervenția NATO a condus la destabilizarea Libiei, a pus în pericol contracte în valoarea de 6,5 miliarde de dolari ale companiilor energetice rusești și, în loc să contribuie la îmbunătățirea relației cu SUA, a sporit de fapt neîncrederea reciprocă.
După anexarea Crimeei, în 2014, Rusia a fost presată de împrejurări să-i reclădească relația cu Africa. Iar cifrele arată că a reușit. Între 2015 și 2022, comerțul Rusiei cu țările africane s-a dublat, ajungând la circa 20 de miliarde de dolari pe an. Legăturile economice îi oferă între altele Rusiei acces la minerale și metale rare, un rol deosebit de important jucându-l de pildă aluminiul din Guinea și litiul din Zimbabwe. În 2019, Putin a găzduit un summit ruso-african la care au participat 43 de lideri africani. Iar un an mai târziu, Rusia a devenit cel mai mare furnizor de arme (și poate și de instructori militari) al Africii. Mai izolată a niciodată după invadarea Ucrainei, Rusia s-a străduit anul acesta să strângă încă și mai mult legăturile cu Africa. Mărturie stă între altele turneul african întreprins în iulie de ministrul rus de Externe în țări precum Egipt, Congo, Uganda și Etiopia, care l-au primit cu brațele deschise. Africa nu s-a grăbit de altfel să condamne invadarea Ucrainei. Drept dovadă, în aprilie, când Adunarea Generală a ONU a votat suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, doar 24 de țări s-au pronunțat împotrivă, nouă dintre aceste fiind africane. De asemenea, dintre cele 58 de abțineri, nu mai puțin de 20 au venit din partea unor state din Africa.
sursa foto statedepartament
Biden se întâlnește în decembrie cu 50 de lideri africani
Războiul Rece și-a făcut din plin simțită prezența pe teritoriul african, unde americanii și sovieticii s-au confruntat în voie, punându-și reciproc puterea la încercare sau concurând pentru prietenia anumitor state. Însă SUA n-au privit niciodată Africa drept un actor strategic major în tabloul general al politicii externe americane. Și nu au reușit să întreaca nici influența Chinei și nici cea a Rusiei în Africa. Dar președintele american Joe Biden a promis încă din 2021 să-i acorde Africii o atenție mai mare. Iar după turneul lui Lavrov în Africa, din iulie, a urmat în august cel al secretarului american de stat, Anthony Blinken, care și-a propus să arate „ţărilor africane că au un rol geostrategic vital şi că sunt aliaţi esenţiali în cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru”.
Hotărâtor pentru relațiile bilaterale ar putea fi summit-ul din 13-15 decembrie, primul la acest nivel din 2014 încoace, și în cadrul căruia Biden se va întâlni cu circa 50 de lideri africani. „Summit-ul va demonstra angajamentul durabil al Statelor Unite față de Africa”, a declarat Biden în iulie. El a precizat că reuniunea va pregăti terenul pentru un nou angajament economic, va promova democrația, drepturile omului, pacea și securitatea și va aborda provocări precum alimentația și schimbările climatice. Și, după obicei, Statele Unite au ieșit la înaintare și cu niște bănuți. Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională a anunțat de exemplu recent că oferă un ajutor de aproape 1,3 miliarde de dolari națiunilor din Cornul Africii, Etiopia, Kenya și Somalia, pentru a ajuta la prevenirea foametei în masă în regiunile grav afectate de secetă.
Interesul manifestat de SUA față de Africa ar putea fi cu bătaie mai lungă. Pentru că Africa devine rentabilă. După cum a explicat Eno Ebong, de la Agenția de Comerț și Dezvoltare din Statele Unite, „pentru fiecare dolar cheltuit pentru studii de fezabilitate în Africa, vedem o rentabilitate de 117 dolari, ceea ce se traduce în locuri de muncă în SUA”.
Japonia și statele UE pețesc și ele Africa
Pe lângă cei trei titani prezentați mai sus, China, Rusia și SUA, au început să curteze tot mai insistent Africa și unii pești mai mici. Ca de pildă Japonia. În august, premierul nipon Fumio Kishida a promis, la summitul Japonia-Africa de la Tunis, că va face presiuni pentru a „repara o nedreptate istorică” și a obţine pentru Africa un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Iar promisiunile nu s-au oprit aici. Fumio Kishida a mai spus că Japonia intenţionează „să creeze un mediu în care poporul african să poată trăi în pace şi securitate”, astfel încât țara sa va finanţa ajutoare pentru instruirea poliţiştilor, pentru controlul frontierelor şi buna guvernare judiciară şi administrativă, precum și pentru alegeri „echitabile şi transparente”.
Nici Uniunea Europeană nu se lasă ai prejos în strădaniile de a câștiga simpatia Africii. O misiunea dificilă, dat fiind trecutul colonial al multora dintre țările care o compun și care e considerat de mulți de neiertat. Simpatizate sau nu, unele țări, precum Franța, continuă totuși să se implice activ în Africa. Președintele francez Emmanuel Macron a fost de pildă, tot în august, într-o vizită în Algeria, unde a denunțat imperialismul rusesc în inima continentului african și a pledat pentru „relansarea dialogului politic la cel mai înalt nivel”, „consolidarea cooperării educaționale, științifice și culturale” și, deloc în ultimul rând, „consolidarea activității comune în domeniile economic și energetic”.
După cum consemnează Green European Journal, UE încearcă să se apropie de Africa și ca întreg. Încă din 2019, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit despre un „parteneriat al egalilor” între UE și Africa. În februarie 2022, a avut loc la Bruxelles un summit între UE și liderii africani, în cadrul căruia a fost anunțat un pachet de investiții de cel puțin 150 de miliarde de euro, care se va concentra între altele pe tranziția ecologică, sănătate, educație și crearea de locuri de muncă decente.
Unii lideri africani privesc totuși cu scepticism resetarea relațiilor bilaterale. Ei sunt de pildă nemulțumiți de condițiile puse de UE pentru a-și oferi sprijnul și care nu sunt compatibile cu așa-zisul „parteneriat între egali” mai sus amintit. Liderii europeni au fost criticați și fiindcă au cultivat adesea legături privilegiate cu elitele africane, ignorând nevoile majorității populației, formate din tineri. În plus, multora dintre țările europene responsabile de politica colonială, precum Franța și Germania, li se reproșează că încă nu și-au asumat responsabilitatea pentru distrugerile provocate de acțiunile lor. Iar Franța, de exemplu, e în continuare acuzată de implicare excesivă în politica și economiile fostelor sale colonii.
10.000 de corporații chineze activează în Africa
700% – cu atât a crescut comerțul dintre China și Africa în decurs de circa un deceniu
49% dintre importurile africane de echipamente militare provin din Rusia, potrivit datelor SIPRI citate de DW
150 de miliarde de euro a promis Africii UE
