Infofinanciar > Lumea la zi > Putin rămâne fără un aliat apropiat. Armenia vrea în Uniunea Europeană
Lumea la zi

Putin rămâne fără un aliat apropiat. Armenia vrea în Uniunea Europeană

Putin rămâne fără un aliat apropiat. Armenia vrea în Uniunea Europeană
Sursa foto: Arhiva companiei

Armenia ia în considerare posibilitatea de a depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Statul ex-sovietic strânge legăturile cu Occidentul.

Ministrul de externe Ararat Mirzoyan a declarat că Armenia încearcă să stabilească legături mai strânse cu Occidentul. Deciziau survine în contextul tensiunilor tot mai mari cu aliatul tradițional Rusia.

„Multe oportunități noi sunt discutate în Armenia în prezent. Printre acestea se numără și aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Mirzoyan într-un interviu acordat postului de televiziune turc TRT World.

Erevanul a declarat în repetate rânduri că alianța sa cu Moscova nu se extinde la războiul din Ucraina. Totodată, premierul armean Nikol Pashinyan a acuzat Rusia că încearcă să submineze guvernul său.

Armenia acuză, de asemenea, Rusia că nu a reușit să o apere împotriva Azerbaidjanului, care s-a apropiat de Moscova în ultimii ani, conform reuters.