Infofinanciar > Info > Anunț de ultimă oră din partea MAE! Cum vor intra cetățenii români în Bulgaria și la ce trebuie să se aștepte în acest sezon
Info

Anunț de ultimă oră din partea MAE! Cum vor intra cetățenii români în Bulgaria și la ce trebuie să se aștepte în acest sezon

frontiera cu Bulgaria - sursa foto - promotor.ro
Sursa foto - promotor.ro

Ministerul Afacerilor Externe informează toți cetățenii români care plănuiesc să călătorească în Bulgaria sau care vor să tranziteze teritoriul acestei țări pentru a ajunge în Grecia  sau în Turcia că, în perioada sezonului turistic, este posibil să fie timpi extrem de mari de așteptare la punctele de frontieră bulgare.

Este recomandată folosirea tuturor punctelor de frontieră deschise circulației internaționale, după cum urmează în comunicatul oferit de Ministerul Afacerilor Externe: „la frontiera româno-bulgară: Giurgiu-Ruse, Calafat–Vidin, Negru Vodă–Kardam, Vama Veche–Durankulak, Lipnița–Kainardja și Dobromir–Krushari (ultimele două puncte cu orar de funcționare 08:00-20:00, pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t), Ostrov–Silitra, Bechet–Oryahovo (ferry), Turnu Măgurele–Nikopol (ferry) și Zimnicea–Svishtov (ferry) (ultimele două puncte de frontieră cu program de funcționare 08:00-20:00); la frontiera bulgaro-elenă: Kulata–Promachonas; Makaza–Nimfea (masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5 t); Ilinden–Exohi (traseu ocolitor pentru punctul de trecere a frontierei Kulata, ruta spre Kavala); Kapitan Petko Voivoda–Ormenion (ruta spre Alexandropolis); Zlatograd–Termes și Ivaylovgrad–Kiprinos (ultimile două puncte de frontieră pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t); la frontiera bulgaro-turcă: Kapitan Andreevo–Kapikule; Lesovo–Hamzabeyli; Malko Târnovo–Derekoy (ultimul punct de frontieră prezintă o infrastructură redusă și înregistrează în mod constant timpi măriți de așteptare).”.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă turiștilor români să se asgiure că au destule rezerve de combustibil, alimente și apă, dar și să mențină în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare. De asemenea, firmelor românești care transportă persoane sau mărfuri, le este recomandat să ia toate măsurile necesare  pentru organizarea temeinică a programelor de deplasare, luând în calcul și posibilitatea unor timpi mai mari de aștepare la trecerea frontierei.. De asemenea, trebuie să se asigure că și oamenii transportați au resurse necesare de apă și mâncare.

În contexul acesta, sunt extrem de importante următoarele aspecte: informarea corectă a șoferilor români, cumpărarea din timp a vinietelor electronice și achitarea corespunzătare a taxelor de drum de tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria.

Unde pot suna cetățenii români dacă au dificultăți

Cetățenii români au posibilitatea să solicite asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia, care este: +35929733510. Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, iar apoi vor fi preluate de operatori call center într-un regim de permanență.

De asemenea, cetățenii din România care se confruntă cu situații dificile, speciale sau chiar cu urgențe, au la dispoziție, oricând, telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgară.