Lumea la zi

Analiza BBC: Cum a pus capăt Germania dependenței de gazul rusesc

mediafax.ro
SURSA FOTO mediafax.ro

Când Vladimir Putin a închis robinetele de gaz către Europa, Germania s-a temut mai mult decât majoritatea statelor, de un sezon rece în care penele de curent cor fi la ordinea zilei.  Oficialii s-au străduit să asigure aprovizionarea alternativă, conștientizând că o dependență puternică de gazul rusesc, transformă cea mai puternică economie a Europei într-una vulnerabilă.

Dar, cu câteva luni înainte și, în timp ce luminile strălucesc în piețele de Crăciun, în aerul tare al Germaniei se simte un sentiment de optimism . Strategia Germaniei, pentru a se descurca fără gazul rusesc, pentru moment  pare să funcționeze.

Olaf Scholz „Securitatea energetică pentru această iarnă este garantată”

Securitatea energetică pentru această iarnă este garantată”, a declarat miercuri dimineață cancelarul Olaf Scholz în fața deputaților din Parlamentul german. Nu numai că depozitele de gaz ale țării sunt pline; în urma, unei operațiuni frenetice și costisitoare de cumpărare pe piețele mondiale.

Pe coasta germană a Mării Nordului, inginerii tocmai au terminat de construit primul terminal de import de gaz natural lichefiat (GNL) din țară. Este surs de energie răcit în formă lichidă pentru a i se reduce volumul și a fi mai ușor de transportat. Apoi, când ajunge la destinație, este transformat din nou în formă de gaz.

Germania este, renumită pentru birocrația sa greoaie; în mod normal, un astfel de proiect ar dura ani de zile, însă autoritățile au redus birocrația pentru a permite finalizarea în mai puțin de 200 de zile. Cea mai importantă parte a terminalului – o „unitate plutitoare de stocare și regazeificare” (FSRU) – nu a fost încă ancorată. FSRU, este în esență, o navă specializată pe care GNL este transformat din nou în stare gazoasă, va fi închiriată la un preț declarat de 200.000 de euro (172.732 de lire sterline) pe zi.

Dar, în câteva săptămâni, petroliere din țări precum SUA, Norvegia sau Emiratele ar putea să își livreze încărcăturile aici, în portul Wilhelmshaven. Operatorul terminalului, Uniper, care este în prezent controlat aproape în întregime de guvernul german, este timid în ceea ce privește furnizorii săi, dar insistă că există contracte în vigoare. Și alte cinci terminale de gaz natural lichefiat sunt planificate. Cele mai multe ar trebui să fie finalizate anul viitor.

Industria germană depinde de gazul natural lichefiat

„Dacă nu primim gaz, trebuie să închidem cuptorul”, spune Ernst Buchow în timp ce ne aflăm în fabrica sa de cărămidă, la o jumătate de oră de mers cu mașina de Wilhelmshaven.

Cărămizile pe care le produce trebuie să fie coapte într-un cuptor uriaș la temperaturi de până la 1.200C (2.192F). El speră ca, într-o zi, să treacă la hidrogenul verde, dar spune că acest lucru va lua timp. Deocamdată, el se bazează în totalitate pe o aprovizionare constantă cu gaz.”Nu este doar vina politicienilor. Industria a vrut contractele cu gazul rusesc”.

Cu doar un an în urmă, aceste contracte asigurau Germaniei 60% din gazul său, mare parte prin intermediul gazoductului Nordstream din Rusia. Guvernul încă anticipa, deși în fața unei opoziții politice și publice semnificative, deschiderea gazoductului Nordstream 2, care ar fi dublat cantitatea de gaz rusesc care ajungea în Europa prin Germania.

Astăzi, potrivit agenției federale a rețelei energetice, Germania se descurcă fără gaz rusesc. Dar, pentru a evita penuria de gaze în timpul iernii, experții săi spun că terminalele GNL trebuie să fie puse în funcțiune la începutul anului viitor și că consumul de gaze trebuie redus cu 20%.Doar faptul că s-a ajuns în acest punct poate fi considerat o mare realizare națională. Dar are un cost.

Stat puternic

Germania este un stat puternic din punct de vedere economic; ceea ce vrea, adesea obține. Noul său apetit pentru gazul natural lichefiat intensifică cererea globală. Iar acest lucru ar putea plasa alte țări mai sărace, precum Bangladesh și Pakistan, într-o poziție vulnerabilă.

„Există o serie întreagă de țări, în special economii emergente, care sunt scoase de pe piață și nu mai pot obține gazul natural lichefiat de care au nevoie”, spune profesorul Andreas Goldthau de la Willy Brandt School of Public Policy. Acestea „au o putere de cumpărare mai mică decât cea a europenilor și, în special, a germanilor”.

Acest lucru, avertizează Goldthau, îi face predispuși la pene de curent și ar putea, de asemenea, să le sporească dependența de combustibili fosili „mai murdari” precum cărbunele. Și cum rămâne cu ambițiile Germaniei pentru un viitor mai verde? GNL este, la urma urmei, un combustibil fosil. Toți cei implicați în proiectul de la Wilhelmshaven se grăbesc să insiste asupra faptului că GNL este un combustibil „de tranziție”, potrivit bbc.com.

Uniper a promis să construiască infrastructura pentru a gestiona hidrogenul verde alături de terminalul GNL. Acest lucru a alimentat planurile ambițioase ale primăriei din Wilhelmshaven. Primarul Carsten Feist spune că terminalul GNL nu va aduce multe locuri de muncă, atât de necesare în oraș. Dar planurile sale pentru un centru de energie verde ar aduce multe.

„O mare parte din transformarea energetică pe care trebuie să o realizăm pentru ca planeta noastră să aibă o climă locuibilă peste cincizeci sau o sută de ani, o mare parte din ceea ce este necesar aici, în Germania, se va întâmpla în și prin Wilhelmshaven.”

Aceste șase terminale GNL costă guvernul peste șase miliarde de euro. După propria lor mărturisire, această sumă este mult peste dublul a ceea ce miniștrii au bugetat inițial și ar putea crește și mai mult anul viitor.

Această țară a învățat prea târziu valoarea unei aprovizionări sigure cu energie. Acum plătește pentru asta.