Infofinanciar > Lumea la zi > Alertă de călătorie! Aeroporturile din Europa care trebuie evitate
Lumea la zi

Alertă de călătorie! Aeroporturile din Europa care trebuie evitate

Alertă de călătorie! Aeroporturile din Europa care trebuie evitate
Credit imagine: stirilekanald.ro

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează cetățenii că muncitorii de pe aeroporturile din orașele germane vor fi în grevă în data de 12 și de 13 martie 2023. Grevele generalizate vor crea dificultăți de tranzitare a spațiului aerian german, iar zborurile care aterizează în orașele vizate sunt perturbate.

Orașele în care aceste manifestații ale muncitorilor au loc sunt Berlin (Berlin Brandenburg), Hamburg, Bremen și Hanovra. Nemulțumirile angajaților au apărut după ce aceștia nu au reușit să negocieze un sistem de bonusare convenabil pentru turele de noapte și de weekend.

Urmările grevelor

Avertismentul venit din partea MAE este ultimul dintr-o serie amplă. Ministerul Afacerilor Externe a atras în ultimul timp atenția asupra unor manifestații sindicale din Belgia și Franța, al căror impact s-a răsfrânt și asupra traficului aerian sau a avut potențialul să perturbe programul obișnuit al zborurilor.

Începând din data de 12 martie 2023, mai multe avioane au rămas pe pistă. Astfel, 200 de plecări de pe teritoriu german au fost anulate. Numărul pasagerilor afectați se ridică la cel puțin 27.000, conform unor date publicate de Washington Post.

Pagina știripesurse.ro spune că sfatul dat de Minister românilor care se află în Germania, o tranzitează sau călătoresc spre ea este acela de a consulta paginile web ale aeroporturilor vizate. În general, orice schimbare ar trebui să fie trecută pe pagina online în timp real.

Primăvara protestelor în Europa

Sfârșitul iernii și începutul primăverii au fost marcate de proteste și greve în mai multe țări europene. Revendicările muncitorilor au paralizat Franța încă din ianuarie 2023, când a fost anunțat proiectul de lege prin care vârsta de pensionare crește de la 62 la 64 de ani. Nici Belgia nu a fost ocolită de manifestații. Aici, pompierii se opun pensionării la 67 de ani și cer creșteri salariale, proporțional cu volumul de muncă din ultimii ani.

Tot o grevă sindicală bântuie și Italia în momentul de față, deși nu la o scală la fel de largă ca în celelalte două țări vest-europene. În Est, pământul georgian a fost martor al unor proteste violente. Motivul a fost un proiect de lege considerat anti-european, contraproductiv pentru țara care acum un an și-a depus candidatura pentru Uniunea Europeană. Deși hotărârea legislativă a fost abrogată, protestele continuă, iar climatul european este profund destabilizat.

Tot instabil este și climatul din Republica Moldova. Aici, mai multe facțiuni pro-ruse participă încă de la începutul anului în proteste organizate la Chișinău. În același timp, tensiunile cresc, regiunile autonome filoruse Transnistria și Găgăuzia exprimându-și dezacordul față de conducere legalistă și față de acțiunile de război ale Ucrainei.