Infofinanciar > Lumea la zi > Alegeri legislative SUA: Biden lansează un „parteneriat” de conjunctură cu republicanii: „Sunt pregătit să lucrez cu ei”
Lumea la zi

Alegeri legislative SUA: Biden lansează un „parteneriat” de conjunctură cu republicanii: „Sunt pregătit să lucrez cu ei”

Alegeri legislative SUA: Biden lansează un „parteneriat” de conjunctură cu republicanii: „Sunt pregătit să lucrez cu ei”
Sursă foto: leprogres.fr

Președintele american Joe Biden a oferit primele declarații, miercuri, după ce au avut loc alegerile legislative de la jumătatea mandatului. Acestea, în opinia liderului de la Casa Albă, nu au adus victoria clară, așteptată de mulți, a republicanilor. De altfel, configurația finală a Senatului încă nu este cunoscută, întrucât în Georgia va mai avea loc un nou tur de scrutin. Însă, până în acest moment, în privința Camerei Reprezentanților, republicanii sunt pe cale să obțină majoritatea cu 204 de mandate, față de 187 cât au câștigat democrații.

Cu toate acestea, Joe Biden a catalogat ziua alegerilor ca fiind „una bună” pentru democrație.

„Democrația noastră a fost pusă la încercare în ultimii ani, dar poporul s-a exprimat prin vot și a arătat că democrația este ceea ce ne reprezintă. A fost o noapte bună pentru democrați, în pofida faptul că au fost unii de bună calitate care nu au câștigat. Orice loc pierdut în Congres este dureros. Am avut o participare record, ceea ce reprezintă un test pentru poporul american. Partidul Democrat a înregistrat cel mai bun rezultat de posturile de guvernator din 1986”, a susținut președintele american.

De asemenea, acesta a subliniat că va încerca să coopereze cu republicanii pentru a continua ajutorul acordat Ucrainei.

„Indiferent cum va arăta rezultatul final, sunt pregătit să lucrez cu colegii republicani iar poporul american s-a exprimat clar și se așteaptă ca și republicanii să lucreze cu mine. Există întotdeauna destui oameni în cealaltă echipă, fie că sunt democrați sau republicani, la care tabăra cealaltă poate face un apel pentru ajutor. Mă aștept ca abordarea bipartizană să continue în ceea ce privește războiul din Ucraina. Nimic nu este dincolo de posibilitățile noastre dacă lucrăm împreună. Trebuie doar să ne amintim cine suntem: suntem Statele Unite ale Americii”, a exclamat Biden, scriu cei de la Antena 3.

Joe Biden vrea să candideze din nou

Întrebat fiind dacă va mai candida și la alegerile prezidențiale din 2024, Joe Biden a răspuns afirmativ, menționând însă că o decizie finală va fi luată împreună cu familia.

„Intenția noastră este să candidăm din nou. Aceasta a fost intenția noastră, indiferent de rezultatul acestor alegeri”, a spus Biden.

Președintele SUA a mărturisit că este posibil să-și anunțe candidatura la începutul anului viitor.

Biden, despre relația SUA-China

Președintele SUA în funcție, Joe Biden, a vorbit și despre tensiunile din jurul Taiwanului care există cu China, în contextul în care liderul de la Beijing, Xi Jinping, a precizat că își va pregăti țara pentru „orice fel de război”.

„Voi avea această discuție cu președinte chinez Xi Jinping. În acest moment, nu sunt dispus să fac nicio concesie fundamentală. Ce se va întâmpla atunci va fi că eu voi prezenta liniile roșii, interesele critice de securitate ale SUA. Xi va prezenta liniile sale roșii. Va trebui să vedem dacă cele două poziții sunt în conflict și dacă da, vom vedea cum vom rezolva această problemă”, a precizat oficialul de la Casa Albă.