Calcă ușor și apăsat. Ritmul pașilor par a fi transpunerea perfectă a carierei sale diplomatice construite în peste 46 de ani. Atunci când vorbește, o face cu glasul calm al unui imam și în același timp cu fermitatea unui superior din armată. În lumea arabă are anvergura unui diplomat cu mult tact.
Posibil să fi fost înzestrat cu acest har încă de la naștere, dar mai degrabă pare o calitate dobândită în zeci de ani în care s-a situat în mijlocul conflictelor fierbinți din Orientul Mijlociu. Pragmatismul care îl caracterizează pe Ahmed Aboul Gheit este rezultatul perioadei lungi în care a vegheat asupra relațiilor externe ale Egiptului.
Ahmed Aboul Gheit sursă foto: infofinanciar.ro
El a dezvoltat relații strânse cu toate statele în care a fost detașat ca ambasador și anume Uniunea Sovietică, estul și sudul Europei, țările Balcanice, dar și cu Israelul sau Statele Unite ale Americii în momentele complicate de după atentatele din 2001 și bineînțeles cu Europa Occidentală. Gheit spune cu mândrie că nu ar fi reușit toate acestea fără suportul necondiționat pe care i l-a oferit soția sa, Laila Kamal El Din Saleh, care este și mama celor doi copii ai săi.
Deși este născut la data de 12 iunie 1942 în Cairo și crescut într-o cazarmă a forțelor aeriene, datorită faptului că tatăl său a fost pilot de vânătoare, cei 80 de ani trecuți nu au lăsat foarte multe urme pe chipul diplomatului egiptean, semnele vizibile fiind părul grizonat și calviția din creștetul capului.
În 1962 a absolvit Universitatea Ain Shams unde a obținut o diplomă de licență în afaceri. Nu a fost însă atras de mediul de business și a luat calea diplomației în anul 1965, când a devenit atașatul corpului diplomatic și consular al Ministerului Afacerilor Externe. Perioadă care a precedat Războiului de Șase Zile, dintre Israel și alianța formată de Egipt, Iordania și Siria, disputat între 5 și 10 iunie 1967, care s-a încheiat cu victoria Israelului și ocuparea Peninsulei Sinai, Platoului Golan, Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza.
Implicat în deciziile politice de război, dar mai ales de pace
După alte câteva experiențe de atașat al Ministerului Afacerilor Externe, în departamentul de informare și comunicare și cel pentru Balcani și Europa de Est, în 1968 devine al treilea secretar la Ambasada Egiptului din Cipru, unde lucrează timp de patru ani. În 1972 este chemat la Cairo fiind angajat la biroul consilierului pentru securitate națională, chiar înainte de izbucnirea unui nou război contra Israelului. Războiul de Iom Kipur, Ziua Ispășirii, cea mai mare sărbătoare evreiască onorată prin 25 de ore de post, a izbucnit pe 6 octombrie 1973 și s-a încheiat peste 20 de zile.
Rolul lui Ahmed Aboul Gheit a fost extrem de important în deznodământul final de încetare a focului, în urma schimbului de conversații avut cu Henry Kissinger, a demarat discuțiile cu partea israeliană și a salvat armata a treia egipteană aflată în încercuire.
Cinci ani mai târziu, în 1978, din poziția de prim secretar la Ministerul de Externe Egiptean, Gheit a participat la negocierile de la Camp David, în urma cărora a fost semnat tratatul de pace israeliano-egiptean. Acesta prevede retragerea trupelor armate și coloniștilor israelieni din Sinai, iar din partea Egiptului recunoașterea statului Israel.
A fost o decizie istorică, Egiptul fiind primul stat arab care a recunoscut Israelul și care a generat un scandal imens în lumea arabă. Țara a fost exclusă timp de zece ani din Liga Arabă, iar în 1981, președintele Anwar Sadat era asasinat de către militari egipteni neîmpăcați cu soluția păcii.
Primăvara Arabă i-a încheiat cariera politică în Egipt
În anii ce au urmat a participat fie la misiuni diplomatice în ambasade precum cea a Uniunii Sovietice, Italiei, Macedoniei, San Marino sau a Națiunilor Unite, fie în aparatul guvernamental în poziții de consultant sau secretar general pentru Primul Ministru sau ministrul de Externe, confruntându-se cu mari provocări atât pe plan intern, cât și în relațiile internaționale.
Gheit a devenit Ministru de Externe în 2004, în timpul președintelui Hosni Mubarak, poziție pe care a ocupat-o până în 2011, când Primăvara Arabă, o serie de mișcări de protest care au cuprins mai multe țări din lumea arabă, a dus la debarcarea președintelui.
Înaltul diplomat egiptean consideră Primăvara Arabă „o catastrofă care a distrus în întregime state și a amenințat viitorul oamenilor”. Mișcarea a dus la trei războaie civile și a răsturnat patru conducători de stat: Ben Ali în Tunisia, Gaddafi în Libia, Saleh în Yemen și Mubarak în Egipt.
A lansat două cărți la București
Pauza prilejuită de căderea regimului Mubarak îi oferă lui Gheit timpul necesar publicării a două cărți de memorii, „Witness to War and Peace: Egypt, the October War, and Beyond” și „Egypt’s Foreign Policy in Times of Crisis: My Testimony”.
Catalogate drept niște capodopere cu dezvăluiri fascinante de către critici, cărțile scrise de Gheit prezintă din perspectivă personală o serie de evenimente precum Conferința de la Geneva din 1973, Conferința de la Mena House din 1977, vizita lui Sadat în Israel, acordurile de la Camp David din 1978 și Tratatul de pace egipteano-israelian din 1979 sau detalii ascunse ale personalității președintelui Hosni Mubarak, dar mai ales relația acestuia cu politicienii de pe scena mondială.
Ahmed Aboul Gheit sursă foto: infofinanciar.ro
El descrie un tablou viu al legăturilor dintre Egipt și SUA în anii dificili care au urmat după momentul 11 septembrie sau invaziei americane din 2003 în Irak, în timp ce navighează pe terenul accidentat al negocierilor, discuțiilor și întâlnirilor private cu personalități precum Colin Powell, Condoleezza Rice, Dick Cheney și Hillary Clinton.
Cărțile sale au fost traduse recent și în limba română, în cadrul colecției „Biblioteca Arabă”, lansarea acestora prilejuind și o vizită a diplomatului la București. Ocazie cu care am profitat și am discutat preț de câteva minute în care am aflat părerea lui despre evenimentele momentului în lume.
Ahmed Aboul Gheit despre:
Războiul din Ucraina – „Este o situație foarte tristă, pe care nu ne-am fi dorit să o vedem, dar noi și întreaga lume avem un mare interes să punem capăt cât mai curând posibil. De ce vă spun asta? Pentru că în primul rând vedem pierderile de vieți omenești și pierderile de resurse. Egiptul și lumea arabă sunt afectate și suferă foarte mult. Economiile arabe plătesc un preț foarte mare pentru lipsa de alimente, precum și pentru criza energetică.”
Durata și desfășurarea conflictului – „Depinde de voința celor două părți de a continua conflictul. Să sperăm că nu va dura foarte mult, trebuie să punem interesele lumii în balanță. E important să nu uităm niciodată că NATO este o alianță nucleară și Rusia este, de asemenea, o putere nucleară și trebuie să fim atenți, să nu împingem conflictul într-un punct care ar dăuna întregii lumi.”
Finalul războiului – „Eu încerc să propun părților să accepte ofițerii buni din Egipt și Liga Arabă pentru a începe negocierile. Va exista o soluție diplomatică, fără îndoială, războiul nu poate continua la nesfârșit. Va exista un final, dar observatorii conflictului actual trebuie să fie gata să intervină atunci când simt că se ivește o oportunitate.”
Relația Ligii Arabe cu Uniunea Europeană – „Țările arabe încearcă să ajute cât de bine pot. Egipt a semnat un acord cu Israelul și Uniunea Europeană, la finalul lunii iunie, în cadrul căruia acceptă un volum mai mare de gaz israelian pe care Egiptul îl lichefiază și îl transportă pe mare către Europa. Algeria încearcă să crească nivelul de producție pentru a trimite gaz în Italia, iar din Italia acesta să plece în restul Europei, deci țările arabe încearcă să ajute Uniunea Europeană.”
