Sorin Stratulat, hairstylist cu peste 15 ani de experiență, s-a impus în industria de beauty din România nu doar prin expertiza sa creativă, ci și printr-un model de business orientat spre zona de premium. El este cofondator saloanelor Beauty District și mizează pe un concept integrat de servicii.
De asemenea, el ține foarte mult la profesionalizarea pieței prin educație și consultanță strategică. Sorin Stratulat este cofondator al salonului Beauty District, alături de make-up artistul Alexandru Abagiu și nail expertul Cătălina Stoica. El a fost prezent joi, 29 mai, în cadrul podcastului „Picătura de business” de pe canalul de YouTube „HAI Români”.
Diferențe în industria de beauty
Antreprenorul a vorbit despre diferențele din industrie în ceea ce înseamnă serviciile oferite în România în comparație cu alte state poate mai dezvoltate decât țara noastră. „Dacă într-un business similar cu al nostru ofer un serviciu serviciu de tuns la un preț de 600 de lei, la Los Angeles, în aceleași condiții, vorbim de o sumă între 600 și 800 de dolari”, spune Sorin Stratulat. „Diferența este semnificativă, dar și piața este cu totul alta”, adaugă el.
Însă, continuă apoi omul de afaceri, tehnologia folosită este asemănătoare, dar la aceleași prețuri. Un uscător de păr performant ajunge la o sumă de 500 – 600 de euro, este exemplul oferit de Sorin Stratulat. „În alte state, de pe urma unei singure ședințe de tuns, ai acoperit achiziția, când aici trebuie să realizez minim cinci”, afirmă antreprenorul.
„Tehnologia de uscare a părului a evoluat extrem de mult. Există dispozitive cu un flow mai mare de aer, trecerea de la cald la rece și invers se face mult mai rapid. De asemenea, ele în sine, dispozitivele, sunt mult mai ușoare. Plus că acum a apărut o nouă generație care folosește și infraroșu, adică încălzește părul și în interior și se reduce timpul de uscare cam cu 30%”, detaliază hairstylistul.
Frumusețe și tehnologie
El menționează apoi și despre foarfeci care se ascut singure prin frecarea proprie, ustensilă ce costă de la 1.000 de euro. „Până într-un punct, poți lucra cu orice. Dar în momentul în care vrei performanță e nevoie și de investiții în tehnologie. Mai ales că noi avem cliente care călătoresc, poate ajung să meargă la saloane și din străinătate, să vadă cum sunt alții organizați, ce aparatură folosesc. Când se întorc la noi, ar fi bine să găsească aceleași condiții”, este de părere hairstylistul.
Dar, la nivel de servicii, de calitatea acestora, Sorin Stratulat că România poate fi un model de urmat și că țara noastră se descurcă mult mai bine decât alte state din Europa cu un nivel mai ridicat din punct de vedere economic. „Expertiza, cunoașterea produselor, relație cu clientul, la toate aceste trei capitole excelăm față de foarte multe țări din Europa”, subliniază antreprenorul în cadrul podcastului „Picătura de business”.
