Infofinanciar > Lumea la zi > Vot de senzație în SUA pentru interzicerea armelor de asalt! Decizia finală e în mâna republicanilor
Lumea la zi

Vot de senzație în SUA pentru interzicerea armelor de asalt! Decizia finală e în mâna republicanilor

Armă semiautomată sursă foto unsplash.com
Sursă foto: unsplash.com

Puștile de asalt ar putea deveni interzise în Statele Unite ale Americii după ce ultimele atentate au fost provocate de aceste arme semi-automate. Într-un prim vot, efectuat vineri, în Congresul SUA, textul interzicerii armelor susținut de către Joe Biden, a fost votat cu 217 la 213. Chiar dacă în Camera Reprezentanților a găsit susținere, rezoluția lui Biden depinde de votul Senatului.

Potrivit Hotnews.ro, pentru ca decizia să intre în vigoare ar fi necesar ca zece senatori republicani să voteze alături de cei 50 de democrați. Pentru a interzice puștile de asalt este necesară o majoritate calificată în cadrul camerei superioare a Congresului. Totuși nu sunt șanse foarte mari atât timp cât la votul de vineri doar doi reprezentanți republicani au optat pentru rezoluția lui Joe Biden. Între cele două partide există mari diferențe de opinie în ceea ce privește tema armelor de foc.

Puștile semi-automate de asalt au fost folosite la atentatele de la o școală din Texas, care s-au soldat cu 21 de morți, la o paradă de Ziua Națională, unde bilanțul a fost de șapte morți, precum și la un supermarket, dintr-o zonă frecventată de afro-americani, atentat în urma căruia au fost omorâte zece persoane. În lumina acestor evenimente, există o presiune din ce în ce mai mare din partea societății americane pentru interzicerea acestui tip de arme.

În 1994, puștile au fost interzise pentru zece ani

Nu ar fi pentru prima dată când Statele Unite ale Americii ar lua o astfel de decizie în ceea ce privește aceste arme de asalt, care sunt promovate ca arme sportive. În 1994 a fost votată în Congres o lege care s-a aplicat timp de zece ani pentru interzicerea puștilor de asalt, dar și a anumitor încărcătoare de mare capacitate.

Din 2004, momentul în care legea a expirat, producătorii de puști de asalt și-au rotunjit considerabil veniturile, deoarece cererea a crescut constant. Potrivit unui recent raport parlamentar, ultimii 10 ani au adus la venituri de peste un miliard de dolari din vânzarea puștilor semi-automate.