Infofinanciar > Lumea la zi > Vor intra SUA în recesiune? Președintele Rezervei Federale: „Este cu siguranță o posibilitate”
Lumea la zi

Vor intra SUA în recesiune? Președintele Rezervei Federale: „Este cu siguranță o posibilitate”

Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, sursă foto CNN
Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, sursă foto CNN

Inflația din Statele Unite ale Americii a ajuns la 8,6% în luna mai, mult peste estimările și așteptările analiștilor economici. Vestea celei mai ridicate inflații înregistrate în ultimii 40 de ani nu le dă o senzație bună americanilor, iar președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a transmis Congresului că recesiunea este posibilă, conform CNBC și Newsweek.

Președintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a declarat miercuri parlamentarilor din Congres că banca centrală este hotărâtă să reducă inflația și are capacitatea de a face acest lucru.

„La Fed înțelegem greutățile pe care le provoacă inflația ridicată. Ne angajăm ferm să reducem inflația din nou și să acționăm rapid pentru a face acest lucru”, a spus șeful Fed către Comitetul bancar al Senatului. „Avem atât instrumentele de care avem nevoie, cât și hotărârea necesară pentru a restabili stabilitatea prețurilor în numele familiilor și întreprinderilor americane.”

Economia SUA este puternică, dar…

Jerome Powell a fost audiat în fața Senatului SUA pentru a răspunde mai multor preocupări pe care membrii camerei le au legate de economia țării. Powell a susținut faptul că economia americană este puternică, condițiile economice sunt în general favorabile, piața de muncă fiind unul dintre atuurile americanilor, alături de consumerism.

Totuși, senatoarea Elizabeth Warren l-a avertizat pe Powell de faptul că majorările continue ale ratelor ar putea „înclina economia în recesiune” fără a opri inflația.

„Știți ce este mai rău decât o inflație ridicată și șomaj scăzut? Este inflația ridicată și o recesiune cu milioane de oameni rămași fără loc de muncă, și sper că veți reconsidera acest lucru înainte de a conduce economia într-un dezastru”, a susținut senatoarea democrată.

Chiar dacă Powell a recunoscut că economia Statelor Unite ale Americii este puternică în prezent, el a admis faptul că o recesiune ar putea avea loc.

„Este cu siguranță o posibilitate”, a spus el. „Nu este deloc rezultatul preconizat, dar este cu siguranță o posibilitate și, sincer, evenimentele din ultimele luni din întreaga lume ne-au îngreunat atingerea obiectivelor propuse, adică o inflație de 2% și o piață a muncii puternică”, a mărturisit Powell în fața Congresului.

Obiectivele principale ale Rezervei Federale

Obiectivul principal al președintelui Rezervei Federale este de a reduce inflația, lucru pe care l-a caracterizat drept o „aterizare lină”. Aterizarea lină s-ar traduce prin reducerea inflației și încetinirea creșterii economice fără declanșarea unei recesiuni sau a unei rate ridicate de șomaj, conform CNBC.

„Acesta este scopul nostru. Va fi foarte provocator. A devenit mult mai provocator din cauza evenimentelor din ultimele luni, referindu-ne la război și la prețurile mărfurilor și la diferitele probleme din lanțurile logistice”, a spus Powell. „Întrebarea dacă suntem capabili să realizăm acest lucru va depinde într-o oarecare măsură de factori pe care nu îi controlăm”, a declarat președintele Fed.

El a mai spus că în următoarele luni va căuta dovezi pentru a arată ca inflația merge pe un trend descrescător și că la un moment dat va ajunge la 2%. O mare problemă pentru inflația din SUA este războiul din Ucraina și lockdownurile din China, ambele evenimente care au pus presiune asupra economiei.