Infofinanciar > Lumea la zi > Trump lansează o aluzie puternică privind o candidatură la Casa Albă în 2024: „Foarte probabil că o voi face din nou”
Lumea la zi

Trump lansează o aluzie puternică privind o candidatură la Casa Albă în 2024: „Foarte probabil că o voi face din nou”

Trump lansează o aluzie puternică privind o candidatură la Casa Albă în 2024: „Foarte probabil că o voi face din nou”
Sursă foto: CNN

Donald Trump a lansat în spațiul public unul dintre cele mai puternice indicii de până acum că ar putea candida din nou la Casa Albă. Fostul președinte al SUA a declarat în fața unei mulțimi din Lowa, că „foarte, foarte, foarte probabil o va face din nou” în 2024. Trump a luat cuvântul la primul dintre cele patru mitinguri ce vor fi organizate pe parcursul a cinci zile. În cadrul acestora, fostul  lider al SUA face campanie pentru candidații republicani la alegerile de la mijlocul mandatului de săptămâna viitoare.

Președintele SUA, Joe Biden, călătorește în toată țara pentru a îndemna lumea să iasă la vot. Nici actualul lider al americanilor, nici Trump nu se vor afla pe buletinul de vot marțea viitoare, când alegătorii americani vor decide echilibrul puterii în Congresul SUA și în guvernările unor state cheie.

Donald Trump se consideră nedreptățit

Joi seară, Donald Trump, un republican, a repetat afirmația sa nefondată că a pierdut în 2020 din cauza unei fraude electorale generalizate, scriu cei de la BBC.

„Am candidat de două ori. Am câștigat de două ori și m-am descurcat mult mai bine a doua oară decât prima dată, obținând cu milioane de voturi mai multe în 2020 decât am obținut în 2016”, a declarat fostul președinte al Statelor Unite.

„Și, de asemenea, am luat mai multe voturi decât orice președinte în exercițiu din istoria țării noastre, de departe. Și acum, pentru ca țara noastră să aibă succes, să fie sigură și glorioasă. Foarte, foarte, foarte, foarte probabil că o voi face din nou”, a mai adăugat Trump.

Fostul președinte a obținut cele mai multe voturi din istorie: 72 de milioane pentru un președinte în exercițiu în 2020. Acesta a pierdut, totuși, în fața contracandidatului său, Joe Biden, un democrat, care a obținut 81 de milioane.

Se pregătește și Biden

Biden, care a făcut campanie joi în New Mexico și California,  s-ar fi întâlnit cu consilieri de rang înalt pentru a-și planifica potențiala campanie de realegere din 2024, pregătind o posibilă înfruntare cu Trump. La rândul său, fostul șef al Statelor Unite a tachinat de luni de zile cu privire la o potențială a treia campanie pentru Casa Albă.

„Probabil că va trebui să o fac din nou”, a declarat acesta la un miting în Texas, în luna octombrie.

De asemenea, în Pennsylvania, în septembrie, el a spus: „Nu, nu, nu: S-ar putea să trebuiască să o fac din nou”.

Fosta consilieră principală a lui Trump, Kellyanne Conway, a declarat joi, la un eveniment din Washington DC, că fostul său șef va „anunța în curând” posibilele sale planuri prezidențiale. Ea a spus că i-a acordat  lui Trump credit pentru că a rezistat tentației de a anunța o candidatură la Casa Albă încă din acest an, deoarece acest lucru ar fi distras atenția candidaților republicani în alegerile intermediare.

Dacă va candida în 2024, este imposibil să rămână fără opoziție în cadrul partidului său. Printre potențialii rivali republicani se numără, printre alții, fostul vicepreședinte al Trump, Mike Pence, și guvernatorul Floridei, Ron DeSantis.