Categories: Info

Veste proastă pentru șoferi! ASF a publicat tarifele de referință pentru asigurările RCA, care au fost majorate semnificativ

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat pe platforma proprie noile tarife de referință pentru asigurările RCA pentru luna februarie 2023. Acestea s-au majorat semnificativ față de cele din februarie 2022.

Posesorii de autoturisme sunt obligați să aibă asigurare de răspundere civilă auto RCA, iar tarifele de referință publicate de ASF pentru luna februarie 2023 sunt cu mult mai mari decât cele din februarie 2022.

Spre exemplu, șoferii cu vârste mai mici de 30 de ani care au un motor cilindric de până în 1200 cmc aveau un tarif de referință pentru polițele RCA de aproximativ 1.822 de lei, față de 1.286 lei în anul 2022. Pentru aceeași categorie de autoturism, dar la șoferii cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, tariful de referință este de 1.114 lei, în loc de 800 lei.

Tarife de referință pentru asigurarea RCA, persoanele fizice, februarie 2023

Tarife de referință mult mai mari pentru asigurarea RCA

În funcție de capacitatea cilindrică a motorului, în luna februarie tarifele de referință pentru șoferii cu vârste de până la 30 de ani începeau de la 1.822 lei și ajungeau până la 4.709 lei, pentru mașinile cu motor cilindric de peste 2500 cmc. Șoferii cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani aveau tarife de referință în luna februarie începând de la 1.114 lei până la 2.832 lei. În anul 2022, în aceeași lună, ASF publica tarife de referință cu prețuri cuprinse între 1.286 de lei până la 3.550 de lei pentru șoferii de până în 30 de ani.

Nici mașinile electrice nu se pot bucura de un RCA mai accesibil, având în vedere că tariful de referință pentru luna februarie 2023 pentru posesorii de automobil cu vârsta de până la 30 de ani era de 2.742 de lei, de aproximativ 1.650 de lei pentru cei cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, și în jurul sau sub 1.500 de lei pentru șoferii de peste 41 de ani.

Totodată, pentru persoanele juridice, tarifele de referință începeau de la 1.755 de lei pentru automobilele cu motor cilindric de până la 1.200 cmc și ajungeau până la 1.900 lei pentru cele cu motor de peste 2500 cmc. Pentru mașinile electrice, persoanele juridice au un tarif de referință pentru asigurarea RCA de 2.736 de lei.

Tarifele de referință pentru asigurarea RCA, persoane juridice, februarie 2023, sursă foto ASF

Care este cauza scumpirilor

Românii au ajuns să plătească asigurări auto RCA cu până la peste 40% mai scumpe la finalul anului 2022 față de aceeași perioadă a anului 2021, în contextul în care anul trecut s-a anunțat, în mod oficial, falimentul City Insurance.

City Insurance era cel mai mare asigurator auto de pe piață și avea cele mai mici prețuri pentru polițele RCA, iar după falimentul său actorii din piață au ridicat costul asigurării.

Alexandru Turcu

Tânăr jurnalist cu doi ani de experiență în presa economică. Absolvent al programului de licență Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Istorie din București, student al programului de master Tehnici Diplomatice. Domenii de interes: relații internaționale, istorie economică, energie, social.

Recent Posts

Transgaz face bani grei: peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Transportatorul Transgaz, a anunțat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 262,8…

4 ore ago

Putin se întâlnește cu Xi Jinping. Caută sprijin din partea Beijingului

Președintele rus Vladimir Putin sosește joi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său…

4 ore ago

Sunt bune și hrănitoare. Și poți să iei și 30 de lei pe kilogram

Ploile şi vremea caldă, combinația perfectă pentru ciuperci, și mai ales pentru cele ale momentului:…

5 ore ago

Românii primesc acte în format digital. Sistemul se extinde în încă 25 de localități

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă se va extinde în încă 25…

5 ore ago

Putin condamnă atacul asupra premierului Slovaciei. A catalogat asaltul drep o „crimă odioasă”

Vladimir Putin a condamnat atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Acesta a numit asaltul ca…

5 ore ago

Investiții de 1,5 miliarde de euro în Portul Constanța. Modernizarea drumurilor și creșterea capacității de transport

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii a declarat în cadrul unei inaugurări că se vor face investiții…

5 ore ago

This website uses cookies.