Infofinanciar > Lumea la zi > Cât mai „valorează” Familia Regală? Cu cât s-au vândut fotografiile rare de la botezul regelui Charles din 1948
Lumea la zi

Cât mai „valorează” Familia Regală? Cu cât s-au vândut fotografiile rare de la botezul regelui Charles din 1948

Cât mai „valorează” Familia Regală? Cu cât s-au vândut fotografiile rare de la botezul regelui Charles din 1948
Sursa foto Daily Mail

Imagini ultra rare de la botezul regelui Charles din 1948, care prezintă patru generații ale familiei regale, au fost găsite la un magazin de vechituri pentru mai puțin de 7 lire sterline.

Ronald Baxter Jr, în vârstă de 59 de ani, din Carolina de Sud, colecționează de la vârsta de 10 ani. El are un interes deosebit pentru obiectele din cel de-al Doilea Război Mondial.

În iunie 2020, Ronald a intrat în magazinul local de vechituri. Acesta a găsit un plic maro la vânzare pentru 6,92 lire sterline. Curiozitatea a pus stăpânire pe el și l-a cumpărat. Când a ajuns acasă, a deschis plicul, a pus fotografia la lumină. Atunci, și-a dat seama că aceasta era de la botezul regelui Charles din 15 decembrie 1948.

Imaginile arată mulțimi de oameni care stau în fața Palatului Buckingham și așteaptă să îl vadă pe Prințul de Wales de atunci.

De asemenea, într-o singură imagine apar monarhii Regina Maria, Regele George al VI-lea, Regina Mamă, Regina Elisabeta a II-a și Regele Charles.

Un alt instantaneu din filmare arată o regină Elisabeta radiantă. Ea avea doar 22 de ani când a dat naștere primului ei fiu și moștenitor al tronului, Charles. Acesta s-a născut pe 14 noiembrie 1948, conform dailymail.com.