Infofinanciar > Lumea la zi > Ucraina primește încă 5 miliarde de euro. Franța și Germania au pus condiții
Lumea la zi

Ucraina primește încă 5 miliarde de euro. Franța și Germania au pus condiții

Ucraina primește încă 5 miliarde de euro. Franța și Germania au pus condiții
Sursa foto: Arhiva companiei

Statele membre UE au aprobat acordarea de încă 5 miliarde de euro Ucrainei, cu anumite condiții impuse de Franța și Germania.

Cele 5 miliarde sunt destinate finanțării achiziționării de arme pentru Ucraina. „Ambasadorii UE au convenit în principiu să reformeze Fondul european pentru pace”, a anunțat președinția belgiană a Consiliului UE.

UE a cheltuit deja peste șase miliarde de euro pentru livrările de arme efectuate de anumite state membre. Decizia anunțată miercuri a fost luată după săptămâni de negocieri. Principalii opozanți au fost Franța și Germania.

Parisul dorea garanții că armele finanțate din fonduri europene vor fi fabricate în Europa. Berlinul își exprimase rezervele față de mecanismul european, susținând ajutorul bilateral. Germania s-a asigurat că va deduce contribuția sa directă pentru Ucraina din sprijin. Nemții au promis Kievului opt miliarde de euro în acest an. Franța s-a asigurat că „prioritatea” este acordată industriei europene de apărare, conform hotnews.