Infofinanciar > Lumea la zi > Traficul feroviar din Rusia, blocat de Vladimir Putin! Cu ce „bolid” se plimbă liderul rus
Lumea la zi

Traficul feroviar din Rusia, blocat de Vladimir Putin! Cu ce „bolid” se plimbă liderul rus

Trenul blindat al președintelui rus, Vladimir Putin
Sursă foto: Ziariștii

Trenul blindat „special” al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, a blocat  traficul feroviar pe una dintre cele mai circulate linii de cale ferată din Moscova, Moscova-Tverskaia, scrie publicația The Moscow Times.

Toate programările trenurilor care urmau să circule pe această rută au fost amânate. Însă, traficul normal a fost reluat după aproximativ 30 de minute.

Analistul politic și fostul ideolog al Rusiei Unite, partid apropiat de Kremlin, Serghei Markov, a scos la iveală zvonurile, conform cărora Vladimir Putin ar fi decis să folosească trenul special pentru a călători la reședința sa din Valdai.

„După ce a început războiul, în februarie-martie, Putin a început din ce în ce mai frecvent să circule cu trenul blindat, mai ales pentru a ajunge la reşedinţa sa din Valdai”, a susținut Markov.

Aici, spune analistul, președintele Rusiei își va pregăti discursul pe care îl va susține în fața Adunării Federale, pe data de 21 februarie.

Markov a mai dezvăluit că angajații din transporturi sunt nemulțumiți de faptul că trenul blindat al lui Putin a stricat programul tuturor mijloacelor de transport, scrie The Moscow Times.

De asemenea, Serghei Markov a susținut că lui Putin îi place să folosească trenul blindat pentru a-și păstra secrete călătoriile sale.

Ce dotări are trenul blindat

Conform centrului media independent „Dosie”, Vladimir Putin apelează în dese rânduri la trenul său blindat pentru a se deplasa în interiorul țării. În trecut, liderul de la Moscova călătorea cu avionul prezidențial.

Acesta are în componența sa un dormitor și birou. Vehiculul a fost proiectat încă din 2014-2015, însă nu s-a înscris în topul preferințelor președintelui rus până când Kremlinul nu a început să se pregătească pentru o invazie în Ucraina.

Astfel, liderul de la Kremlin a început să utilizeze în mod regulat trenul blindat din a doua jumătate a anului 2021, când armata rusă se aduna la granița ucraineană.

Potrivit mai multor experți, trenul „special” al lui Putin valorează aproximativ 1 miliard de ruble ruseşti, adică aproximativ 13,6 milioane de dolari la cursul de schimb al Băncii Centrale a Rusiei.

Vagoanele trenului au şase axe, lucru care indică faptul că sunt blindate. De asemenea, vehiculul are inscripționată emblema Grand Service Express, o companie deţinută de o rudă a lui Iuri Kovalciuk, care este un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, scrie Digi24.

Kovalciuk este principalul acţionar al băncii Rossia, ale cărei structuri administrează palatul lui Putin de lângă Ghelendjik, pe coasta rusă a Mării Negre.

Ce pregătește Vladimir Putin

Mai multe surse din cadrul administrației prezidențiale de la Kremlin au precizat jurnaliștilor de la The Moscow Times, că Putin ar avea de gând să anunțe, în cadrul discursului din 21 februarie, că Rusia își va schimba strategia din campania militară desfășurată pe frontul din Ucraina.

Astfel, în loc de sintagma „operațiune militară specială”, care are un statut juridic neclar, Putin ar putea descrie conflictul din Ucraina drept o „operațiune antiteroristă”, sintagmă care este cuprinsă și în legislația rusă.