Lumea la zi

Tensiuni în Alaska! Mai multe nave de război ale Chinei și Rusiei au fost depistate în apropierea teritoriului american

Nave de război, Sursă foto: hmn.wiki
Sursă foto: hmn.wiki

Nava Kimball a Gărzii de Coastă americane a depistat un convoi de nave de luptă ale Rusiei și ale Chinei în Marea Bering, la 86 de mile de insula Kiska, aflată în apropiere de teritoriile martime ale SUA. Potrivit celor de la Sky News, această caravană este formată dintr-un crucișător cu rachete ghidate, un distrugător, două nave militare chineze, dar alte trei „fregate” rusești.

SUA au reușit să descopere aceste mișcări de trupe ale celor două state „neprietenoase” înainte ca navele să rupă formația și să se împrăștie în largul insulei din nordul lumii.

„În timp ce formația a operat în conformitate cu regulile și normele internaționale, vom răspunde prezenței cu prezența pentru a ne asigura că nu există perturbări ale intereselor SUA în mediul maritim din jurul Alaskăi”, a precizat contraamiralul Nathan Moore, care este comandantul celui de-al 17-lea district al Gărzii de Coastă, scrie Mediafax.

Interesul celor două pentru Arctica, deslușit acum o lună de NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat acum aproximativ o lună că Rusia va urmări o consolidare militară în Arctica, dar a scos la iveală și interesul tot mai mare al Chinei pentru această parte a lumii.

În timpul unei vizite în nordul Canadei, Stoltenberg a declarat că cea mai scurtă cale spre America de Nord pentru rachetele și bombardierele rusești este peste Polul Nord. El a spus că Rusia a înființat un nou Comandament Arctic și a deschis sute de noi și foste situri militare arctice din epoca sovietică, inclusiv aerodromuri și porturi de mare adâncime.

„Importanţa Nordului este în creştere pentru NATO şi pentru Canada întrucât vedem o consolidare militară semnificativă rusă, cu noi baze şi noi sisteme de arme”, a transmis acum o lună șeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă alături de premierul canadian Justin Trudeau la Cold Lake, în provincia Alberta.

„Beijingul și Moscova s-au angajat, de asemenea, să intensifice cooperarea practică în zona arctică. Acest lucru face parte dintr-un parteneriat strategic tot mai profund, care pune în discuție valorile și interesele noastre”, a mai precizat Stoltenberg în cadrul aceleiași întâlniri.

De cealaltă parte, Trudeau a afirmat că Rusia este un motiv de îngrijorare din ce în ce mai puternic, în contextul schimbărilor geopolitice din ultimele luni. El a mai promis că ţara sa va informa NATO despre acţiunile realizate de Canada în cadrul Comandamentului Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD).

„Decizia nefericită și nejustificabilă a Rusiei de a răsturna aproape 70 de ani de pace și stabilitate a unei ordini bazate pe reguli, invadând un vecin pașnic, a schimbat modul în care trebuie să privim Arctica”, a concis premierul canadian, aducând în discuție declanșarea invaziei rusești în Ucraina.