Infofinanciar > Info > Temperaturi sub valorile normale pentru această perioadă. Prognoza meteo pentru marți, 9 mai
Info

Temperaturi sub valorile normale pentru această perioadă. Prognoza meteo pentru marți, 9 mai

Temperaturi sub valorile normale pentru această perioadă. Prognoza meteo pentru marți, 9 mai
FOTO: a1.ro

Astăzi, vremea va fi destul de rece în mare parte din țară. În sud vest și sud est dar și în zonele montane se vor raport precipitații în timp ce în jumătatea sudică a teritoriului țării vântul va prezenta intensificări.  În estul Transilvaniei maximele pornesc de la 10 grade Celsius iar în Banat și Crișana termometrele vor indica valori pornind de la 18 grade Celsius.

În Dobrogea și Bărăgan regimul termic va fi unul instabil caracterizat prin ploi slabe iar vântul va sufla cu putere. Regimul termic va prezenta temperaturi în general scăzute, maximele se vor situa în jurul valorii de 14 grade Celsius.

Vremea va fi preponderent instabilă în toată țara

În parte de sud și de sud est, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, meteorologii estimează că vom avea parte de o vreme neobișnuit de rece pentru această perioadă a anului. În aceste regiuni termometrele nu vor arăta mai mult de 14 grade Celsius, iar undeva pe la amiază cerul se va înnora și izolat se vor produce precipitații.

Soarele se va arăta puțin în nordul Transilvaniei și în Maramureș, zone în care sunt slabe șanse de ploaie, dar chiar și în aceste condiții vremea rămâne în general rece și instabilă. Temperaturile maxime se vor opri în jurul valorii de 16 grade Celsius în special în zona Maramureșului.

În ceea ce privește regiunea de vest a țării, vremea se va răci ușor, marți termometrele nu vor arăta mai mult de 18 grade Celsius. Regimul termic va fi unul instabil cu o atmosferă schimbătoare, nu este exclus să plouă pe suprafețe restrânse.

În vestul depresiunii Transilvania maximele nu vor trece de 15 grade Celsius, se înmulțesc norii, iar în depresiuni vor fi cel mult 10 grade Celsius în timp ce în zonele montante își vor face simțită prezența ploile iar la altitudini mai mari nu este exclus să apară fenomenul de lapoviță și ninsoare.

În București temperaturile nu vor depăși 16 grade Celsius

Norii se vor aduna și în Oltenia, în această regiune va picura trecător. Temperaturile vor fi ceva mai scăzute decâ cele înregistrate în cursul zilei de luni. Maximele nu vor depăși 14 grade Celsius, iar intensificările vântului vor accentua senzația de frig.

În ceea ce privește condițiile meteorologice din ținuturile sudice, atmosfera se va menține în general rece chiar dacă soarele își va face apariția pentru perioade scurte. Va ploua pe arii restrânse, iar vântul va sufla cu viteze de până la 50 de km/h. Temperaturile maxime nu depășesc 15 grade Celsius în special în Lunca Dunării.

La munte vremea va fi sub normalul valorilor specifice pentru această perioadă a anului. Apar ploile, iat în zonele înalte din Meridionali și Orientali vom avea lapoviță și ninsoare, de asemenea și în aceste regiuni vântul va sufla cu 50 de km/h. Nici bucureștenii nu vor avea partea de o vreme mai bună, cerul va fi preponderent înnorat cu vânt intens și cel mult 16 grade Celsius. Norii se vor mai risipi în cursul nopții, în timp ce minima nu va depăși 7 grade Celsius, potrivit stirileprotv.ro.