Infofinanciar > Info > Surprize la Cupa „Nadia Comăneci” de la Onești! Ce mesaj a transmis faimoasa gimnastă
Info

Surprize la Cupa „Nadia Comăneci” de la Onești! Ce mesaj a transmis faimoasa gimnastă

Surprize la Cupa „Nadia Comăneci” de la Onești! Ce mesaj a transmis faimoasa gimnastă
Arhivă Proprie

Cupa „Nadia Comăneci” a fost organizată la Sala Polivalentă care poartă numele faimoasei gimnaste, din Onești, la care au participat tinere sportive, privite de susținători dar și de un grup de 40 de americani care au venit în oraș special pentru a participa la eveniment.

În cadrul unui circuit prin România, un grup de 40 de americani au participat la deschiderea Cupei „Nadia Comăneci” din Onești, unde au avut parte și de un tur al sălii de gimnastică cu același nume din cadrul CSM Onești. Acolo, aceștia s-au bucurat de expoziția închinată sportivei, unde sunt afișate imagini ale „Cupei Europei”, câștigate de Nadia după ce a cucerit de trei ori la rând titlul de campioană continentală la gimnastică, prima care a reușit o astfel de performanță.

Grupul de amricani prezenți la Cupa Nadia. Sursă foto: Arhivă proprie

Grupul de americani prezenți la Cupa Nadia. Sursă foto: Arhivă proprie

Mesajul Nadiei Comăneci

Cu ocazia a 50 de ani de activitate sportivă și performanță a CSM Onești, 80 de tinere gimnaste au participat în competiția „Nadia Comăneci”. Sportiva nu a fost prezentă la eveniment, însă a transmis un mesaj video, adresându-se tinerelor și clubului.

Deschiderea competiției. Sursă foto: Arhivă proprie

Deschiderea competiției. Sursă foto: Arhivă proprie

„Așa cum bine știți, mă leagă multe amintiri frumoase de CSM Onești. Aici am pătruns prima data în universul minunat al gimnasticii artistice, aici mi-am descoperit talentul și puterea de a face performanță în gimnastică. ”La mulți ani” Clubului Municipal Onești! Felicitări pentru jumătate de secol de performanțe deosebite, nu doar în gimnastică, ci și în celelalte discipline sportive. CSM Onești este unul dintre marile cluburi din țara noastră care au făcut istorie în sportul românesc. (…)Felicitări tuturor antrenorilor pentru implicare și devotament! Și felicitări tuturor sportivilor clubului pentru performanțele excepționale obținute de-a lungul timpului!”, a transmis Nadia Comăneci.

„Îmi doresc ca și voi, micuțe gimnaste, participante astăzi la Cupa ”Nadia Comăneci”, să reușiți să adăugați o nouă pagină în povestea de succes a sportului românesc. Sper să vă regăsesc în viitor pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la campionate europene, mondiale și chiar la Olimpiadă. Felicitări pentru pasiunea și munca depusă pentru visul vostru! Și mulțumesc antrenorilor și părinților care vă susțin pe acest drum! Sunt mândră de voi și mă simt onorată că fac parte din povestea CSM Onești! La mulți ani, încă o data, și felicitări tuturor!”, a mai transmis Nadia.

Deschiderea competiției. Sursă foto: Arhivă proprie

Deschiderea competiției. Sursă foto: Arhivă proprie

Tinerele medaliate la Cupa „Nadia Comăneci”

La Cupă au participat următoarele categorii de tinere sportive: junioare 3 – nivel 7 (7-9 ani), junioare 3 – nivel 6 (6-10 ani), junioare 2 – nivel 5 (5-11 ani) și junioare 2 – nivel 4 (4-12 ani). Acesta a fost un concurs de verificare înaintea Campionatelor Naționale, scrie EVZ.

Cupa Nadia Comaneci 2023: Sportivă la bârnă. Sursă foto: Arhivă proprie

Cupa Nadia Comaneci 2023: Sportivă la bârnă. Sursă foto: Arhivă proprie

Cupa Nadia Comăneci 2023: Sportivă la paralele. Sursă foto: Arhivă proprie

Cupa Nadia Comăneci 2023: Sportivă la paralele. Sursă foto: Arhivă proprie

Iată clasamentul final, la individual compus:

Junioare II, Nivel 4

Locul 1 – Tudor Aniela – CS Dinamo București – 48,913 puncte

Locul 2 – Holban Bianca – CSS Focșani – 47,700 puncte

Locul 3 – Gabor Ana – CSM Onești – 44,900 puncte

Junioare II, Nivel 5

Locul 1 – Bădic Adelina – CSM Onești – 48,863 puncte

Locul 2 – Antonache Beatrice – CSS Focșani – 46,430 punct

Locul 3 – Bârlă Estera – CS Petrolul Ploiești – 45,330 puncte

Junioare III, Nivel 6

Locul 1 – Stancu Anastasia – CS Dinamo București – 54,228 puncte

Locul 2 – Giușcă Miriam – CSS Bârlad – 53,486 puncte

Locul 3 – Cismaru Maria – CSS Bârlad – 52,145 puncte

Junioare III, Nivel 7

Locul 1 – Iancu Daria – CSS Bârlad – 51,965 puncte

Locul 2 – Șerban Ioana – CSS Bârlad – 50,140 puncte

Locul 3 – Matei Medeea – CS Dinamo București – 49,856 puncte.

Finalul competiției. Sursă foto: Arhivă proprie

Finalul competiției. Sursă foto: Arhivă proprie