Infofinanciar > Lumea la zi > Cum nu se putea mai rău! Suedia este „chiar în ochiul furtunii” de falimente
Lumea la zi

Cum nu se putea mai rău! Suedia este „chiar în ochiul furtunii” de falimente

Cum nu se putea mai rău! Suedia este „chiar în ochiul furtunii” de falimente
sursa foto arhiva companiei

Suedia este „chiar în ochiul furtunii”, cu 19 luni consecutive de creştere a numărului de falimente, a declarat vineri directorul general al Creditsafe, Henrik Jacobsson, într-o declaraţie.

Economia Suediei s-a contractat cu 0,2% în 2023 față de anul precedent, afectată de inflație și de creșterea ratelor dobânzilor, arată datele Biroului de Statistică, publicate joi.

În trimestrul al patrulea, economia s-a contractat cu 0,2% față de aceeași perioadă din 2022 și a scăzut cu 0,1% față de cele trei luni anterioare. A fost al treilea trimestru consecutiv în care produsul intern brut (PIB) a scăzut la nivel trimestrial.
Cel mai mare impact a fost cauzat de scăderea investițiilor și de creșterea importurilor de servicii, a precizat Biroul de Statistică, adăugând că consumul gospodăriilor a crescut după cinci trimestre consecutive de scădere.

Datele preliminare arătaseră că PIB-ul a crescut cu 0,1% de la un trimestru la altul și a rămas neschimbat față de aceeași perioadă din 2022.

Coroana suedeză a fost ușor mai puternică după aceste date.