Infofinanciar > Lumea la zi > Spionii ruși bagă România în Schengen în 2023! Răsturnare de situație privind aderarea noastră și a bulgarilor
Lumea la zi

Spionii ruși bagă România în Schengen în 2023! Răsturnare de situație privind aderarea noastră și a bulgarilor

Schengen România și Bulgaria
sursa foto: evz.ro

Posibil să pară incredibil, însă România și Bulgaria au o șansă mare de aderare la spațiul Schengen din cauza spionilor ruși. Vineri, 24 februarie, la un an de la invazia rusă din Ucraina și la doar câteva luni după ce Austria ne-a refuzat accederea în cel mai mare spațiu fără controale din lume, comisarul european Ylva Johansson spune că țara noastră și vecinii bulgari ar trebui să intre în Schengen în 2023, din simplul motiv că acest lucru ar facilita schimbul de informații privind agenții secreți ai Moscovei care ar vrea să între în Europa.

Oficialul spune că UE ar trebui să consolideze controalele cu privire la vizele și securitatea la frontiere pentru a împiedica astfel spionii ruși să intre în spațiul Schengen.

Spionii ruși ar putea ajuta la aderarea României

Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne, aflată într-o vizită la Atena, a transmis, în cadrul unei conferințe privind controlul frontierelor, că președintele rus Vladimir Putin „vrea să distrugă și Uniunea Europeană.

„Noi suntem o amenințare pentru el, avem democrație, libertate, prosperitate. Avem nevoie de controale mai stricte asupra cererilor de viză și de mai multă securitate la frontierele noastre”, a transmis aceasta, adăugând că România și Bulgaria ar trebuie să intre chiar din acest an în spațiul Schengen pentru a facilita schimbul de informații  cu privire la aceste aspecte care țin de serviciile secrete și de siguranța UE.

De asemenea, comisarul UE a ami anunțat că începând cu data de 7 martie va intra în vigoare un nou sistem de schimb de informații în cadrul spațiului Schengen.

„În prezent, doar jumătate dintre cei care intră în UE cu viză sunt verificați de sistemul de schimb de informații din cadrul Schengen. Acest lucru înseamnă că avem o mulțime de ruși care nu sunt verificați”, a transmis oficialul, potrivit publicației franceze Le Figaro.

Astfel, mai transmite Ylva Johansson, controalele biometrice sunt necesare în cazul în care oficialii folosesc pașapoarte false, menționând că aproximativ 400 de spioni ruși au fost expulzați din UE doar anul trecut. Practic, în fața acestei nevoi de consolidare a controalelor la frontiere și a utilizării noilor tehnologii, comisarul a anunțat că actualul buget al UE de „6,6 miliarde de euro pentru protecția frontierelor nu este suficient”.

Bulgaria și România ar trebui, de asemenea, să fie incluse în spațiul Schengen în acest an pentru a contribui la schimbul de informații polițienești, a mai transmis aceasta.

Discuții ale comisarului european și cu Eugen Tomac

De asemenea, tot vineri, liderul PMP Eugen Tomac a transmis că a primit de la comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson o scrisoare prin care recunoaşte că României i-a fost făcută o mare nedreptate cu privire la aderarea la spaţiul Schengen şi că lucrează alătură de preşedinţia suedeză pentru ca acest demers să devină realitate.

Totuși, Tomac a adăugat că este destul de rezervat în legătură cu succesul acţiunilor pentru extinderea Schengen. El a deschis un proces la Curtea de Justiţie a UE, în vederea constatării nelegalităţii deciziei Consiliului JAI prin care a fost respinsă aderarea ţării noastre la Schengen.

„Ieri am primit de la Comisia Europeană, din partea doamnei Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne, un răspuns prin care recunoaşte că României i s-a făcut o mare nedreptate şi că, evident, Comisia consideră că, în cel mai scurt timp, România trebuie să adere la Spaţiul Schengen, insistând pe faptul că se lucrează cu preşedinţia suedeză pentru ca acest lucru să se întâmple. Personal, salut această poziţie optimistă a Comisiei Europene, dar, având în vedere evoluţia de până acum, mă declar destul de rezervat cu privire la succesul unui nou demers în ceea ce priveşte extinderea Schengen. Mai ales luând în considerare poziţia celor două guverne exprimată în urmă cu o lună de zile. Acesta este şi motivul pentru care am contestat decizia la CJUE şi consider că, la acest moment, este singura şansă a României de intra în Schengen”, a declarat Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă organizată la Alba-Iulia.

La Consiliul JAI din 8 decembrie 2022, Austria şi Olanda au blocat admiterea Bulgariei în Schengen, în timp ce aderarea României a fost blocată de Austria, care este acuzată de serioase legături de afaceri cu Rusia.