Infofinanciar > Educație financiară > Sfaturi financiare foarte practice: Cum poți câștiga bani în plus, chiar dacă locuiești la țară
Educație financiară

Sfaturi financiare foarte practice: Cum poți câștiga bani în plus, chiar dacă locuiești la țară

romania saraci botosaneanul.ro
sursă foto: botosaneanul.ro

Dacă trăiești într-un mediu rural sau într-o zonă îndepărtată de oraș, fără acces la mijloace de transport care să îți permită să lucrezi în zone urbane, sau dacă vrei să îți suplimentezi veniturile alături de job-ul sau pensia actuală, dar nu știi cum să o faci, acest articol te poate ajuta.

Iată câteva sugestii pentru a găsi idei pe care le poți pune în practică și care să fie potrivite pentru tine:

– Gândește-te la ce știi să faci și cum ai putea folosi aceste abilități pentru a ajuta oamenii din comunitatea ta. De exemplu, poți fi bun la gătit sau la croitorie, sau poți avea abilități de instalator sau șofer.

– Analizează nevoile celor din jurul tău și identifică pentru ce fel de ajutor sau produse ar fi dispuși să plătească vecinii sau oamenii din satul tău.

– Gândește-te la lucrurile pe care îți place să le faci și cum poți folosi aceste pasiuni pentru a câștiga bani în plus. Poți identifica o nevoie în comunitatea ta care să se potrivească cu aceste pasiuni și să îți ofere oportunități de a-ți monetiza talentele.

Cum să începi să îți găsești de lucru

După ce ai stabilit cele 3 aspecte importante menționate mai sus, poți începe să discuți cu cei din jurul tău sau chiar cu oamenii pe care îi întâlnești despre intenția ta de a câștiga bani în plus. Îi poți ruga să te anunțe dacă știu pe cineva care are nevoie de ajutor într-un domeniu în care tu ai experiență sau abilități. Uneori, oportunitățile apar din surse neașteptate. Vestea se poate răspândi rapid în comunitatea locală și în câteva zile, ar putea apărea numeroase cereri pentru serviciile tale, contra cost, informează Banometru.

Idei pentru bani în plus

Exemple de idei pentru a câștiga bani în plus, pe care publicația Banometru le-a văzut la oamenii care locuiesc în mediul rural:

– Să lucrezi ca zilier la muncile agricole.

– Să îți ajuți vecinii la muncile din gospodărie (spart lemne, curățat grădina, curățenie în casă, dat de mâncare la animale etc.).

– Să produci și vinzi murături/ zacuscă/ gemuri/ dulcețuri/ alte borcane cu diverse de mâncare/ cozonaci sau prăjituri de sărbători.

– Să produci și să vinzi țuică/ vin.

– Să ajuți la tăierea porcului sau a altor animale.

– Să retușezi haine sau să le faci de la zero / confecții, croitorie, (o doamnă face încălțăminte din tălpi cumpărate și restul le croșetează ea; sau poți face căciuli, fulare etc.).

– Să devii reprezentant(ă) al unei firme de cosmetice/ haine/ lenjerii de pat, iar pentru orice comandă să primești un comision.

– Să tunzi bărbații din sat sau să le faci coafura femeilor sau să oferi diverse servicii de înfrumusețare (unghii, manichiură, pedichiură etc.).

– Să faci cruci pentru morminte.

– Să construiești și să repari sobe.

– Să realizezi construcții: acoperișuri/ case/ magazie/ garduri etc., să te ocupi cu reparații, tencuială, turnat beton, zugrăveală, vopsit.

– Să plantezi răsaduri și să vinzi puieți de pomi/ diverse flori sau plante.

– Să îți faci o seră sau o livadă și să vinzi legume și fructe la poartă sau prin vecini sau la magazinul satului.

– Să ai grijă de copiii vecinilor (bonă).

– Să ai grijă de bătrâni bolnavi, poate imobilizați la pat.

– Să dai meditații copiilor, ajutor la teme pentru școală.

O recomandare ar fi să începi cu o idee simplă și să încerci să o pui în practică, pentru a vedea dacă poți găsi cel puțin un client dispus să plătească pentru serviciile tale. Nu trebuie să te stresezi cu planuri complicate, ci să faci pași mici către obiectivul tău. Încearcă să discuți cu câțiva oameni și să vezi ce oportunități se ivesc în calea ta, astfel poți acționa în consecință.