Infofinanciar > Info > Salarii mărite cu până la 50% pentru acești bugetari din România! Cui se adresează măsura și care sunt condițiile
Info

Salarii mărite cu până la 50% pentru acești bugetari din România! Cui se adresează măsura și care sunt condițiile

Salarii mărite cu până la 50% pentru acești bugetari din România! Cui se adresează măsura și care sunt condițiile
foto Cancan

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, stimulentul pentru angajații din administrația locală care lucrează la proiecte cu finanțare europeană ar urma să fie majorat doar în funcție de performanță.

„Procentul de majorare salarială a indemnizaţiilor lunare pentru personalul din administraţia publică implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene va fi stabilit în funcţie de numărul proiectelor, tipul şi valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar”, se menţionează în comunicat.

Majorările salariale se vor obține mai greu

Regulamentul-cadru, care constituie baza de calcul a creșterilor salariale aplicabile angajaților din administrație care participă la implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este publicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru consultare.

„Sunt multe exemple de comunităţi din toată ţara – oraşe mari sau mici sau chiar comune – pe care investiţiile din fonduri europene le-au schimbat din temelii. Ori, fiecare astfel de schimbare are la bază proiecte pentru care se depune un efort uriaş din partea echipelor din instituţii. Sunt oameni care, cu priceperea şi cu ambiţia lor, au făcut posibile proiecte importante de infrastructură cu impact asupra condiţiilor de viaţă şi economiei.

Aceşti oameni sunt perla coroanei pentru dezvoltarea comunităţilor şi ar trebui ca acest aspect să se regăsească şi în modul în care sunt recompensaţi. Veţi vedea că am introdus în regulament un articol care fix asta prevede, promovarea hărniciei în gestionarea proiectelor de infrastructură. Am spus că vor exista criterii de performanţă care vor fundamenta procentul acestor majorări. Ei bine, ele sunt cuprinse în Regulamentul adoptat astăzi, fiind o modalitate clară prin care premiem doar reuşitele de impact, nu dăm sporuri fără un fundament”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, potrivit Agerpres.

Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 325/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea condițiilor de înființare a posturilor în afara organigramei și a standardelor pe baza cărora se stabilește procentul de creștere salarială pentru activitatea desfășurată în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile au stat la baza elaborării prezentului proiect de Regulament-cadru.

După ce criterii vor fi majorate veniturile

Pentru a întreprinde proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, în special cele legate de mecanismul de redresare și de reziliență, documentul include restricții tehnice cu privire la cerințele pentru formarea de posturi în afara schemei de personal.

De asemenea, sunt menționate criteriile de acordare a procentului de majorare salarială pentru angajații-cheie ai instituțiilor și/sau autorităților publice nominalizați în echipele de proiect care beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și pentru proiectele sprijinite prin Mecanismul de redresare și reziliență, proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.

Astfel, până la  20 de ore se acordă o creștere salarială de 10%, pentru perioadele între 21 și 40 de ore se acordă o creștere salarială de 20%, pentru cele între 41 și 60 de ore se acordă o creștere salarială de 30%, între 61 și 80 de ore se acordă o creștere salarială de 40%, iar pentru peste 80 de ore se acordă o creștere salarială de 50%.

„Elementul de noutate îl reprezintă modificarea criteriilor pe baza cărora vor fi stimulaţi financiar preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale, astfel că, faţă de reglementarea anterioară care ţinea seama numai de numărul de proiecte aflate în implementare, după aprobarea noului Regulament-cadru, procentul de majorare salarială a indemnizaţiilor lunare va fi stabilit în funcţie de numărul proiectelor, tipul şi valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar”, se mai precizează în comunicat.

Majorarea prevăzută este de până la 50%, cu încadrarea în bugetul aprobat, stabilindu-se totodată că procentul de majorare salarială va fi stabilit pe baza unor criterii incluse într-un regulament-cadru elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Astfel, majorarea salarială va ţine cont de numărul de proiecte de la 1 până la 5 şi de valoarea cumulată a acestora până la 20.000.000 lei, diminuată cu 50% în situaţia în care un procent de peste 50% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiecte care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului.

„Dacă 50% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiecte care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului, atunci sporul primit se poate ridica la maximum 25%”, se mai spune în comunicat.