Infofinanciar > Lumea la zi > Să mai avem încredere în Joe Biden? Preșdintele american, din ce în ce mai multe probleme și scandaluri
Lumea la zi

Să mai avem încredere în Joe Biden? Preșdintele american, din ce în ce mai multe probleme și scandaluri

Să mai avem încredere în Joe Biden? Preșdintele american, din ce în ce mai multe probleme și scandaluri
sursă foto: japantimes.com

Președintele american Joe Biden s-ar putea confrunta cu o problemă de încredere din partea populației, întrucât un nou sondaj de opinie a arătat că mai mulți americani sunt de părere că a păstrat documente clasificate în mod deliberat decât cei care cred că a fost doar un accident. Astfel, un sondaj al celor de la Redfield & Wilton Strategies realizat pentru Newsweek a arătat că un număr de 43% dintre americani consideră că Biden și/sau personalul său „probabil că au păstrat în mod deliberat” documente clasificate care au fost găsite în casa și în fostul său birou.

În urma percheziției efectuate miercuri, 1 februarie, de FBI în locuința președintelui din Rehoboth, Delaware, cu cooperarea acestuia, nu au fost găsite materiale clasificate, potrivit avocatului său, Bob Bauer. Această percheziție a urmat descoperirii unor documente clasificate din perioada în care Biden a fost vicepreședinte la Penn Biden Center, în timp ce alte materiale clasificate au fost găsite la locuința sa din Wilmington, Delaware, în timpul unor percheziții efectuate în decembrie și ianuarie.

Sondajul Redfield & Wilton Strategies a constatat că doar 34% dintre americani cred că Biden și/sau personalul său au păstrat documentele clasificate „probabil din greșeală”, în timp ce 23% au declarat că nu știu. În schimb, 52 la sută dintre respondenți au declarat că sunt de părere că fostul președinte Donald Trump și/sau personalul său au păstrat documente clasificate probabil în mod deliberat; 27 la sută au spus că a fost probabil o greșeală, iar 21 la sută au răspuns: „nu știu”.

FBI vs Biden

Când au fost întrebați dacă toate proprietățile lui Biden ar trebui să fie percheziționate de FBI în căutarea de documente clasificate, un total de 65 la sută au spus că sunt de acord cu această idee, în timp ce 9 la sută nu au fost de acord, 18 la sută nu au fost nici de acord, nici nu au fost de acord, iar 6 la sută nu au știut.

Cu toate acestea, 42 la sută dintre respondenți au fost de acord că „povestea a fost exagerată”, în timp ce 25 la sută au spus că nu a fost așa, 26 la sută nu au fost nici de acord, nici în dezacord și 6 la sută nu știau. Peste 70 la sută au declarat că au „auzit sau citit o cantitate semnificativă sau destul de mare de informații despre descoperirea de documente clasificate” în reședințele lui Trump și Biden, iar 29 la sută au răspuns că au auzit puține detlii sau deloc despre acest lucru.

Sondajul a fost realizat în rândul a 1.500 de alegători cu drept de vot în perioada 28-29 ianuarie, pentru cei de la Newsweek.

„Bunul simț” al americanilor

Sondajul arată că americanii sunt „profund suspicioși” față de politicieni, potrivit lui Robert Singh, profesor la Departamentul de Politică de la Birkbeck, Universitatea din Londra, Marea Britanie. „Rezultatele sondajului confirmă trei adevăruri de durată despre politica americană”, a declarat Singh vineri pentru Newsweek. „În primul rând, majoritatea americanilor nu acordă prea multă atenție politicii, fiind prea ocupați cu păstrarea locurilor de muncă, cu îngrijirea sănătății și cu familiile lor pentru a dedica o examinare detaliată a acestor probleme”.

„În al doilea rând, majoritatea americanilor rămân profund suspicioși, și neîncrezători, față de clasa politică în general – într-un fel un sentiment sănătos, dar care poate degenera într-un cinism reflexiv, mai dăunător”, a mai spus el. Singh a adăugat că, în al treilea rând, „majoritatea americanilor dau dovadă de un bun simț remarcabil, în majoritatea timpului, și păstrează lucrurile în egală proporție”.

„Da, aceste documente reprezintă un subiect „sensibil”, dar, până în prezent, niciunul dintre ele nu a fost dezvăluit ca fiind deosebit de periculos sau, de altfel, interesant”, a spus el.

Trump și Biden, Biden și Trump

Atât președintele Biden, cât și fostul președinte Trump sunt acum anchetați în legătură cu păstrarea unor documente clasificate, dar cazurile sunt foarte diferite, potrivit lui Mark Shanahan, profesor asociat la Universitatea Surrey, din Marea Britanie, și coeditor al cărții The Trump Presidency: From Campaign Trail to World Stage (De la campania electorală la scena mondială). „În cazul lui Biden, avocații săi au găsit inițial un număr foarte mic de documente, aparent din ultimul său an ca vicepreședinte, la domiciliul său și la think-tank-ul Penn Biden Center”, a declarat Shanahan pentru Newsweek.

„Nu știm câte documente sau care este nivelul lor de clasificare. Acestea au fost predate imediat Administrației Naționale a Arhivelor și Înregistrărilor (NARA), iar Biden a cooperat ulterior cu autoritățile, invitând chiar la o percheziție în locuința sa din Delaware”, a adăugat el. Cu toate acestea, Shanahan a spus că „contrastul cu Trump este puternic”.

„Cel de-al 45-lea președinte a plecat de la Casa Albă cu mii de pagini de documente clasificate, inclusiv informații clasificate de securitate națională, până la nivelul Top Secret”, a spus el. Shanahan a spus că „în loc să accepte cererile NARA în conformitate cu legea, Trump a refuzat să le returneze, a trebuit să fie percheziționat de FBI pentru ca statul să le recupereze și apoi s-a luptat în instanță luni de zile pentru a le păstra”.