Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia scoate artileria grea! Serghei Șoigu a cerut arme ,,de ultimă generație” în Ucraina
Lumea la zi

Rusia scoate artileria grea! Serghei Șoigu a cerut arme ,,de ultimă generație” în Ucraina

Rusia scoate artileria grea! Serghei Șoigu a cerut  arme ,,de ultimă generație” în Ucraina
sursa foto Antena 3

Catalogat de mulți un gest de disperare, Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării a cerut armatei de la Kremlin să avanseze în ceea ce privește armamentul pe care îl folosește pe frontul din Ucraina. Acesta a declarat că soldații ar trebui să utilizeze arme de ultimă generație.

Rusia va acorda o atenție deosebită construirii infrastructurii pentru forțele sale nucleare în 2023, a declarat miercuri Serghei Șoigu, conform Reuters. Ministrul Apărării a precizat, în comentarii televizate, că Rusia va lucra, de asemenea, pentru a îmbunătăți capacitățile de luptă ale forțelor sale de rachete și că se construiesc facilități pentru a găzdui noi sisteme de rachete. Rusia deține cel mai mare stoc de arme nucleare din lume, cu aproape 6.000 de focoase nucleare.

„Trebuie să continuăm să modernizăm și să creăm sisteme avansate cu aplicarea ulterioară a acestora în operațiunea militară specială (n.r. – războiul din Ucraina)”, a declarat Serghei Șoigu în cadrul unei reuniuni a consiliului ministerial, potrivit The Moscow Times, publicație ce se definește ca fiind independentă de regimul lui Vladimir Putin.

Armele care fac diferența

Serghei Șoigu nu a pus punctul pe ,,i” în ceea ce privește informația clară despre tipurile de sisteme de arme de ultimă generație la care s-a referit. Acesta nu a precizat nici dacă acest lucru a marcat o schimbare strategică semnificativă în războiul Rusiei în Ucraina.

Totuși, declarațiile lui vin pe fondul unor luni de eșecuri în lanț înregistrate de Rusia pe câmpul de luptă. De cele mai multe ori, trupele lui Putin au fost forțate să se retragă din teritoriile pe care le dominau în minim trei regiuni ucrainene.

El a enumerat armele de precizie puternică, dronele și sistemele de război contra-baterie ca fiind puncte cheie pentru ”înfrângerea eficientă a inamicului”.

„Rachetele și artileria joacă un rol semnificativ în acest sens. Astăzi vom discuta despre pași suplimentari pentru a consolida capacitățile de luptă ale forțelor rachetelor și ale artileriei, ținând cont de experiența acumulată”, a susținut Șoigu, potrivit stirileprotv.ro.

Sunt așteptate arme nucleare în 2023

Ministerul rus al Apărării își va concentra atenția asupra formării unei infrastructuri potrivite pentru arme nucleare în 2023, conform declarațiilor lui Șoigu. Președintele Vladimir Putin a transmis în mai multe dăți informații despre capacitățile nucleare deținute de Moscova, în timp ce invazia de nouă luni a armatei de la Kiev s-a luptat să obțină succese durabile.

Șoigu a mai completat declarațiile prin ideea că 300.000 de rezerviști și voluntari au trecut prin peste 100 de tabere de antrenament rusești și belaruse în cele două luni de când Vladimir Putin a instaurat o mobilizare „parțială”.

Finanțarea pentru comenzile de stat din ramura de apărare sunt preconizate să crească cu 150% în anul 2023, pentru a fi asigurată situația forțelor armate. Acestea ar trebui să beneficieze de livrări consistente de arme și echipamente, conform spuselor lui Șoigu.