Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia nu are speranțe de la G7! Peskov: „Confruntarea va continua”
Lumea la zi

Rusia nu are speranțe de la G7! Peskov: „Confruntarea va continua”

Rusia nu are speranțe de la G7! Peskov: „Confruntarea va continua”
Sursa foto: ZDG.md

Oficialii ruși au declarat faptul că nu au nicio așteptare de la reuniunea Grupului celor Șapte, G7. În cadrul acestui summit va fi prezent și președintele, Volodimir Zelenski. De asemenea, administrația lui Putin a spus că într-un astfel de context, conflictul va continua.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a transmis faptul că deja se simte tensiunea pentru acest summit. „Ambianța acestui summit este deja evidentă și previzibilă. Confruntarea va continua”, a declarat acesta.

Rușii se opun vehement

Acesta a criticat și decizia americanilor de a livra Ucrainei sisteme antiaeriene avansate . Peskov a avertizat faptul că acest lucru nu face altceva decât să prelungească conflictul, potrivit mediafax.ro.

„De facto, SUA sunt deja afundate în acest conflict. Iar livrările de astfel de sisteme nu vor face decât ‘să prelungească acest conflict şi să provoace şi mai multă durere pentru o parte dintre ucraineni. Dar aceasta nu ne va schimba obiectivele şi nici rezultatul final”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Zelenski și Joe Biden, președintele Statelor Unite au avut o convorbire telefonică despre loviturile de rachetă ce au fost îndreptate asupra unor obiective civile de pe întregul teritoriu ucrainean. Administrația prezidențială din Kiev a spus că acestea reprezintă teroare pură.

Zelenski și liderii occidentali

Cei doi lideri au discutat și despre importanța apărării antiaeriene. De asemenea, ei au atins și continuarea contribuțiilor americane pentru creșterea acestei capacități.

Zelenski și-a confirmat prezența la această reuniune de urgență. „Convenit cu cancelarul @OlafScholz al Germaniei, care deţine preşedinţia G7, asupra unei întâlniri urgente a grupului. Discursul meu este programat, voi vorbi despre atacurile teroriste ale FR (Federaţia Rusă). Am discutat de asemenea despre creşterea presiunii asupra FR şi ajutorul pentru restabilirea infrastructurii avariate”, a declarat acesta.

De asemenea, liderul de la Kiev a spus că a avut o discuție și cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Cei doi au vorbit despre consolidarea apărării aeriene a Ucrainei, dar și despre necesitatea unei reacții europene și internaționale la adresa Rusiei. Luni dimineața, rușii au lansat rachete ce au lovit mai multe zone din Ucraina, inclusiv capitala Kiev. Aproximativ 14 persoane au murit, multe altele fiind rănite.

În ultimele săptămâni, Rusia a anexat noi zone din Ucraina. Oficialii au mobilizat sute de mii de ruși pentru a lupta și au amenințat în mod repetat că vor folosi arme nucleare, ceea ce a stârnit alarma în Occident. Un diplomat european a declarat că alianța de apărare NATO ia în considerare convocarea unui summit virtual pentru a analiza răspunsul său.