Înainte de a pătrunde în miezul problemei, să clarificăm succint ce presupune termenul de fiscalitate. În liini mari este vorba de: „Ansamblul legilor, reglementărilor și modalitățile de impozitare reprezintă cea mai importantă pârghie politică pe care o au guvernanții pentru soluționarea problemelor economice și sociale”.
Valoarea impozitelor și taxelor trebuie să fie cuprinsă în gradul de suportabilitate al contribuabilului, al cetățeanului. În caz contrar, orice leu peste acest nivel pune presiune pe societate, societate care, în cele din urmă, se omogenizează într-o amplă mișcare și sancționează clasa politică, fie prin vot, proteste sau alte măsuri punitive.
Dar de ce este atât de important sistemul fiscal?
Exemple în acest sens avem cu duiumul, de la Revoluția din ”89 până la „Pacea de la Cozia”, când Guvernul condus de Radu Vasile a cedat în fața minerilor.
Revoluția din 89 și protestul minerilor, în esență sunt două evenimente total diferite, nu le putem băga în aceeași oală dacă ne referim strict la mobilul declanșării. Pe de altă parte, au un numitor comun și anume sistemul fiscal, pârghia politică pe care o are Guvernul pentru soluționarea problemelor sociale și economice.
Zăbovim preț de câteva clipite pentru a clarifica importanța sistemului fiscal în bunul mers al statului. Pentru acest lucru dăm curs unei scurte analogii între cele două evenimente menționate.
Revoluția din 89, ne spun sociologii, a fost rezultatul unei lungi perioade de restricții sau limitări ca urmare a unei politici fiscale dezastruoase. Scurt pe doi, erau bani dar nu și produse care să fie cumpărate cu bani.
De ce? Produsele mergeau la export iar sumele obținute direcționate pentru achitarea datoriei externe. Două decenii mai târziu minerii se angajează într-un amplu protest din cauza faptului că nu au cu ce să-și asigure traiul necesar. Produse cu duiumul, bani ioc! Taman invers momentului din 89.
Politică fiscală deficitară și reacțiile în lanț
O primă concluzie, în ambele cazuri avem de-a face cu o politică fiscală deficitară care a generat efecte în cascadă. Ceaușescu a contractat credite externe, o bilă albă la acest capitol, însă a investit într-un colos industrial învechit, a înfometat populația, iar deznodământul îl știm cu toții. După 89 intră în scenă economia de piață angrenată de aceeași industrie învechită, deloc rentabilă. Privatizarea și disponibilizările masive au fost principalele subiecte de pe ordinea de zi a anilor 90.
Mai pe șleau, eficiența unui sistem fiscal rezidă din capacitatea clasei politice dar depinde și de climatul economic internațional. (criza economică din 2008 moment la care Băsescu a redus veniturile bugetarilor cu 25%).
Altfel spus, orice decizia proastă luată pe linie economică modifică sistemul fiscal și implicit este afectată puterea de cumpărare a societății.
Fiscalitate: de la monarhie la socialism
Atunci când vorbim de guvernanți sau de guvernare trebuie să avem în vedere că politică fiscală este influențată de regimul politic. Economiștii de vază ai perioadei interbelice au venit cu propriile concepte sau măsuri de eficientizare a politicii fiscale care trebuia aplicată pentru colectarea impozitelor și taxelor fie că vorbim de impozite în cotă fixă, progresive ori de impozitare majorată a anumitor categorii de venituri sau derogări fiscale.
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, alături de Kliment Voroșilov, comandat militar rus, sursă foto fototeca IICCR (2)
Odată cu societatea socialistă lucrurile se vor simplifica atât în privința raportului de proprietate, a grilei de salarizare, dar și a sistemului de impozitare. Altfel spus, politica fiscală a statului este dictată de ideologia partidului stat, bineînțeles fără a face rabat de la doctrina socialistă.
Impozitarea directă a devenit principalul motor al economiei socialiste, la care se adaugă veniturile asigurate din impozitarea progresivă a clasei muncitoare.
Impozitarea progresivă: începuturile
Ce presupune impozitarea progresivă? În primul rând, în epoca socialistă, diferența între minimele și maximele salariale nu a fost atât de mare ca în zilele noastre. În al doilea rând personalul cu lefuri mici, până la un anumit prag nu plătea impozit în timp ce salariile mari au fost impozitate cu cote procentuale în creștere în raport cu valoarea veniturilor.
La sfârșitul anilor 1949 legiuitorul a emis Hotărârea nr. 913/1949 prin care „ anulează în mod definitiv datoriile salariaţilor față de întreprinderile sau instituţiile unde fac serviciul provenind din:
aprovizionări cu lemne, alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte în natură sau bani;
avansuri date în contul salariului, înregistrate până la 14 Iulie 1949, pentru acoperirea cheltuielilor provocate de: deces în familie, incendiu, procurare de obiecte de strictă necesitate în caz de furt, boală, tratamente, naştere, cărţi sau taxe şcolare, controlate şi stabilite pe răspunderea conducerii întreprinderii sau instituţiei”
Trebuie menționat că legiuitorul a luat această decizie ca urmare a „depăşirii Planului de Stat din primul semestru al anului 1949” şi consecvent politicii sale de „ajutorare a celor ce muncesc”, dar şi „în vederea stimulării realizării planului în semestrul al II-lea al anului”.
Forma incipientă a cincinalelor
Depășirea planului a dus Bugetului de Stat un excedent de 15%, adică 38.955.704 de lei până la 272.374.053 de lei. Situație care s-a repetat doia ani mai târziu, în 1951 când „ contul general de execuție” a raportat o creștere de 12% peste suma cheltuielilor.
În privința formei de impozitare Legea 5/01/01/1949 a stabilit aplicarea unei taxe pe spectacol „ fie sub formă de impozit proporţional, în raport cu preţul biletului de intrare, conform tarifului oficial, fie sub formă de taxă fixă, stabilită pe zile, în raport cu localitatea şi felul manifestării” (legea 5 din 01/01/1949).
Erau şi multe manifestări scutite de impozitul pe spectacole: “şezătorile cu program artistic şi cultural, organizate de către instituţiile culturale”, manifestările artistice şi sportive organizate exclusive pentru salariaţi de sindicatele respective”, “serbările organizate de şcoli cu elevi şi studenţi”, “horele ţărăneşti”, dar şi “expoziţiile de artă, expoziţiile cu caracter ştiinţific sau documentar, cum şi expoziţiile de mostre”.
Impozitarea progresivă: debut
Dar cum rămâne cu impozitarea progresivă? Ei bine, în acest sens Decretul nr. 174 emis în 18/04/1953 a stabilit ca veniturile cooperativelor a organizațiilor cooperatiste, cooperativele dar și a întreprinderilor și unităților economice să fie impozitate, în funcție de gradul de rentabilitate.
Dacă pentru cooperative și organizațiile cooperatiste se aplica o cotă de impozitare de 15% pentru cooperativele și organizațiile cooperației impozitul a oscilat între 5 și 85%, în funcție de rentabilitate.
În primul rând, cooperativele de consum au fost organizațiile economice care și-au desfășurat activitatea la sate în timp ce cooperațiile meșteșugărești au reprezentat acele activități sau abilități artistice care, datorită unor „conjuncturi economico-sociale”, au fost foarte rentabile sau cel puțin așa le considera statul comunist, poate tocmai de aceea Partidul-stat ales să aplice în acest caz o schemă de impozitare care putea ajunge și până la 85%.
Dacă vă întrebați care este fundamentul acestei cote de impozitare, Legiuitorul prin decretul 174 din 1953 a statuat faptul că „marile câștiguri nu țin de meritul celui care le obține/fabrică, ci, mai degrabă, de conjuncturi economice, sociale sau politice favorabile”.
Scop și impozitare
Impozitarea cu 85% a avut ca scop, după logica socialismului, redirecționarea unei părți din profit celor care au plătit inițial pentru bunurile sau serviciile pe care le-a oferit cooperativa meșteșugărească.
Concret, pragul minim de impozitare pornea de la 5% pentru o rentabilitate de până la 5% după care în funcție de profitabilitate creștea și valoarea impozitării după cum urmează:
„ la o rentabilitate de pînă la 5% cota de impozit era de 5%;
la o rentabilitate de la 5-10% cota de impozit era de 5% la venitul corespunzător rentabilităţii pînă la 5%, plus 10% pentru venitul corespunzător rentabilităţii între 5-10%;
la o rentabilitate de la 10-15% cota de impozit era de 7,8% la venitul corespunzător rentabilităţii pînă la 10%, plus 25% pentru venitul corespunzător rentabilităţii între 10-15%;
la o rentabilitate de la 15-20% cota de impozit era de 25% la venitul corespunzător rentabilităţii pînă la 15%, plus 50% pentru venitul corespunzător rentabilităţii între 15-20%;
la o rentabilitate de la 20-25% cota de impozit era de 313% la venitul corespunzător rentabilităţii pînă la 20%, plus 70% pentru venitul corespunzător rentabilităţii între 20-25%;
la o rentabilitate peste 25% cota de impozit era de 41% la venitul corespunzător rentabilităţii pînă la 25%, plus 85% pentru venitul corespunzător rentabilităţii care depăşeşte 25%”, potrivit constantinrotaru.ro.
Impozitarea operațiilor necomerciale
În decretul 564 din 1953 este specificat modul de impozitare a operațiilor necomerciale. Și în această situație, se aplica un criteriu de diferențiere. Pragul minim de impozitare a pornit de la 1% în cazul operațiunilor de reparație a încălțămintelor, tricotaje și reparație a obiectelor de mobilier și ajungea până la 15% pentru confecționarea produselor din materialul clienților.
Industria hotelieră a fost impozitată cu 12% în timp ce serviciile de transport auto sau pe bază de tracțiune animală au plătit un impozit de 4%.
Prin această schemă de impozitare legiuitorul a încercat pe cât de mult posibil să-i favorizeze pe cei viciați de posibilitățile financiare și materiale. Totodată, trebuie menționat faptul că scutirile menționate în decretul amintit s-au bazat pe aceleași criterii departajatoare mai cu seamă protecția socială.
Impozitarea veniturilor salariale
În privința impozitului aplicat veniturilor salariale obținute de funcționari și muncitori, lefurile sub 200 de lei nu erau supuse taxării. Însă, statul comunist aplica un procent și o taxă în funcție de cuantumul obținut, după cum se arată în tabelul următor;
| Câştigul lunar impozabil (lei) | Impozitul lunar |
| până la 200 | scutit |
| 201 – 300 | 6 lei + 6% pentru ceea ce depășește 200 |
| 301 – 400 | 12 lei + 7% pentru ceea ce depășește 300 |
| 401 – 500 | 19 lei + 9% pentru ceea ce depășește 400 |
| 501 – 600 | 28 lei + 11% pentru ceea ce depășește 500 |
| 601 – 800 | 39 lei + 13% pentru ceea ce depaseste 600 |
| 801 – 1.000 | 65 lei + 15% pentru ceea ce depășește 800 |
| peste 1.000 | 95 lei +16% pentru ceea ce depaseste 1.000 |
Cât despre activitatea liber profesionistă practicată de oamenii de litere, artă sau știință acestora li s-a aplicat următoarea schemă de impozitare.
|
Venitul anual impozabil (lei) |
Impozitul anual |
| până la 2.400 | 2% asupra sumei venitului |
| 2.401 – 3.600 | 72 lei + 6% pentru ceea ce depășește 2.400 |
| 3.601 – 4.800 | 144 lei + 7% pentru ceea ce depășește 3.600 |
| 4.801 – 6.000 | 228 lei + 9% pentru ceea ce depășește 4.800 |
| 6.001 – 7.200 | 336 lei + 11% pentru ceea ce depășește 6.000 |
| 7.201 – 9.600 | 468 lei + 13% pentru ceea ce depășește 7.200 |
| 9.601 – 12.000 | 780 lei + 15% pentru ceea ce depășește 9.600 |
| peste 12.000 | 1.140 lei + 16% pentru ceea ce depășește 12.000 |
Pe de altă parte, sistemul de impozitare i-a favorizat pe medici, pe veterinari, dentiști, profesori, arhitecți, ingineri, tehnicieni sau alte categorii care au avut pregătire superioară în domeniile amintite și pentru care statul comunist a depus eforturi pentru a stimula activitățile respective. În tabelul de mai jos sunt evidențiate taxele percepute și procentele de impozitare.
| Venitul anual (lei) | Impozitul anual |
| 1 – 1.200 | 5% asupra sumei venitului |
| 1.201 – 3.000 | 60 lei + 10% pentru ceea ce depășește 1.200 |
| 3.001 – 5.000 | 240 lei + 16% pentru ceea ce depășește 3.000 |
| 5.001 – 8.000 | 560 lei + 23% pentru ceea ce depaseste 5.000 |
| 8.001 – 15.000 | 1.250 lei + 31% pentru ceea ce depășește 8.000 |
| 15.001 – 30.000 | 3.420 lei + 40% pentru ceea ce depaseste 15.000 |
| peste 30.000 | 9.420 lei + 50% pentru ceea ce depaseste 30.000 |
De impozitare nu au scăpat nici meseriașii sau cărăușii care funcționau în afara cooperativizării. Persoanele care au obținut venituri financiare din închirierea clădirilor sau din surse agricole altele decât cele GAC, ori din brevete de invenții, acestor categorii schema de impozitarea a avut următoarea structură.
| Venitul anual | Impozitul anual |
| Lei | |
| 1 – 1.200 | 10% asupra sumei venitului |
| 1.201 – 3.000 | 120 lei + 16% pentru ceea ce depășește 1.200 |
| 3.001 – 5.000 | 408 lei + 23% pentru ceea ce depășește 3.000 |
| 5.001 – 8.000 | 868 lei + 31% pentru ceea ce depaseste 5.000 |
| 8.001 – 15.000 | 1.798 lei + 40% pentru ceea ce depășește 8.000 |
| 15.001 – 30.000 | 4.598 lei + 50% pentru ceea ce depaseste 15.000 |
| peste 30.000 | 12.098 lei + 60% pentru ceea ce depaseste 30.000 |
Micii comercianți sau industriașii care au deținut în proprietate mori, fierăstraie mecanice precum și alte întreprinderi a căror mod de impozitare a fost stabilit de Ministerul Gospodăriei Comunale Locale și Industriale au fost taxați după cum urmează:
| Venitul anual | Impozitul anual |
| Lei | |
| 1 – 1.200 | 15% asupra sumei venitului |
| 1.201 – 3.000 | 180 lei + 22% pentru ceea ce depășește 1.200 |
| 3.001 – 5.000 | 576 lei + 30% pentru ceea ce depășește 3.000 |
| 5.001 – 8.000 | 1.176 lei + 39% pentru ceea ce depaseste 5.000 |
| 8.001 – 15.000 | 2.346 lei + 49% pentru ceea ce depășește 8.000 |
| 15.001 – 30.000 | 5.776 lei + 59% pentru ceea ce depaseste 15.000 |
| peste 30.000 | 14.626 lei + 70% pentru ceea ce depaseste 30.000 |
Se poate constata din datele de mai sus că statul comunist s-a poziționat împotriva forței de muncă private dat fiind faptul că impozitul aplicat comercianților cu mai mult de un angajat se majora cu câte 20 de procente.
Un aspect care merită remarcat constă în faptul că Decretul 153 din 1954 referitor la impozitul pe salariile populației a fost abrogat prin Ordonanță de Urgență nr. 85/1997, potrivit constantinrotaru.ro.
Serialul România explicată continuă și mâine cu episoodul 23 în cadrul căruia vom aborda în continuare contextul economic prin prisma taxelor și impozitelor pe care le-au plătit bunicii noștrii.
