Primul guvern de după război, al generalului Averescu, a dus la capăt și reforma unificării monetare. Vechile monede care se aflau în circulație pe toate noile teritorii ale țării au fost scoase din uz în favoarea leului. În Vechiul Regat încă se folosea leul de ocupație, care fusese bătut de germani, în Basarabia și Bucovina rubla rusească, iar în Transilvania coroanele.
Pentru a retrage acești bani din circulație, Banca Națională a României a trebuit să printeze miliarde de lei în următorii ani, care alături de situația economică devastatoare de după război au dus la inflație. Datoria externă a României a crescut în 10 ani, din cauza războiului și a inflației, cu 40% până în 1927.
Criza generată de Marele Război
Guvernul Averescu a trebuit să se confrunte cu marile probleme ale tranziției de la economia de război la economia pe piața liberă. În 1919 se realiza doar 25% din producția industrială din 1913. Producția agrară era la pământ, iar din cauza acestor probleme Averescu își pierde foarte mult din notorietate. În 1922 vine la putere Partidul Național Liberal care duce la capăt singurul guvern de 4 ani din perioada interbelică condus de marele om politic Ion I.C. Brătianu. Cea mai mare realizare a sa a fost Constituția din 1923.
Generalul Alexandru Averescu, sursă foto wikipedia
În Constituție era stipulată și o foarte importantă reformă liberală și anume legea minelor: dacă o companie dorea să exploateze bogățiile solului, aurului, petrolul, restul resurselor, trebuia să aibă capital românesc de minim 51% și administrație română. Acesta este primul pas de aplicare al politicii „Prin noi înșine” a liberalilor. Practic, toate industriile importante de România care fuseseră dezvoltate de investitori străini înainte de 1918 erau obligate să cedeze părți importante din acționariat către diverși oameni de afaceri care puteau să le cumpere la vremea respectivă. Aceea a fost elita liberală.
Lupta capitalului autohton
Acest lucru a reprezentat un mare avantaj pentru capitalul autohton, mai ales în contextul unirii cu Transilvania, o regiune bogată în resurse naturale, aur, sare și păduri. Exista o industrie foarte bine dezvoltată în regiune: Uzinele și Domeniile Reșita, unul dintre cei mai mari producători industriali din interbelic, Astra Vagoane, care și în ziua de astăzi mai există, alături de multe alte ateliere și mici fabrici împărțite în zona de vest a arcului carpatic.
Și infrastructura feroviară a jucat un rol important. Carol I a dus o politică de dezvoltare a rețelei feroviare în cei peste 40 de ani de domenie, iar în 1918, Vechiul Regat avea peste 4.000 km de cai feroviare, la care se adaugă încă 7.000 din Transilvania, Bucovina și Basarabia.
În pofida acestor câștiguri teritoriale și economice, societatea românească era profund afectată de urmările demografice ale războiului mondial. Sporul demografic a scăzut semnificativ din cauza pierderilor din război, iar pe parcursul perioadei interbelice, am fost una dintre țările cu cea mai ridicată mortalitate din Europa. Din 1.000 de nou născuți, 180 mureau la naștere, iar o parte din restul nu supraviețuia până la vârsta de 5 ani. Doar 1,5% din femeile din România interbelică alegeau să nască la maternitate, restul o făceau acasă.
Diversitatea politică și pluripartidismul
Au existat două ideologii ce au dominat scena politică în perioada interbelică. Cea a Partidului Național Liberal, „Prin noi înșine”, și cea a Partidului Național Țărănesc (format în 1926 prin unirea PNR-ului lui Iuliu Maniu cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache), „Politica porților deschise”. Liberalii doreau ca toate sectoarele economice ale țării care se aflau într-o creștere exponențială să fie operate, majoritar, de capitalul românesc. Această măsură îi avantaja însuși pe ei, deoarece erau bancheri sau industriași care aveau de câștigat prin aceste măsuri. Țărăniștii, pe de altă parte, erau adepții unei politici de atragere a capitalului străin pe plan național pentru a continua dezvoltarea începută înainte de Primul Război Mondial. În paralel însă se formau și luau naștere zeci de partide politice pe scena națională, de la extrema dreapta la extrema stângă.
