Cât de bine se trăia, de fapt, în România interbelică? Mâncam în medie 50 de grame de carne pe zi!

Perioada interbelică a fost profund romantizată în mentalitatea colectivă a românilor ca fiind o bucată de istorie definită de mari performanțe economice și culturale. În realitate însă societatea a fost profund afectată de criza politică prin care am trecut între cele două războaie mondiale alături de disparitățile economice dintre țărănime, clasa muncitoare și burghezi. A fost o perioadă cu adevărat înfloritoare pentru cultura românească însă în același timp, nivelul de trai al românilor era sub media europeană.

În anul 1938, spre exemplu, consumul mediu pe cap de locuitor în România se afla sub media europeană. În pofida creșterii economice, realitatea socială arăta problemele prin care țara noastră trecea: 54% dintre români erau analfabeți (cel mai mare procent dintre statele europene în afara Rusiei) și doar 20% din populația țării locuia la oraș, restul de 80% locuind în mediul rural și ocupându-se cu agricultura.

Un român mediu consuma aproximativ 2.760 de calorii pe zi, sub media europeană de 2.870 de calorii. Chiar și Bulgaria înregistra un aport caloric mai bun decât România, de 2.900 de calorii pe zi. Românul mediu consuma 18 kilograme de carne pe an, adică aproape 50 de grame de carne pe zi. În Marea Britanie, media se situa la 60 kg de carne pe an, în Danemarca la 75 de kg, în Bulgaria și Iugoslavia, 22 respectiv 21 de kg. Și la capitolul textile o duceam destul de prost, românii consumând doar 2,6 kg de material textil de pe an, în timp ce media europeană era de 6,3 kg.

Performanțe economice sub trendul dezvoltării europene

Cele mai importante progrese s-au înregistrat la capitolul industrie. Spre exemplu, în anul 1930, aproape 60% dintre întreprinderile industriale existente fuseseră înființate după Primul Război Mondial. Eram cel mai mare producător de petrol din Europa și pe locul 6 la nivel mondial, nivelul maxim de extracție fiind de 8,7 milioane de tone în 1936. Eram locul 2 la nivel european după extracția de aur și gaze. Totuși, la capitolul oțel, eram departe de media europeană, însă înregistram valori mai mari pe cap de locuitor față de Iugoslavia sau Bulgaria: 22 kg de oțel în medie. Un român consuma în medie în anul 1938 58 de kwh/an, în timp ce în Marea Britanie cantitatea de energie era de 9 ori mai mare, în Belgia de 11 ori mai mare și în Germania de 13 ori mai mare.

Un alt fenomen important pentru țara noastră a fost și mortalitatea infantilă, cea mai ridicată la nivel european, cu 182 de decese la 1.000 de nou născuți. Din cauza acestei realități, românii aveau cea mai mică speranță medie de viață la naștere, 40 de ani în rândul bărbaților și 41 de ani în rândul femeilor.

Avuția națională a României

Avuția națională a României aproape a stagnat la nivelul înregistrat înainte de Primul Război Mondial conform analizelor economistului Victor Axenciuc. Media activelor nete în rândul populației era de peste 2.000 de lei aur pe cap de locuitor în perioada 1912-1914 și a crescut până la 2.200 de lei aur în anii 1938-1939.

Dacă avuția României era de 478 dolari/cap de locuitor în 1914, în 1938 a crescut doar până la 500 de dolari. În Japonia, în anul 1914 avuția națională era de 311 dolari/cap de locuitor, iar în 1938 a crescut până la 1.300 dolari. Cele mai mari bogății erau concentrate în agricultură, cel mai valoros segment economic din România interbelică, dar și cel mai puțin performant la nivel comercial.

Aceeași stagnare se observă și în rândul PIB/cap de locuitor, calculat de economistul Geary Khamis la valoarea dolarilor din 1990: în anul 1926, înainte de criza mondială, PIB pe cap de locuitor era de 1.258 de dolari în România, iar în 1938 scăzuse până la 1.242 dolari. Explicația istoricilor și a economiștilor cu privire la lipsa unei performanțe economice considerabile ține de agricultură dar și de costurile construcției României Mari ca stat independent.

„La sfârșitul perioadei interbelice România Mare era unul dintre statele cele mai slab dezvoltate economic și social la nivelul Europei. În fapt, decalajele României față de cele mai multe țări europene s-au amplificat în perioada interbelică. Această observație este confirmată și de calculele lui Victor Axenciuc cu privire la Avuția Națională”, explică Bogdan Murgescu în cartea „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010).

În pofida avantajelor economice pe care le-am câștigat în urma Marii Uniri, nivelul de trai al românilor a rămas același ca și înainte de întregire. Salariile au stagnat în majoritatea domeniilor de activitate în perioada interbelică, muncitorii români lucrau câte 12-14 ore pe zi, cei de la țară probabil la fel, în timp ce prețul produselor de bază creștea. Marea industrie a dus la moartea micilor ateliere meșteșugărești a căror produse artizanale cu greu puteau intra într-o competiție cu fabricile. Acești specialiști s-au transformat pur și simplu în muncitori în fabrică, deoarece era singura lor modalitate de a se integra socio-profesional înapoi în câmpul muncii.

Agricultura a rămas și ea dominată de cereale, care în anul 1927 reprezentau 84,7% din totalul culturilor de pe pământul arabil, iar în anul 1939 83,5%.

 Am rămas pe loc

Același fenomen, de creștere lentă a PIB pe cap de locuitor în perioada interbelică, se poate observa și de la sfârșitul secolului XIX până la începutul Primului Război Mondial. Chiar dacă la nivel social și economic stăteam mai bine decât Bulgaria, Grecia sau Imperiul Otoman, și sub Austro-Ungaria, atât în partea austriacă cât și în partea maghiară, creșterea economică a României a fost mult mai lentă decât a vecinilor.

În perioada interbelică putem observa același fenomen, unul dintre motivele principale fiind participația capitalului străin în industria românească într-un procent atât de covârșitor. Creșterea economică nu a adus, în mod direct, și o creștere a nivelului de trai, deoarece o mare parte din resursele naționale erau exploatate, iar câștigurile nu erau împărțite, după modelul ideologic al socialiștilor, în societate.

Instituțiile de credit din România interbelică

Spre exemplu, o valoare interesant de reflectat asupra sa ține de ponderea capitalului autohton și străin plasat în instituțiile de credit din România în perioada interbelică. Capitalul autohton a variat între 63% și 77% în cadrul instituțiilor de credit din România, în timp ce capitalul străin a reprezentat o pondere de 23-37%, se arată în lucrarea „Romania’s capital developments during 1918-2018 century from the Great Union to the market economy transition”.

În anul 1921, din 3,45 miliarde de lei capital social, 2,33 miliarde era autohton și 1,12 miliarde era străin, o pondere de 32%. În perioada interbelică au început să apară zeci de bănci și instituții de credit, pornite de antreprenori români, care au dus treptat la creșterea acestor valori.

În anul 1927, dintr-un capital social de peste 9 miliarde de lei plasat în instituțiile de credit din România, aproape 7 miliarde de lei era autohton în timp ce 2,1 miliarde era străin. Capitalul străin scăzuse la 23% ca pondere, ajungând în anul 1934 la 27%, iar ulterior, în 1938, la 36%.

În anul 1913 era atins un PIB de 9,2 milioane de dolari americani, iar cu un an înainte, PIB/cap de locuitor atingea cea mai mare valoare de dinaintea perioadei interbelice: 1.250 dolari.

Unirea cu provinciile istorice, Basarabia, Bucovina, Transilvania, alături de gestionarea Cadrilaterului, au consumat o mare parte din resursele economice de care statul român dispunea la vremea respectivă. În primii ani de după Primul Război Mondial, România Mare era mai săracă, din punct de vedere al PIB/cap de locuitor, decât România Vechiului Regat: în perioada 1920-1924, media PIB a fost de 14,35 milioane de dolari, iar PIB/cap de locuitor a fost de 900 de dolari.

În ultimii ani de dinainte de al Doilea Război Mondial, 1935-1939, media PIB-ului a fost de 22,3 milioane de dolari, o valoare mult mai ridicată decât la începutul interbelicului, însă PIB/cap locuitor rămăsese la 1.150, după cum am menționat și mai devreme în articol.

Motivul acestei slabe evoluții economice ține în primul rând de preocuparea principală din societate, și anume agricultura.