Infofinanciar > Lumea la zi > Recordul stabilit în 2023 ar putea fi depășit. 2024, an cu temperaturi și mai mari
Lumea la zi

Recordul stabilit în 2023 ar putea fi depășit. 2024, an cu temperaturi și mai mari

Se revocă taxa energiei solare! Decizia oficială a Guvernului
Sursa foto: arhiva companiei

Există șanse foarte mari ca anul acesta să fie mai cald decât 2023. Anul anterior a fost deja cel mai cald înregistrat vreodată în lume. Aceasta este declarația făcută vineri, 12 ianuarie, de oamenii de știință de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA).

În analiza anuală a climei globale, agenția a confirmat concluziile oamenilor de știință din UE. Potrivit acestora nanul 2023 a fost cel mai cald de la începutul înregistrărilor, în 1850. Acesta s-a situat cu 1,35 grade Celsius peste media preindustrială. Cantitatea de căldură stocată în straturile superioare ale oceanului a atins, de asemenea, un nivel record anul trecut, a precizat NOAA.

Anul 2023, an record

De asemenea, Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a confirmat vineri, 11 ianuarie, că anul 2023 a fost un an record. Reprezentanții au declarat că lumea s-a încălzit cu 1,2C peste media preindustrială, pe baza temperaturii medii globale pe zece ani din 2014 până în 2023.

Recordul a fost posibil datorită schimbărilor climatice. Acestea au fost determinate de arderea combustibililor fosili, alături de un model climatic El Nino care a apărut la jumătatea anului. El Nino este un eveniment natural care duce la încălzirea apelor de suprafață în estul Oceanului Pacific. Dar și la creșterea temperaturilor globale.

2024, un nou an călduros

Se preconizează că va persista cel puțin până în aprilie. Ceea ce crește probabilitatea ca 2024 să fie un alt an record.

„Întrebarea interesantă și deprimantă este ce se va întâmpla în 2024? Va fi mai cald decât în 2023? Nu știm încă”, a declarat Christopher Hewitt, șeful serviciilor climatice internaționale ale OMM.

NOAA a precizat că există o șansă din trei ca anul 2024 să fie mai cald decât 2023. Există și o șansă de 99% ca acesta să se situeze printre cele mai calde cinci înregistrate vreodată.

„Este foarte probabil ca (El Nino) să persiste până în aprilie, posibil mai. După aceea nu suntem siguri. Devine mai puțin sigur”, a spus Hewitt.

Impactul El Nino în 2024

Impactul El Nino atinge în mod normal un vârf în timpul iernii din emisfera nordică și apoi se diminuează. Trece mai apoi fie la condiții neutre, fie la o fază La Nina, care produce în general temperaturi globale mai scăzute. Dar există și riscul ca El Nino să revină.

„Dacă am face o tranziție către o fază La Nina… poate că anul 2024 ar putea să nu fie cel mai cald înregistrat vreodată”, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului european Copernicus pentru schimbări climatice.

Cum emisfera sudică se află acum în perioada de vară, când El Nino atinge vârful, autoritățile sunt în alertă pentru valuri de căldură, secetă și incendii. Săptămâna aceasta, Biroul de Meteorologie din Australia a emis alerte de căldură extremă pentru Australia de Vest.

Secetă în sudul Africii

Iar în sudul Africii, „suntem foarte îngrijorați de potențialul unor perioade secetoase în ianuarie și februarie, cu o probabilitate ridicată de precipitații sub medie”, a declarat Lark Walters, consilier de sprijinire a deciziilor pentru Rețeaua Sistemului de avertizare timpurie a foametei.

„Estimăm că peste 20 de milioane de persoane vor avea nevoie de asistență alimentară de urgență”, transmite reuters.com