Infofinanciar > Lumea la zi > Reacția lui Elon Musk în urma lansării eșuate a rachetei Starship. Evenimentul s-a încheiat cu explozia navei spațiale
Lumea la zi

Reacția lui Elon Musk în urma lansării eșuate a rachetei Starship. Evenimentul s-a încheiat cu explozia navei spațiale

Reacția lui Elon Musk în urma lansării eșuate a rachetei Starship. Evenimentul s-a încheiat cu explozia navei spațiale
sursa foto new york post

Elon Musk, CEO-ul SpaceX, a lăudat ultima lansare de test a rachetei Starship, în ciuda faptului că aceasta a explodat în aer la doar câteva minute după decolare. Starship, cu o înălțime de 400 de metri, a decolat la ora 9:28 din Boca Chica, Texas, dar racheta nu a reușit să se separe de propulsorul său și a început să se rotească, înainte de a exploda la 18 mile deasupra Pământului.

„Felicitări echipei SpaceX pentru o lansare de test interesantă a Starship! Am învățat multe pentru următoarea lansare de test care va avea loc în câteva luni” a scris Elon Musk pe Twitter în urma exploziei rachetei.

Eșecul Starship aduce multe lucruri de învățat

Reprezentanții SpaceX au transmis un mesaj pe Twitter prin care au comunicat faptul că, în timpul testului de zbor, „Starship a experimentat o dezasamblare rapidă și neprogramată înainte de separare”, dar nu a oferit mai multe detalii. Compania a precizat că echipele sale vor analiza datele acestui prim test de zbor integrat pentru următoarea lansare. „Cu un astfel de test, succesul vine din ceea ce învățăm, iar testul de astăzi ne va ajuta să îmbunătățim fiabilitatea Starship în timp ce SpaceX încearcă să facă viața multiplanetară”, a scris compania pe Twitter.

Eșecul vine la mai bine de o lună după ce Musk a avertizat că există doar 50% șanse ca racheta să ajungă întreagă. Musk a prezis că, chiar dacă racheta va eșua așa cum s-a întâmplat, „nu va fi plictisitor”, făcând referire la spectacolul exploziei navei spațiale. Lansările de testare pentru rachetele Starship au început în urmă cu doi ani, trei nave explodând anterior în aer și o a patra reușind să aterizeze înainte de a exploda.

O a cincea încercare s-a dovedit a fi un succes, după ce un prototip Starship a zburat 33.000 de metri și a reușit să aterizeze în poziție verticală și delicată pe platforma de aterizare. Starship face parte din linia de nave a SpaceX care se pregătește să fie primele rachete orbitale complet reutilizabile din lume, atât nava, cât și propulsorul său de 230 de metri înălțime fiind proiectate să aterizeze singure pe Pământ după zbor. NASA își pune speranțele într-o călătorie reușită cu Starship, deoarece agenția intenționează să folosească nava pentru a transporta astronauți pe suprafața lunară în 2025, conform New York Post .

Testul de zbor Starship

SpaceX, compania lui Elon Musk, a lansat cea mai puternică rachetă din lume, Starship, o navă de 122 de metri înălțime, într-un zbor de testare istoric, pentru ca apoi să explodeze în aer câteva minute mai târziu. Uriașa rachetă a decolat de pe rampa de lansare din Boca Chica, Texas, la câteva minute după ce fereastra de lansare s-a deschis, la ora locală 8:28. Imaginile de la lansare au arătat că racheta, care este pregătită să ducă oameni pe Lună încă din 2025, nu s-a separat de propulsorul său și a început să se rotească înainte de a exploda, în timp ce se afla la 29 de kilometri deasupra Pământului, și se deplasa cu peste 2.000 km/h.

Nimeni nu se afla la bordul rachetei de 122 de metri în timpul lansării eșuate, care urma să trimită nava pe orbită în jurul lumii înainte de a se prăbuși în ocean, în apropiere de Hawaii. În ciuda exploziei, testul a stârnit aplauze din partea centrului de control și a spectatorilor de la sol, după ce nava a urcat la zeci de kilometri în atmosferă. Decolarea proiectului preferat al lui Elon Musk a avut loc după ce o supapă înghețată din mega-rachetă a amânat o lansare de test de luni. Lansarea rachetei în spațiu pentru prima dată ar fi un pas important către obiectivul SpaceX de a trimite oamenii pe Lună și, în cele din urmă, pe Marte.

Musk și-a felicitat echipa pentru un zbor de testare „interesant”, menționând că au învățat multe pentru următoarea încercare, care va avea loc peste câteva luni. „Starship tocmai a experimentat ceea ce noi numim o dezasamblare rapidă, neprogramată. Așa cum am promis, entuziasmul este garantat. Starship ne-a oferit un final destul de spectaculos pentru ceea ce a fost cu adevărat un test incredibil” a declarat un comentator al lansării. Datele colectate în urma testului vor îmbunătăți fiabilitatea rachetei în viitor, au declarat oficialii. NASA colaborează cu Starship pentru un test de aterizare fără echipaj pe Lună, pentru a pregăti aselenizarea din 2025, conform New York Post.