Infofinanciar > Lumea la zi > Putin trece la Satan 2. Zeci de rachete nucleare ce nu pot fi interceptate vor fi operaționale la sfârșitul anului
Lumea la zi

Putin trece la Satan 2. Zeci de rachete nucleare ce nu pot fi interceptate vor fi operaționale la sfârșitul anului

sarmat-missile
Foto: wionews.com

Sarmat, cunoscută mai mult sub numele de Satan 2 este o rachetă balistică intercontinentală ce poate lovi, cu încărcătură nucleară, ținte care se află și la 11.000 de kilometri.

Teribila armă intră în producția de masă și, conform declarațiilor lui Dmitri Rogozin, şeful Roscosmos şi fost vicepremier rus responsabil cu industria de Apărare, 50 de bucăți vor fi operaționale până la sfârșitul anului.

Tot Rogozin a mai anunţat că racheta balistică intercontinentală Sarmat sau Satan 2 este pregătită pentru noi teste.

Arma supremă

Producţia rachetei SATAN 2 este supravegheată cu atenţie de oficialii ruşi, în condiţiile în care Vladimir Putin vrea ca noile arme să intre în dotarea Armatei în scurt timp.

„Cea mai puternică rachetă nucleară cu rază de acțiune globală din lume se pregătește pentru noi teste și producția de serie”, a scris Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, pe canalul său de Telegram.

De altfel, Rogozin a anunţat că a inspectat progresul lucrărilor la fabricarea unei rachete balistice intercontinentale pentru teste de zbor la uzina Krasmash care este pregătită să asigure producția  în masă a rachetei balistice intercontinentale Sarmat, transmite agenţia rusă de presă TASS.

De neatins

Racheta balistică intercontinentală Sarmat sau Satan 2 a fost dezvoltată la Centrul de rachete de stat care face parte din Roscosmos şi producătorul este uzina Krasmash. Aceasta are capacitatea de a transporta o încărcătură fisionabilă de până la 10 tone oriunde în lume, prin Polul Nord sau Polul Sud, mai precizează presa rusă.

Oficialii de la Moscova afirmă că racheta Satan 2 nu poate fi interceptată niciun sistem de apărare existent și că are o rază de acțiune de 11.000 de km.

Pe 21 iunie, Vladimir Putin anunţa că Rusia va continua să-şi consolideze forțele armate şi că noile rachete balistice intercontinentale Sarmat vor deveni operaționale până la finalul anului.

Descurajare totală

„Vom continua să dezvoltăm și să ne consolidăm forțele armate, ținând cont de potențialele amenințări și riscuri militare”, a spus atunci președintele rus Vladimir Putin.

SATAN 2 a fost testată cu succes în luna aprilie, iar preşedintele rus Vladimir Putin spunea despre aceasta că este „o armă unică”: „Îi va face pe dușmanii Rusiei să reflecteze”, a avertizat liderul de la Kremlin.

Date esențiale

Satan 2 poate transporta până la 15 focoase nucleare şi o încărcătură termonucleară cu o putere de 10-20 de megatone, conform estimărilor. Suficient să pulverizeze o ţară de dimensiunea Franţei, de pildă.

De ce „Satan 2”? Pentru că este vorba despre un înlocuitor al lui „Satan 1”, dezvoltat în perioada fostului URSS, în anii 1970. „Vechiul Satan” putea transporta „doar” până la 10 focoase nucleare, fiecare cu o încărcătură de 500-750 de kilotone.

În acest moment, Federaţia Rusă dispune de 40 de rachete super-grele Satan 1, care pot fi lansate din silozuri subterane speciale. Aceste rachete urmează a fi înlocuite cu noul model Satan 2/„Sarmat”, care are o greutate de 220 de tone şi o rază de acţiune de 18.000 de kilometri.

Conform datelor publice, pe 23 februarie 2022 Rusia deţinea 4.477 de ogive nucleare – practic de peste 447 de ori mai mult decât necesarul distrugerii omenirii.