Infofinanciar > Lumea la zi > Prima generație fără tutun! Unde este propus proiectul de lege
Lumea la zi

Prima generație fără tutun! Unde este propus proiectul de lege

Prima generație fără tutun! Unde este propus proiectul de lege
sursa foto arhiva companiei

Parlamentul britanic a demarat marți, 16 aprilie, dezbaterile privind un proiect de lege antifumat.

Acesta interzice vânzarea de țigări către orice persoană născută după 1 ianuarie 2009, în scopul creării primei generații fără fumat, conform informațiilor furnizate de Agerpres, citând AFP.

Obiectivul acestui proiect legislativ este de a transforma gradual Regatul Unit într-o țară fără tutun. Astfel, dacă proiectul de lege va fi adoptat, un adolescent care are în prezent mai puțin de 15 ani nu va mai putea achiziționa legal țigări pe teritoriul țării în viitor.

Ministrul Sănătății, Victoria Atkins, a declarat într-un comunicat că: „Prea mulți oameni cunosc pe cineva a cărui viață a fost tragic întreruptă sau schimbată iremediabil din cauza fumatului, care, în ciuda progreselor semnificative, rămâne principala cauză de mortalitate evitabilă în Regatul Unit”, scrie Digi24.