Infofinanciar > Lumea la zi > Prețurile alimentelor au scăzut cu 10%. Uleiul a înregistrat cea mai mare ieftinire
Lumea la zi

Prețurile alimentelor au scăzut cu 10%. Uleiul a înregistrat cea mai mare ieftinire

Prețurile alimentelor au scăzut cu 10%. Uleiul a înregistrat cea mai mare ieftinire
Sursa foto: Arhiva companiei

Indicele prețurilor la nivel mondial al Agenției ONU pentru Alimentație (FAO) a încheiat anul trecut cu aproximativ 10% sub nivelul din 2022. Prețurile alimentelor din decembrie au scăzut și ele față de luna precedentă, ceea ce a contribuit la reducerea îngrijorărilor legate de inflația prețurilor la alimente la nivel mondial.

Indicele de prețuri al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a înregistrat o medie de 118,5 puncte în decembrie. Prețurile alimentelor au fost în scădere cu 1,5% față de noiembrie și cu 10,1% sub nivelul din decembrie 2022.

Pentru întregul an 2023, indicele a fost în medie cu 13,7% sub nivelurile din anul precedent. Doar prețurile la zahăr au fost mai mari în această perioadă. Cu toate acestea, indicele FAO al prețului zahărului a scăzut cu 16,6% în decembrie față de noiembrie.

Acest lucru a fost „determinat în principal de ritmul puternic al producției din Brazilia. Dar și de utilizarea redusă a trestiei de zahăr pentru producția de etanol în India”, a precizat FAO.

Lactatele au scăzut cu peste 16%

Indicele FAO al prețurilor cerealelor a crescut cu 1,5% în decembrie față de noiembrie. Motivul a fost crșterea prețurilor la grâu, porumb, orez și orz au crescut. Majorarea a survenit pe fondul unor livrări îngreunate din partea principalelor țări exportatoare.

Pentru întregul an însă, prețurile cerealelor au fost cu 15,4% sub media lor din 2022, deoarece piețele sunt bine aprovizionate. Excepție a făcut doar orezul.

Cele mai mari scăderi de prețuri au fost înregistrate în cazul uleiurilor vegetale, indicele de preț scăzând cu 1,4% în decembrie, față de noiembrie. Scăderea a fost însă substanțială, de 32,7%, pentru întregul an.

Și indicele FAO al prețurilor la carne a scăzut cu 1,0% în decembrie față de noiembrie. Diminuarea a fost de 1,8% de la un an la altul. În schimb, indicele prețurilor la lactate din decembrie a crescut cu 1,6% de la o lună la alta. Dar a scăzut cu 16,1% față de anul precedent, conform Reuters.

În România, scăderea nu se simte

Conform datelor INS, în octombrie preţurile alimentelor își temperaseră creşterea anuală până la 10,4%, de la 11,9% în luna anterioară

La nivelul produselor alimentare, preţul peştelui proaspăt a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 17,7%. Majorarea a survenit după un avans de 18,7% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%. Preţul cartofilor a înregistrat cea mai mare creştere lunară, de 6,7%. Creşterea anuală s-a temperat până la 13,8%, de la 17,2%.

Preţul fructelor proaspete a înregistrat cea mai mare scădere lunară, de 7,2%. Cu toate acestea creşterea anuală era  de 8,2%. Preţul uleiului şi-a accelerat scăderea anuală până la 23,6%, de la 21,5% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 2,4%.

În luna decembrie, prețurile alimentelor un nou salt au înregistrat, ca urmare a creșterii generate de cumpărăturile făcute cu ocazia Sărbătorilor.