Infofinanciar > Info > Alimentele, mai scumpe ca niciodată! Ce arată indicele FAO
Info

Alimentele, mai scumpe ca niciodată! Ce arată indicele FAO

Alimentele, mai scumpe ca niciodată! Ce arată indicele FAO
Sursă foto: DOC.ro

Agenţia pentru alimente a Naţiunilor Unite (FAO) a anunțat că prețurile mărfurilor de consum au crescut la un nivel istoric. La acest fenomen a contribuit decisiv începerea invaziei rusești în Ucraina pe 24 februarie 2022. Astfel, indicele preţurilor alimentelor, coordonat de FAO (care analizează preţurile internaţionale ale celor mai comercializate mărfuri alimentare), a atins o medie de 143,7 puncte în anul 2022, cu 14,3% mai mult faţă de 2021. Această cotație se află la cel mai înalt nivel din 1990, de când FAO a început înregistrările.

Analiștii spun că preţurile alimentelor au crescut cel mai mult din cauza temerilor de perturbare a comerţului în regiunea Mării Negre. Însă, acest trend a fost redus parţial, după ce a fost creat un canal de export de cereale din Ucraina.

Situația a fost sub control

Anterior cotației actuale, în decembrie 2022, indicele de referinţă FAO a scăzut pentru a noua lună consecutiv, până la 132,4 puncte, scriu cei de la stiripesurse.

„Preţurile mai temperate ale produselor alimentare sunt binevenite după doi ani foarte volatili”, a precizat la acea vreme economistul şef al FAO, Maximo Torero.

Experții FAO au transmis că această scădere a indicelui a fost datorată de o micșorare a preţului internaţional al uleiurilor vegetale. De asemenea, la acest proces au contribuit și scăderile prețurilor cerealelor şi cărnii.

Creșterile de prețuri vor continua și în 2023

Analistul economic, Adrian Negrescu, a susținut că majorarea prețurilor la produsele alimentare va continua și în 2023.

„Vom înregistra în continuare creșteri de prețuri, mai ales la alimentele de bază, cele care s-au scumpit cel mai mult în 2022. Explicația este că o mare parte dintre ele le aducem din import. Gândiți-vă că am ajuns în situația nedorită de a importa cartofi și mere din Polonia, roșii din Ungaria, ba chiar și brânza o aducem din Bulgaria. În România o mare parte din cultivatori au fost blocați de prețurile în creștere la energie, la gaze, au fost blocați de problemele generate de inflație”, a precizat Negrescu, scrie România Liberă.

Pentru a face față acestor valuri de creșteri succesive la raft, majoritatea românilor au decis să cheltuiască mai puțini bani pentru mâncare și să-și pună banii de-o parte, arată sondajul Future Consumer Index realizat de experții EY România la începutul lunii decembrie 2022.

Astfel, potrivit cercetării, 74% dintre consumatorii din țara noastră au alocat lunar între 500 și 1.000 de lei (cea mai mare sumă) pentru achiziționarea produse alimentare, în scădere cu 6% față de anul 2021, când 80% dintre români au plătit acești bani pentru mâncare.

„Îngrijorările și presiunile cauzate de pandemie au fost înlocuite în 2022 cu cele legate de războiul din Ucraina, ceea ce, inevitabil, a afectat comportamentul consumatorilor. Am văzut mai multe schimbări, între care: limitarea unor cheltuieli – precum cele alocate divertismentului, reducerea sumelor economisite și a investițiilor sau a celor dedicate educației și pregătirii profesionale”, a precizat Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și liderul sectorului de Retail și Produse de Consum EY România.