Infofinanciar > Lumea la zi > NFT-urile prind avânt în social media! Care este prima platformă care le va accepta
Lumea la zi

NFT-urile prind avânt în social media! Care este prima platformă care le va accepta

instagram sursa foto Agentia de Presa Mondena
Sursa foto: Agentia de Presa Mondena

Instagram va fi una dintre primele platforme mainstream care va permite afișarea NFT-urile pe profilul personal. Aceasta este o inițiativă a Meta pentru a pune bazele metaversului, promis încă din toamna anului 2021. Următorul este Facebook, urmat de Messenger și WhatsApp. Momentan, suportul pentru NFT-urilor va fi limitat la fotografii colecționabile. În viitor, va fi posibilă și afișarea de proprietăți 3D sub formă de obiecte tridimensionale în story-uri sau în AR.

Suportul pentru NFT-uri apare săptămâna aceasta

De săptămâna aceasta va începe suportul pentru NFT-uri pe Instagram. O parte din utilizatori vor putea să își afișeze fotografiile cumpărate în acest format în colecția proprie de fotografii. Totuși, Instagramul nu devine o piață de desfacere pentru acest tip de conținut.

Integrarea NFT-urilor va permite celor care se uită la aceste fotografii să descopere și informații despre ele. Spre exemplu vor putea vedea ce număr din colecție este fiecare NFT, detalii despre colecții, dar și rețeaua blockchain pe care NFT-ul este înregistrat.

Celelalte rețele de socializare vor avea aceeași integrare

Pentru Facebook, integrarea va fi similară, putând afișa NFT-urile pe timeline-ul personal. Imaginile în format NFT vor avea un efect de „strălucire” aplicat în postare, pentru a fi diferențiate de fotografiile obișnuite.

Planul pentru acest tip de conținut poate fi utilizat și pentru aplicațiile dedicate pentru chat, precum Messenger și WhatsApp.

Subiectul NFT este unul controversat

Cu toate acestea, subiectul NFT este unul controversat. În 2021, acest tip de tranzacții ăe blockchaine a ajuns în mainstream și o înregistrat o creștere rapidă. În doar câteva luni însă, interesul pentru NFT-uri a scăzut. Criticile principale sunt lipsa drepturilor de autor asupra conținutului li consumul mare de energie necesare pentru a susține rețelele blockchain pe care acestea sunt înregistrate.

Avantajele NFT-urile sunt în principal pentru creatorii lor, întrucât contractele inteligente de care sunt legate pot aduce un procent din fiecare revânzare a originalului.

Ce este un NFT?

NFT-urile sunt tokenuri care se pot folosi pentru a reprezenta proprietatea asupra unor elemente unice. Acestea permit tokenizarea unor lucruri precum arta, obiectele de colecție și chiar bunurile imobiliare. Ele pot avea doar un singur proprietar oficial și sunt protejate de blockchain-ul Ethereum. Nimeni nu poate să modifice înregistrarea proprietății, să copieze sau să insereze un nou NFT.