Infofinanciar > Info > Ministerul Finanțelor vrea să împrumute 9 miliarde de USD. La prima strigare, a obținut deja 3,75 de miliarde
Info

Ministerul Finanțelor vrea să împrumute 9 miliarde de USD. La prima strigare, a obținut deja 3,75 de miliarde

Ministerul Finanțelor vrea să împrumute 9 miliarde de USD. La prima strigare, a obținut deja 3,75 de miliarde
Sursa foto: dreamstime

Ministerul Finanţelor a ieșit pe piețele financiare externe pentru a împrumuta 9 miliarde de dolari. Nevoile totale de finanţare sunt estimate însă estimate la 34,5 miliarde de dolari.

Ministerul Finanţelor a anunțat scadențe de 5, 10 şi 30 de ani pentru împrumuturile solicitate și răscumparea anticipată a obligaţiunilor în dolari cu scadenţa în august 2023 şi în ianuarie 2024. România copiază astfel strategia financiară a Ungariei, care a apelat săptămâna aceasta la o ofertă de finanțare cu bonduri în valoare de 4,25 de miliarde de dolari pentru a-și consolida bugetul.

Perioada începutului de an a fost propice pentru emiterea de obligaţiuni, piețele financiare înregistrând semnale conform cărora inflaţia globală a început să încetinească. Fereastra de oportunitate este însă limitată, Federal Reserve System, banca centrală a Statelor Unite, atenționând că relaxarea politicilor financiare este „nejustificată“ în actualul context economic.

Împrumuturile externe rămân baza

Potrivit directorului general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, citat de Bloomberg, România se va baza în continuare pe împrumuturi externe pentru a obține cea mai mare parte a fondurilor necesare. Nanu a precizat că emisiunile de finanţare nu ar trebui să pună presiune pe investitorii locali, însă narţi, randamentul obligaţiunilor la 10 ani denominate în lei a scăzut la 8,23%, respectiv cu 15 puncte de bază.

„Planul nostru pentru acest an este să nu punem prea multă presiune intern, astfel că ne vom uita la euro, dolari şi chiar obligaţiuni de tip Samurai“, a declarat directorul general al Trezoreriei Statului, care a mai precizat că, după ce legislaţia va fi completă, statul român ar putea emite şi emisiuni de obligaţiuni verzi în a doua parte a anului.

În 2023, România intenționează să împrumute de pe piețele externe până la 8,5 miliarde de euro (anul trecut suma totală a fost de 8,6 miliarde de euro), pentru a reduce cu aproximativ 13 miliarde de lei finanţarea internă netă.

Statul a împrumutat deja 3,75 miliarde

Manevra Ministerului de Finanțe pare să se fi bucurat de succes. Conform Bloomberg, România a reușit deja să atragă 3,75 miliarde de dolari. Structura împrumutului este următoarea: 1 miliard de dolari pe 5 ani, 1,5 miliarde pe 10 ani și 1,25 miliarde pe 30 de ani.

Rezultatul reprezintă un dublu record pentru țara noastră, atât prin valoarea sumei obținute, cât și a interesului foarte mare manifestat de investitorii internaționalir.

Alte 3 miliarde de la americani

Reamintim că, la în noiembrie, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Statele Unite au împrumutat România cu 3 miliarde de dolari pentru construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Centrala de la Cernavodă. Proiectul, menit să consolideze securitatea energetică a țării, urmează să fie realizat în două etape și să fie finalizat complet în 2030. Conform premierului, împrumutul de 3 miliarde de dolari, finanțează faza a treia a proiectului de la Cernavodă, care va demara în anul 2025 și se va încheia în anul 2030.