Infofinanciar > Info > Începutul toamnei vine cu noi titluri de stat! Ce dobânzi oferă acum Guvernul României
Info

Începutul toamnei vine cu noi titluri de stat! Ce dobânzi oferă acum Guvernul României

Începutul toamnei vine cu noi titluri de stat! Ce dobânzi oferă acum Guvernul României
sursă foto: ziarullumina.ro

În prima zi din toamna anului 2022, 1 septembrie, Ministerul Finanțelor vine cu vești bune pentru români. Instituția lansează astfel noi emisiuni de titluri de stat care sunt destinate doar populaţiei, inclusiv persoanele fizice de această dată, asta prin implementarea noilor programe Tezaur şi Fidelis.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, citat de stirileprotv.ro, instituția comunică faptul că, privind programul Tezaur, dobânzile ce vor urma să fie oferite anual sunt de 7,75% pentru scadenţa pentru 12 luni şi de 7,90% pentru scadenţa de 24 de luni. De asemenea, aceste titlurile de stat vor fi emise într-o structură de tip dematerializată, având valoare nominală de doar 1 leu. În plus, dobânda anuală va fi achitată la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Când se pot cumpăra aceste titluri

În Programul Tezaur deschis de Ministerul Finanțelor, titlurile de stat sunt transferabile şi pot fi răscumpărate chiar în avans. Începând de astăzi, 1 septembrie, și până la data de 27 ale lunii, persoanele fizice rezidente pot achiziționa prin intermediul online-ului titluri de stat din acest program. Condiția impusă este că persoanele în cauză trebuie să fie înregistrate în spațiul privat virtual (SPV).

Astfel, românii pot realiza următoarele operașiuni: deschiderea unui cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

În regim fizic, la fața locului, Trezoreria Statului va fi deschisă în acest scop între zilele de 1 şi 28 septembrie 2022. De asemenea, aceste acțiuni pot fi realizate și prin intermediul poștei astfel:  între 1 – 27 septembrie 2022 în mediul urban şi 1 – 26 septembrie 2022 în mediul rural. Rpoiectul colaborează însă și cu unele bănci din țară precum BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank. Românii de peste 18 ani, persoane fizice rezidente şi nerezidente, pot apela la aceste instituții între zilele de 1 şi 16 septembrie.

Scadența și dobânda

Potrivit Guvernului, titlurile de stat în valuta națională au scadenţa de 3 ani cu dobânda pe an de 8%, iar cele în moneda europeană au scadenţe de 1 an şi 2 ani şi dobândă anuală de 1,85%, respectiv 2,65%. Toate veniturile obținute vor urma să fie neimpozabile

În ceea ce privește, de această dată, programul Fidelis, valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 de lei pentru emisiunea în moneda României şi până la 100 de euro pentru emisiunea în această valută. Pragul minim de subscriere pentru Fidelis este astfel de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. Fidelis nu percepe comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, sunt, de asemenea, neimpozabile.

„Deţinătorii de titluri de stat Tezaur sau Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă prin subscrierea în cadrul emisiunilor de titluri de stat lansate în luna septembrie”, scrie Ministerul Finanțelor.