Infofinanciar > Lumea la zi > L-a făcut pe Putin pe la spate! Celebrul „bucătar” ar plănui acum să-i ia puterea
Lumea la zi

L-a făcut pe Putin pe la spate! Celebrul „bucătar” ar plănui acum să-i ia puterea

L-a făcut pe Putin pe la spate! Celebrul „bucătar” ar plănui acum să-i ia puterea
sursă foto: bloomberg.com

Evgheni Prigojin, oligarhul rus care a devenit deja celebru în contextul conflictului din Ucraina, ar avea acum un plat măreț. Despre cel supranumit „Bucătarul lui Putin” au apărut tot felul de zvonuri și controverse de-a lungul ultimelor luni, iar cea mai recentă face referire la posibila dorință a acestuia să-i ia puterea din mână lui Vladimir Putin.

Cele mai recente informații ne spun că Prigojin intenționează în momentul de față să fructifice pe deplin popularitatea pe care a dobândit-o în Federația Rusă și să lanseze cât de curând o mișcare conservatoare pe care să o transforme ulterior în propria formațiune politică. Planul „bucătarului” ar fi unul foarte bine pus la punct având în vizor elitele economice și politice din întreaga țară, într-un procedeu identic cu cel adoptat în prezent organizația anti-corupție a opozantului Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare. Toate aceste informații sunt relatate în detaliu de către site-ul de știri Meduza, care citează surse apropiate atât de Kremlin, cât și de acest oligarh în vârstă de 61 de ani.

Prigojin ar avea de gând să se folosească de eșecurile armatei rusești pe frontul din Ucraina din ultima perioadă pentru a câștiga și mai mult capital politic. „Va cultiva o sete de răzbunare pentru înfrângerile militare (…). Cine este de vină că nu am ajuns la Kiev, că am predat Hersonul? Din nou, elitele”, a explicat o sursă Meduza viziunea lui Prigojin, citată de publicația adevarul.ro.

În continuare, o altă sursă care a divulgat informații descrie mișcarea pe care gândește Prigojin ca fiind un „proiect de nișă conceput pentru majoritatea ultrapatriotiților” care „nu sprijină autoritățile în toate și critică elita, oficialii și afacerile”.

Prietenii cu două fețe ai lui Putin

Bucătarul lui Putin” nu ar fi singur în toată această mișcare, ci din contră. Sursele vorbesc despre faptul că doi asociați importanți ai liderului de la Kremlin, și anume frații Iuri și Mihail Kovalciuk, ar fi acum alături de Prigojin, nemulțumiți fiind de politica abordată de către șeful de stat. Iuri Kovalciuk, în vârstă de 71 de ani, este și el, de asemenea, un personaj-cheie, fiind supranumit „Bancherul personal al lui Putin”. Acesta este unul dintre apropiații liderului rus care ar fi susținut cu tărie declanșarea războiului împotriva Ucrainei.

Chiar dacă asupra lui Prigojin planează foarte multe acuzații, printre care și posibilele abuzuri din campania acestuia de recrutare în închisorile din Rusia, oligarhul pare să aibă sprijinul total al Kremlinului. „Nu este treaba noastră”, a răspuns recent purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat fiind despre trecutul lui Prigojin.

Se rezumă la tăcere

În ciuda tuturor acestor informații care apar ăn spațiul public, Prigojin nu recunoaște nimic deocamdată privind planul la care ar lucra în prezent în vederea viitorului politic. Într-un comunicat făcut public marți de serviciul de presă al companiei sale, Concord Management, „Bucătarul lui Putin” declară faptul că intenționează să pună bazele „vreunui partid sau vreunei mișcări”.

„Lucrez și fac ceea ce ar trebui să facă oricine în locul meu”, spune el. Însă părerile sunt altele, căci și corespondentul publicației franceze „Le Monde” la Moscova susține că Prigojin are planuri politice bine întemeiate. Benoît Vitkine vorbește cum prima încercare a lui Prigojin de a intra pe scena politică a fost un real eșec. Asta se întâmpla cândva în 2020, când Prigojin și-a dorit să se alăture partidului naționalist Rodina („Patria”) în perspectiva alegerilor din anul următor. Însă, acesta nu a avut deloc șanse în acest sens.

Între timp, se pare că „și-a învățat lecția: mai bine singur la bord”, scrie Vitkine. „Evgheni Prigojin are tot ce-i trebuie pentru a fi politician în Rusia – asentimentul Kremlinului, un imperiu mediatic, bani și nu anumit sentiment de provocare”, notează corespondentul „Le Monde”.