Infofinanciar > Info > Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii de urgență: „Sunt de natură a genera disfuncționalități și dezechilibre”
Info

Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii de urgență: „Sunt de natură a genera disfuncționalități și dezechilibre”

Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii de urgență: „Sunt de natură a genera disfuncționalități și dezechilibre”
Sursă foto: G4Media

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului să reexamineze legea care vizează relaxarea suprataxării, regularizarea facturilor la energie şi gaze, precum şi semi-reglementarea pieței angro. Aceste măsuri sunt destinate clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în intervalul cuprins între 1 aprilie 2022 și 31 martie 2023.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis miercuri, 24 mai 2023, Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei”, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului legea adoptată, cu modificări și completări, pentru reexaminare. Aceasta vizează măsurile adoptate de Guvern în luna noiembrie 2022 în sectorul energetic, ca ajustare a unor măsuri anterior adoptate în luna martie 2022.

Protejarea clienților de pe piața de energie și gaze naturale

Măsurile au fost implementate în scopul protejării clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, în contextul creșterii prețurilor pe piețele internaționale de energie electrică și gaze naturale, precum și al efectelor generate de aceste creșteri. Legea ia în considerare prevederile Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022, care abordează problema prețurilor ridicate la energie.

„Considerăm, însă, că o parte dintre dispozițiile nou-introduse prin legea de aprobare a OUG nr. 153/2022 sunt de natură a genera disfuncționalități și dezechilibre în implementare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament”, a spus preşedintele.

Președintele a adăugat că „în condițiile în care asupra actului normativ de bază – OUG nr. 27/2022 – legiuitorul a intervenit atât anterior emiterii OUG nr. 153/2022, ce face obiectul legii de aprobare transmisă spre promulgare, cât și după intrarea în vigoare a acesteia, legea supusă reexaminării include, cu titlu de modificări și completări, intervenția asupra unor aspecte de fond reglementate mai puțin prin OUG nr. 153/2022 și majoritar prin OUG nr. 27/2022, reprezentând, în fapt, o nouă „corectare” a sistemului instituit și actualizat succesiv cu privire la măsurile pe piața energiei electrice și a gazelor naturale”.

Legea reexaminării

Potrivit declarațiilor președintelui, legea reexaminată cuprinde intervenții inițial prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 27/2022 referitoare la emiterea de facturi de regularizare și obligația anumitor operatori de a plăti o contribuție la Fondul de Tranziție Energetică. Contribuția a fost instituită „începând cu data de 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispoziţiilor ordonanţei de urgență”.

Așadar, „Rezultatul acestui proces, raportat la numărul și amploarea intervențiilor de actualizare a actului normativ de bază, îl constituie instituirea unui mecanism complicat, susceptibil de interpretări și deficiențe în aplicare, și care nu mai răspunde, într-o măsură rezonabilă, cerințelor privind transparența și predictibilitatea ori celor privind eficiența și operativitatea în aplicare”, concluzionează președintele.

„În lipsa oricăror clarificări suplimentare, este interpretabilă stabilirea, în a doua jumătate a lunii mai 2023, a unor tarife de facturare pentru un consum aferent anului 2022 concomitent cu obligarea furnizorilor la a emite 2 în semestrul 1 al anului 2023 facturi de regularizare a consumului facturat anterior aferent anului 2022″, citează Antena 3 CNN.