Infofinanciar > Lumea la zi > Kievul e pe cale să obțină sprijin global. Ucraina încearcă să implice China în discuțiile de pace
Lumea la zi

Kievul e pe cale să obțină sprijin global. Ucraina încearcă să implice China în discuțiile de pace

volodimir zelenski vizită în arabia saudita Sursă foto Antena 3.
Sursă foto Antena 3

Ucraina și aliații săi urmăresc să obțină sprijin global pentru un proiect de pace în cadrul discuțiilor găzduite de Arabia Saudită în acest weekend, iar oficialii occidentali sunt din ce în ce mai optimiști că China va participa, ceea ce va da o nouă greutate discuțiilor. 

Diplomații ucraineni și occidentali speră că reuniunea de la Ieddah a consilierilor de securitate națională și a altor oficiali de rang înalt din aproximativ 40 de țări va ajunge la un acord asupra principiilor-cheie pentru un viitor acord de pace care să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina. Moscova nu participă. 

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri, la data de 2 august că speră ca inițiativa să ducă la un „summit pentru pace” al liderilor din întreaga lume în toamna acestui an pentru a aproba principiile, bazate pe propria sa formulă în 10 puncte pentru o soluție de pace. 

Kievul încă nu are în vedere o negociere pentru pace 

Oficialii ucraineni, ruși și internaționali spun că nu există nicio perspectivă de discuții directe de pace între Ucraina și Rusia în acest moment, deoarece războiul continuă să facă ravagii, iar Kievul încearcă să recupereze teritoriul printr-o contraofensivă. 

Ucraina urmărește să construiască o coaliție mai mare de sprijin diplomatic dincolo de principalii săi susținători occidentali, prin contactarea țărilor din Sudul Global, precum India, Brazilia și Africa de Sud, multe dintre acestea rămânând în mod public neutre. 

„Unul dintre principalele obiective ale acestei runde de negocieri va fi acela de a stabili în sfârșit o înțelegere comună a ceea ce reprezintă cele 10 puncte”, a declarat joi Ihor Zhovkva, consilierul diplomatic principal al lui Zelenski, pentru Reuters. 

Cele 10 puncte includ apeluri pentru restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor rusești, protejarea aprovizionării cu alimente și energie, siguranța nucleară și eliberarea tuturor prizonierilor. 

Susținerea Chinei este esențială 

Cel mai mare premiu diplomatic ar fi susținerea din partea Chinei, care a menținut legături economice și diplomatice strânse cu Rusia și care a respins până acum apelurile internaționale de condamnare a invaziei. China a fost invitată la o rundă anterioară de discuții la Copenhaga, la sfârșitul lunii iunie, dar nu a participat. 

„Data trecută nu au respins din start participarea: au spus că nu o pot încadra în programul lor”, a declarat un oficial guvernamental german. „De data aceasta am repetat cu toții demersurile noastre către Beijing… și avem anumite semnale pozitive”. 

În cazul în care China decide să participe, ar putea face acest lucru fie prin trimiterea de emisari, fie prin legătură video, au declarat oficialii. Diplomația saudită a jucat un rol cheie în îndemnarea Beijingului de a participa, a declarat oficialul german. 

Zhovkva a declarat că ambasadorul Chinei în Ucraina a participat la reuniunile de la Kiev privind inițiativa de pace și că Ucraina lucrează pentru a avea o participare chineză la Jeddah. „Invitația este pe masă”, a spus el. 

Ministerul chinez de Externe nu a răspuns direct când a fost întrebat de Reuters dacă China va participa la reuniune, potrivit Euractiv.

„China este dispusă să lucreze împreună cu comunitatea internațională pentru a continua să joace un rol constructiv în calmarea situației”, a declarat ministerul.