Infofinanciar > Lumea la zi > Joe Biden dă peste nas opoziției! A aprobat un proiect de 740 de miliarde de dolari
Lumea la zi

Joe Biden dă peste nas opoziției! A aprobat un proiect de 740 de miliarde de dolari

Joe Biden dă peste nas opoziției! A aprobat un proiect de 740 de miliarde de dolari
sursă foto: The Time of Israel

Se pare că preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, este un politician căruia îi pasă de climă și de bunăstarea medicală a poporului american. Liderul de la Washington a promulgat, marţi seară, 16 august, un nou proiect de lege privind acţiuni de protejare a climei şi diminuarea costurilor serviciilor medicale. Bugetul alocat acestui proiect ajunge la valoarea totală de 740 de miliarde de dolari.

„Cu o convingere neclintită, cu determinare şi răbdare, progresele se produc. Iar atunci când se produc, cum se întâmplă astăzi, vieţile oamenilor devin mai bune, viitorul va fi mai strălucitor şi naţiunea se va putea transforma”, a afirmat Joe Biden, preşedintele SUA, citat de antena3.ro.

Biden vina astfel în fața adversarilor politici cu o victorie mai mult decât importantă obținută de Partidul Democrat în Congres. Prin acest nou proiect, președintele american acoperă asfel principalele promisiuni electorale făcute în campania pentru prezidențiale.

Guvernul american încă nu dispune de toți banii pentru acest proiect, căci fondurile vor urma să fie colectate și prin introducerea unor taxe suplimentare pe profiturile marilor corporaţii şi prin măsuri fiscale asupra persoanelor cu venituri mari. Executivul are în vedere astfel și reducerea inflaţiei şi a deficitului bugetar.

Pentru ce s-au dat sute de miliarde de dolari?

Astfel, noul proiect de lege este prevăzut pentru o durată de un deceniu și are în vedere investiţii federale ce ajung la suma totală de 375 de miliarde de dolari. Toți acești bani se vor îndrepta către programe menite să contracarareze și să împiedice cât de mult posibil modificările climatice și a creșșterii temperaturilor de pe teritoriul statului american.

Un alt punct al noului proiect legislativ face referire așadar la o problemă care durează în America încă din 2010 și anume reducerea costurilor în cazul serviciilor medicale. Un nou raport realizat de instituția medicală NiceRxscoate în evidență diferențele majore privind sănătatea populației la nivelul întregului stat american. Cercetătorii au constatat astfel că Washington și Massachusetts sunt primele două cele mai sănătoase state din țară, obținând scoruri de 8,4 și, respectiv, 8,36 dintr-un total de 10. Acestora le urmează Utah și Vermont care s-au clasat fiecare pe locul al treilea cu un scor de 7,94.

Problemele veci de sănătate ale Americii

Mai mulți factori contribuie la sănătatea personală a indivizilor, inclusiv accesul la o asigurare de sănătate la prețuri accesibile și determinanții sociali ai sănătății (expunerea la poluare, statutul socioeconomic etc.). În acest sens, unele state din sud-estul SUA susțin adoptarea legii privind prețuri accesibile din domeniul sănătății, o lege care este în discuție încă din anul 2010.