Infofinanciar > Info > Iohannis a promulgat legea chiar astăzi! Se dau ajutoare în bani pentru foarte mulți români timp de trei ani
Info

Iohannis a promulgat legea chiar astăzi! Se dau ajutoare în bani pentru foarte mulți români timp de trei ani

Iohannis a promulgat legea chiar astăzi! Se dau ajutoare în bani pentru foarte mulți români timp de trei ani
Sursa foto DCNews

Miercuri, Președintele Klaus Iohannis a semnat legea prin care se stabilește un sistem de sprijin financiar din partea statului pentru producătorii agricoli de legume, fructe și cartofi. Legea are ca scop reglementarea și implementarea unui program de ajutor de stat destinat producătorilor agricoli care se ocupă cu cultivarea și producția de legume, fructe și cartofi, pentru o perioadă de trei ani.

Conform legii promulgate de către președintele statului, schema propune acordarea de sprijin financiar sub formă de grant pe o perioadă de 3 ani. Persoanele juridice și persoanele fizice înregistrate fiscal pot beneficia de un sprijin anual de 100.000 euro, iar cooperativele pot primi un sprijin anual de 300.000 euro. Fondurile sunt destinate susținerii activităților de sortare, ambalare, etichetare și transport desfășurate de producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi.

Ce spune legea

„Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producţiei comercializate şi se acordă anual, dar nu poate depăşi 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice şi persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi grupurilor/organizaţiilor de producători”, mai arată actul normativ, potrivit Realitatea.

70.000 de euro pentru tinerii fermieri

Noul ghid pentru instalarea tinerilor fermieri aduce câteva surprize pentru cei interesați să obțină finanțare prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Potrivit consultanților, tinerii fermieri care doresc să beneficieze de fonduri europene trebuie să îndeplinească anumite condiții „neașteptate”. Unul dintre aceste criterii se referă chiar la definiția de tânăr fermier eligibil pentru finanțare. Ion Păunel, un consultant în domeniu, a oferit mai multe explicații în emisiunea „Agricultura la Raport”.

„Sunt anumite surprize în ghidul solicitantului. Definiția de tânăr fermier, referitoare la perioada de 24 de luni; dacă în 2014-2023 nu puteam accesa măsura de instalare dacă aveam mai mult de 24 de luni ca formă de organizare, adică PFA; II, IF sau SRL, din ce vedem din forma consultativă a ghidului, acum și dacă suntem persoană fizică și ne-am instalat de mai mult de 24 de luni, suntem restricționați la finanțare. În această situație, cred că este o alegere greșită a Ministerului Agriculturii”, a precizat Ion Păunel pentru AGRO TV.

„Sunt lucruri care sunt total diferite față de ce știam noi din discuțiile pentru PNS. (…) Tabelul SO s-a modificat. Un alt elemente de noutate este la preluările integrale – avem bonificații pentru tinerii care preiau exploatații de la o persoană peste 60 de ani, avem de asemenea bonificație pentru cei care preiau două exploatații, dar nu se poate cumula cu prima. O să se acorde punctaje pentru agricultura circulară, pentru agricultura de precizie, agricultura verde, polenizarea cu bondari, folosirea de prădători și așa mai departe. Începând de anul acesta, tinerii fermieri vor primi 70.000 de euro, tot în două tranșe, 75% și 25%, dar minim 40% din bani trebuie cheltuiți în partea de investiții în fermă; minim 5% trebuie să meargă pe acea agricultură circulară și combatere biologică”, a mai explicat Ion Păunel.