Infofinanciar > Info > Intrăm în Spațiul Schengen anul acesta? Ambasadoarea Suediei „Se va discuta abia când Austria își va schimba poziția”
Info

Intrăm în Spațiul Schengen anul acesta? Ambasadoarea Suediei „Se va discuta abia când Austria își va schimba poziția”

Intrăm în Spațiul Schengen anul acesta? Ambasadoarea Suediei „Se va discuta abia când Austria își va schimba poziția”
Sursa foto: HotNews

Chestiunea aderării României la Schengen se va afla pe agenda unei întâlniri oficiale „atunci când condițiile vor fi adecvate”, adică atunci când Austria își va schimba poziția. Declarațiile au fost făcute de  ambasadorului suedez la București, Therese Hyden.

Ambasadoarea suedeză a făcut aceste declarații joi, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o împreună cu ministrul de externe Bogdan Aurescu, în onoarea preluării de către Suedia a președinției Consiliului UE. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Suediei la București.

„Dosarul Schengen va fi pe agenda Consiliului JAI atunci când sunt îndeplinite condiţiile, adică atunci când Austria îşi va fi schimbat poziţia faţă de România şi practic atunci când lucrurile vor fi clare cu privire la România şi Bulgaria. Suedia este angajată pe această cale şi va depune eforturi”, a mai afirmat ambasadoarea Suediei la București.

Suedia sprijină procesul de aderare al României

Mai mult, Hyden a vorbit și despre eforturile pe care Suedia le va face pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen „Am preluat acest dosar important de la preşedinţia cehă şi vom lucra intens. Este prea devreme să ne pronunţăm când se va încheia acest proces. Colaborăm îndeaproape cu România pe această temă şi cu toate părţile interesate şi implicate”, a spus Therese Hyden.

Ministru Bogdan Aurescu a susținut că sprijinul Suediei este foarte important în chestiunea aderării României la Spațiul Schengen „Ieri am avut o discuţie foarte bună cu domnul ministru Billström (ministrul de Externe al Suediei – n.r.) în continuarea discuţiilor pe care le-am avut deja pe 12 decembrie, în marja Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles. Discuţia a fost foarte bună şi edificatoare în ceea ce priveşte angajamentul puternic al Suediei de a se ocupa intens de acest subiect, de a lucra activ, de a lucra cu multă intensitate pentru obţinerea unui rezultat favorabil României.”, a spus Aurescu, potrivit HotNews.ro.

Aurescu a declarat că va exista o serie de consultări între Comisia Europeană și România și Bulgaria „În discuţiile pe care le-am avut am fost informat cu privire la lansarea procesului de consultări de către preşedinţia suedeză cu toţi partenerii implicaţi. Asta înseamnă cu Comisia Europeană, cu Austria, cu Olanda, cu România şi cu Bulgaria, în principal. Acest proces de consultări care va începe în perioada următoare nu va fi singular, va fi o serie de consultări pentru că trebuie să avem în vedere că există o serie de condiţii care trebuie să fie îndeplinite” a notat Aurescu.

Austria,  principala piedică

Ministrul consideră că este puțin probabil ca Austria să își schimbe poziția în perioada imediat următoare, având în vedere alegerile din această țară care vor avea loc la finele lunii ianuarie.

“Este clar că în ceea ce priveşte aderarea României şi respectiv Bulgariei, sunt două astfel de condiţii care trebuie să fie realizate.În primul rând, este vorba de votul Austriei în ceea ce priveşte România şi ştim cu toţii că în Austria în acest moment este o perioadă electorală. Pe 29 ianuarie vor fi alegeri în Austria Inferioară. Cred că o schimbare de poziţie până la acea dată este puţin probabilă.”, a susținut Aurescu.

Însă, Austria nu este singura țară care pune piedicii aderării României la Spațiul Schengen „În al doilea rând, în ceea ce priveşte Bulgaria, există un vot al Olandei, pe lângă votul Austriei, ceea ce presupune ca la rândul lor colegii noştri bulgari să se implice în acest proces de consultări, inclusiv în vederea clarificărilor obiecţiilor şi condiţiilor pe care Olanda le pune în ceea ce priveşte aderarea Bulgariei la Spaţiul Schengen.”, mai spune  Aurescu.

Ministrul român a mulțumit președinției suedeze pentru sprijinul arătat României  „Este important să continuăm acest proces de implicare în discuţii diplomatice şi politice pentru a crea premisele pentru un context favorabil şi aici mulţumesc preşedinţiei suedeze pentru implicarea şi decizia de a se implica într-un mod extrem de activ, într-un mod prioritar pentru a obţine aceste condiţii, dar în acelaşi timp nu trebuie să creăm aşteptări grăbite. Există şi un Consiliu de Afaceri Interne informal, care însă nu ia decizii, dar este o ocazie pentru astfel de discuţii”.