Infofinanciar > Info > Informația momentului pentru cei 500.000 de clienți Hidroelectrica! Anunț important al companiei privind facturile românilor
Info

Informația momentului pentru cei 500.000 de clienți Hidroelectrica! Anunț important al companiei privind facturile românilor

Informația momentului pentru cei 500.000 de clienți Hidroelectrica! Anunț important al companiei privind facturile românilor
Credit imagine: Impact

Hidroelectrica și-a construit deja o faimă negativă pentru neemiterea la timp a facturilor la electricitate. Totuși, lucrurile au început să se schimbe. Mulți dintre cei aproape 500.000 de clienți ai companiei au început să primească facturile pentru octombrie 2022, aceea fiind data de la care nu s-au mai înregistrat noi facturi pentru majoritatea abonaților.

Totuși, nu au sosit încă facturile tuturor. Iar unii dintre clienții companiei au reclamat întârzieri încă dinainte ca această problemă să devină generalizată la nivel de Hidroelectrica. Compania a fost amendată de ANRE din mai multe motive, inclusiv netransmiterea cheltuielilor asociate cu electricitatea și lipsa de promptitudine în asistarea clienților. Însă lucrurile par să se îndrepte treptat în acest al doilea trimestru al anului 2023, iar firma urmează să fie listată și la bursă, după ce principalii săi acționari și-au dat acordul.

Un drum lung până la factură

Începând de săptămâna trecută, mai mulți români au raportat sosirea facturilor restante încă din septembrie 2022. Acum a venit rândul celor din octombrie anul trecut. Dacă în septembrie unii dintre clienți au fost „cruțați”, situația s-a generalizat în lunile care au urmat. În cazul în care sumele vor fi prea mari pentru clienți, ei au opțiunea de a eșalona plata.

Trebuie amintit că acest lucru este posibil doar pe bază de solicitare scrisă. De asemenea, numărul maxim de tranșe admise este de șase. Toate cele șase trebuie să aibă o valoare egală. Pentru a depune solicitarea și a afla mai multe detalii, Hidroelectrica își îndeamnă clienții să le scrie la adresa de email [email protected]. În prezent, încă există plângeri din partea clienților care cer asistență prin poșta electronică, aflăm la o consultare sumară a paginii de Facebook Hidroelectrica. Numărul de telefon pe care firma îl pune la dispoziție este întrebuințat mai ales pentru oferte de PR, Corporate Social Responsibility (CSR) și publicitate, astfel încât clienții casnici nu beneficiază de ajutor atunci când îl contactează.

Ce-i așteaptă pe noii clienți

Prețurile la energia electrică vor fi un pic mai mari pentru clienții care și-au făcut contract începând cu data de 1 aprilie 2023. Astfel, în loc de 0,28253 lei/kWh, facturarea se va face pornind de la valoarea de 0,28404 lei/kWh. Această majorare a prețurilor va fi valabilă până la data de 30 iunie 2023, deoarece au crescut tarifele de distribuție, a raportat Economedia.

Oprirea emiterii de facturi ar fi fost motivată de proiectele de digitalizare pe care și le-a impus compania, inclusiv un sistem informatic de gestionare a clienților. Este discutstă și elaborarea unei aplicații mobile pentru transmiterea indexului autocitit și plata facturilor. Deocamdată, este posibil să realizați aceste acțiuni online, dar numai în varianta web.